Declaraţia şefului executivului a fost făcută în contextul solicitării FMI de liberalizare a preţului gazelor naturale. Federaţia...
Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov au anunţat că sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru Programul „Casa...
Ministerul Sănătăţii propune ca 4 spitale braşovene să devină „secţii exterioare” ale Spitalului Judeţean, iar trei spitale din judeţ:...
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a declarat că şi în Sfântu Gheorghe va trebui aplicată o astfel de măsură, deoarece sunt...
Aceasta, chiar dacă emit certificate de urbanism şi autorizaţii de construire. Potrivit unei analize realizate de Inspectoratul Teritorial în...
Cu totul izolat mai poate fulgui slab. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime se vor incadra intre -7 si -2 grade, mai ridicate...
Într-un meci în devans, contând pentru etapa a doua a returului Ligii Naţionale de handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea a întâlnit pe teren...
Conform programului competiţional, anunţat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv , Raliul Mureşului va avea loc în perioada 6-7 mai....
Echipa mureşeană a terminat, astăzi, la egalitate, 1-1, cu liderul campionatului macedonean, Skendija Tetovo, într-un meci amical de fotbal din...
Managerul spitalului, Laurean Gheţea, a declarat că 30-40 de angajaţi, personal medical şi administrativ, au ieşit în curtea spitalului. În...
Prevederile contractului cadru pe 2011 modifică modul de finanţare, crescând de la 30 la 50% valoarea oferită pentru servicii, în detrimentul...
Preşedintele Colegiului, Nagy Andras a declarat că săptămâna trecută CJAS a platit 3,8 milioane de lei pentru medicamentele eliberate până...
Potrivit directorul de programe al CJAS Harghita, dr. Vargyas Lehel, factura pentru medicamentele compensate sau gratuite eliberate în luna martie...
Este vorba de Centrul „Primula” de la Brâncoveneşti, al patrula şi ultimul proiect de acest gen din Complexul de Reabilitare din...
Ministerul Sănătăţii a anunţat că va aloca bani pentru toate secţiile de oncologie ale spitalelor din ţară. Suma se ridică la 150 de...
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Demeter Ferenc, a declarat ă proiectul prevede supraetajarea corpului C de...
Spitalul Municipal „dr. Gheorghe Marinescu” din Târnăveni a finalizat, în acest an, lucrările de reabilitare a spaţiului în care se află...
Acesta este conceput să faciliteze comunicarea dintre medicii de familie şi pacienţii lor şi în afara programului de la cabinet, să...
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi spun că la patru dintre acestea recoltările au fost făcute de medicii de familie, iar...
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Raluca Puşcă a declarat, azi, că numărul celor care au suferit fracturi...
Rectorii i-au transmis ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, problemele pe care le-ar cauza aplicarea imediată a Legii Educaţiei. Consiliul a...
Apogeul a fost atins în lunile februarie-martie 2010, când rata şomajului în judeţ a ajuns la 8,5%, dar spre sfârşitul anului trecut a...
Compania şi-a informat consumatorii că de la 1 ianuarie 2011, neachitarea facturii în termen de 45 de zile calendaristice de la data scadenţei...
Reghineanul riscă pedepsa cu inchisoarea de la o lună la 2 ani sau amendă. Deflagraţia, ce a pornit de la o butelie de aragaz, a distrus mai...
Cea mai scăzută temperatură din ţară a fost înregistrată, azi dimineaţă, la Întorsura Buzăului, unde termometrele au indicat minus 23,8...
Locuitorii din mai multe cartiere - Răcădău, Noua, Astra, Şchei - au reclamat că s-au confruntat cu probleme serioase din cauza presiunii...
În ciuda avertismentelor repetate, doar 12.000 din cei 17.000 de consumatori casnici din sistemul centralizat au semnat convenţiile individuale...
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Târgu Mureş i-au identificat pe cei patru suspecţi, ei fiind reţinuţi,...
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Andrea Buzsi a declarat miercuri că prejudiciul adus proprietarilor...
Potrivit Ordonanţei Guvernamentale care a intrat în vigoare de la începutul acestui an, şomerii care refuză un loc de muncă, indiferent la ce...
Numărul locurilor de muncă este în creştere în Mureş. Dacă în ultimele luni ale anului trecut nu erau mai mult de 100 de locuri de muncă,...
În total s-au depus 52 de cereri . La şedinţa CL Reghin din 31 ianuarie s-a decis câte apartamente revin fiecărui domeniu - sănătate,...
Din acest an, venitul minim garantat va fi asigurat doar celor care îşi caută activ un loc de muncă şi în baza unui plan de activităţi...
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală “Fonduri europene pentru mediul rural”, care începe în acest an, este precedat de campania de...
Managerul de proiect, Radu Spinei, a arătat că mâine se va judeca, la Curtea de Apel Tg.Mureş, una din multele contestaţii depuse înainte de...
Specialistul pirotehnist al Inspectoratului pentur Situaţii de Urgenţă Harghita, Adrian Bârnoagă, a declarat că imobilul respectiv urma să fie...
Iniţiativa aparţine preşedintelui Comisiei de Tineret şi Sport din cadrul Consiliului Local Sfântu Gheorghe, liberalul Mădălin Guruianu, care...
Cerul va fi variabil iar vântul va sufla slab până la moderat. Pe arii extinse se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de...
Super Liga Naţională de hochei a continuat cu două partide interesante, la Braşov şi Miercurea Ciuc. Pe Patinoarul Olimpic Braşov s-au...
Cerul va fi variabil, mai mult senin la deal si munte. Cu totul izolat se pot semnala ninsori slabe. Vantul va sufla slab pana la...
Conform tradiţiei evreieşti, la 40 de zile de la Naşterea Mântuitorului, Maria, mama Lui, a venit la Templul din Ierusalim pentru a-i oferi lui...
Cseke Attila a declarat însă că va fi redus substanţial numărul funcţiilor de conducere şi implicit, se va face o economie la buget de circa...
Autorităţile judeţene au instituit trei zile de doliu local în memoria înaltului ierarh. Bartolomeu Anania va fi înmormântat mâine în...
14 echipaje de Poliţie, formate din 25 de agenţi, însoţite de inspectori de la Registrul Auto Român , au făcut ieri filtre în mai multe zone...
Aproximativ 4 milioane de euro vor fi destinaţi Institutului Cartofului din Braşov care este prins într-un proiect derulat de Guvern şi Banca...
Anul acesta Inspectoratul Teritorial de Muncă a efectuat circa 160 de controale la angajatorii din judeţ, în principal pentru a preveni şi...
Potrivit bilanţului prezentat de această instituţiei, anul trecut s-au ridicat în vederea confiscării 5558 de pachete de ţigări, în valoare...
Elevii antrenorului Ioan Ovidiu Sabău vor întâlni, mâine, la Antalya, liderul primei divizii din Macedonia, Skendija Tetovo. Partida va începe...