Artistul a urcat pe scena teatrului tîrgumureşean cu piesa „Absolut" în regia lui Alexandru Dabija. Maestrul Iureş a interpretat, pe...
La agenţiile de turism se găsesc deja pachete cu preţuri competitive. Astfel, se pot cumpăra vacanţe de Crăciun şi Revelion, în ţară...
Meteorologii anunţă temperaturi negative pe parcursul acestei nopţi, pe aproape întreg teritoriul Transilvaniei, iar în depresiuni...
Până ieri, la Braşov s-a desfăşurat prima ediţie a Târgului Imobiliar. Evenimentul s-a adresat, în mod deosebit, dezvoltatorilor...
În judeţul Braşov vor exista peste 3.000 de sectoare în care se va efectua recensământul populaţiei şi al locuinţelor. Media pe...
Prefectul Gyorgy Ervin a declarat astăzi, că, la cererea sa, Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României i-a...
Tânărul în vârstă de 25 de ani din Giurgiu a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore de procurori, sub acuzaţia de...
În Bucegi, acesta atinge aproximativ jumătate de metru. Turiştii sunt sfătuiţi să nu urce pe munte, întrucât stratul de zăpadă...
De mâine până duminică cei ce vor asista la concertele programate în cadrul ediţiei a IX-a a festivalului “Musica...
Unii braşoveni sunt dispuşi să plătească orice sumă pentru a avea asigurat un loc de parcare. În urma unei licitaţii la care au...
Noua clădire este dotată cu piscină, băi şi saună, iar la etaj are şi o sală de conferinţe unde pot fi organizate diferite...
Cerul va prezenta innorari temporare. Izolat, se pot semnala ploi slabe, iar la munte ninsori. Vantul va sufla slab pana la moderat cu intensificari...
Echipa masculină de baschet BC Mureş a câştigat, în această seară, pe teren propriu, cu 79-75, în faţa formaţiei CSM Bucureşti,...
La târg au fost 25 de expozanţi, 70% pentru recrutare de forţă de muncă . 'Cele mai multe locuri de muncă au fost oferite de Germania,...
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş, în accident au fost implicate, iniţial, un TIR...
Campionatul Naţional de atelaje pentru doi cai a debutat ieri cu probele de prezentare şi dresaj, iar astăzi a avut loc proba de maraton, urmată...
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş va avea laborator de ultimă generaţie, pentru care săptămâna...
În urma scăderii bruşte de temperatură, înregistrată în întreaga ţară, creşte riscul apariţiei infecţiilor respiratorii şi a...
Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să nu urce pe munte, întrucât stratul de zăpadă este foarte instabil, iar pe partea superioară...
Notificările vor fi trimise contribuabililor care înregistrau restanţe la bugetul statului la 31 august 2011. Pentru cei care vor achita...
Cerul va fi noros şi pe arii extinse se vor semnala ploi. La munte precipitaţiile vor fi mixte, ninsoare la peste 1600 m. Cantităţile de...
Coordonatorul naţional al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, Iolanda Cătinean, a declarat că la întâlnire participă 35 de...
În urma unui sondaj de opinie efectuat de Fondul Mondial pentru Natură România, a reieşit că 88% dintre locuitorii din cel mai mare...
Pentru ca părinţii să fie mai informaţi cu privire la măsurile de prevenire pe care trebuie să le aibă în vedere pentru protecţia personală...
Un curent de meteoriţi uriaşi, numit "Draconide", va fi văzut de pe aproape tot întinsul planetei. Ploaia este numită astfel pentru că vine...
Temperaturile sunt scăzute, circa 1-2 grade Celsius, iar azi-noapte, în zona montană, a plouat timp de câteva ore şi s-a înregistrat...
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse. În zona montană înaltă va ninge. Local, cantitaţile de precipitaţii vor depaşi...
Lucrările se desfăşoară până duminică , iar participanţi sunt coordonatorii la nivel local ai Strategiei Naţionale de Acţiune...
Baroneasa a venit în România pentru a participa la Conferinţa internaţională „Voluntariatul-oportunitate de dezvoltare...
Baroneasa a venit în România pentru a participa la Conferinţa internaţională „Voluntariatul-oportunitate de dezvoltare...
Suma totală a finanţării care se va obţine în urma acestor contracte este de 34,6 milioane de lei. Cel mai important proiect semnat ieri ...
În intervalul 6-8 octombrie se desfăşoară la Târgu Mureş al V-lea Simpozion Internaţional de Îngrijire a Stomelor organizat de...
În intervalul 6-8 octombrie se desfăşoară la Târgu Mureş al V-lea Simpozion Internaţional de Îngrijire a Stomelor organizat de...
Acest lucru l-au constatat inspectorii de sănătate publică, în urma controalelor efectuate în şcolile din Mureş de la începutul anului...
Pe parcursul lunii trecute, inspectorii pentru protecţia consumatorilor au efectuat peste 330 de controale la operatori economici,...
APIA Mureş reaminteşte producătorilor agricoli că în perioada 1-15 octombrie se depun cererile anuale pentru solicitarea de subvenţii în cazul...
Evenimentul, ajuns la ediţia a X-a, este organizat de Grupul Gliga-instrumente muzicale, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local, ...
Organizatorul evenimentului este Centrul de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă . Este vorba despre un spectacol-concurs pentru...
Echipa Aeroclubului Târgu Mureş a câştigat Cupa României la paraşutism, obţinând cel mai bun punctaj, în urma fazei...
Această suspendare a fost decisă de Comitetul de Conformare al Protocolului de la Kyoto, la sfârşitul lunii august . Ministrul Mediului şi...
Potrivit acestuia, în momentul de faţă „nu sunt create condiţiile” pentru aceste discuţii. Vicepreşedintele politic al UDMR,...
Prezent astăzi la Târgu-Mureş, ministrul a precizat că „problema a fost prea mult politizată” şi că se impune punerea în...
Competiţia este organizată de Federaţia Ecvestră Română, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în parteneriat cu Consiliul Judeţean...
Programul, care a pornit în 12 septembrie, se va sista la sfârşitul lunii noiembrie, dar va reporni în 15 ianuarie anul viitor...
Ministrul Borbely a declarat că se va implica mai mult pentru a-i sprijini pe agricultori să împădurească mai mult, nu doar pentru că 2011 este...
Decernarea titlului a avut loc astăzi, în Aula Magna a Universităţii . Rectorul UPM Tg.Mureş, Liviu Marian, a deplâns faptul că...
Decernarea titlului a avut loc astăzi, în Aula Magna a Universităţii . Rectorul UPM Tg.Mureş, Liviu Marian, a deplâns faptul că...
Decernarea titlului a avut loc astăzi, în Aula Magna a Universităţii . Rectorul UPM Tg.Mureş, Liviu Marian, a deplâns faptul că...