Cerul va fi variabil. Vantul va sufla slab la moderat, cu intensificari trecatoare la munte. Temperaturile maxime se vor incadra intre 2 si 11...
Departamentul de Sănătate al PSD Mureş atras atenţia astăzi că Guvernul pregăteşte o hotărâre prin care se va reduce, anual, numărul de...
Senatorii s-au exprimat prin vot secret, cu bile, cu privire la validarea listei noilor membri CSM. Din totalul de 137 de senatori, au...
Procedura a început de la 1 decembrie, dar abia astăzi a fost finalizată, fiind încheiat şi contractul cu E.ON Gaz România, a declarat...
Deocamdată RFV a angajat 12 persoane dintre cele care au lucrat la Energomur, dar numărul va trece de 30, a precizat directorul general al RFV...
În repetate rânduri, cele câteva familii din municipiul Târgu-Mureş s-au adresat Primăriei pentru sprijin si, având în vedere că au...
Purtătorul de cuvânt al Aquaserv, Nicu Tomuleţiu, a explicat că există zone unde serviciile companiei vor fi mai ieftine de anul...
Precizarea a fost făcută de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, potrivit căreia unificarea celor două spitale este o...
Medicii din PSD Mureş acuză ministerul Sănătăţii că a postat intenţionat pe site-ul-său anunţul de dezbatere publică privind desfiinţarea...
Spitalul a primit, în această toamnă, de la Ministerul Sănătăţi fonduri pentru echiparea cu detectoare de fum a zece secţii. Senzorii de...
Accidentul s-a produs în această după-amiază, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, Tiberiu...
Este noua însărcinare permanentă la care este obligat un comisar al CJPC, după ce a controlat şi a sancţionat câteva firme din Tirgu Mureş...
Mihail Poruţiu, unul dintre membrii Asociaţiei, a reclamat intervenţii ale unor politicieni mureşeni, deranjaţi de proiectele...
Inspectorii OPC au efectuat controale nu numai la micii comercianţi, ci şi în supermarketuri, unde au găsit numeroase nereguli, cum ar fi...
Luna decembrie este şi luna virozelor în judeţul Mureş. Ultima raportare a numărului de îmbolnăviri a Direcţiei de Sănătate Publică...
Primăria Braşov va fi partener al unui proiect de incluziune socială, vizând crearea unui cadru de creştere a bebeluşilor. Proiectul se...
Florea este deranjat de gunoaiele transportate din gheene în alte zone ale oraşului, oferind drept exemplu cartierul Valea Rece, unde cantitatea de...
Soluţia pe care a găsit-o primarul este crearea unui alt traseu pentru iubitorii de motocros şi ATV, în zona limitrofă oraşului, dar nu pe...
Asociaţia pregăteşte un proiect de înfiinţare a unui parc industrial care va deservi zona dintre Tîrgu-Mureş şi Reghin. Membrii...
Plenul Consiliului Judeţean Braşov a decis ieri, începerea demersurilor pentru construirea aeroportului şi a fost aprobată iniţierea...
Conducerea spitalului este mulţumită de activitatea şi de rezultatele obţinute în acest an, deşi a fost unul greu, cu multe sacrificii. Cu...
Membrii asociaţiei tîrgumureşene s-au întâlnit astăzi cu presa pentru a discuta realizările, dar şi nemulţumirile cu care s-au confruntat...
Pentru prima dată la nivel naţional, 78 de pârtii de schi omologate din 11 judeţe ale ţării sunt promovate prin pliante turistice, puse...
Cei trei tineri s-au prezentat la Centrul de transfuzie sanguină, au donat sânge şi au primit trei bonuri de alimente în valoare de circa 60 de...
Vârstnicii cu venituri mici vor beneficia de două mese pe zi, în perioada de iarnă, pe care Primăria le oferă gratuit, a declarat primarul...
Din vremuri străvechi ne-a rămas o legendă creştină care explică de ce sărbătoarea Naşterii Domnului poartă numele de “Crăciun”....
În expoziţia deschisă recent la Casa cu arcade din Sfântu Gheorghe sunt o mulţime de desene, felicitări, ornamente, jucării şi chiar turtă...
Mâine dimineaţă, izolat, se va semnala ceaţă. Temperaturile minime de la noapte se vor încadra între -5 şi 2 grade Celsius, mai scăzute în...
În baza lor, România va primi cea de-a şaptea tranşă din împrumutul FMI şi cea de-a patra din cel acordat de Comisia Europeană. Purtătorul...
Consiliul Judeţean Braşov şi Centrul Cultural „Reduta” organizează astăzi, începând cu ora 18, Festivalul de datini şi obiceiuri de...
Anul viitor, Primăria Braşovului va începe un program pilot, de mare anvergură, care să ofere o imagine amplă, complexă şi corectă asupra...
Preşedintele Asociaţiei prelucrătorilor de lemn din judeţul Covasna, Bagoly Miklos a declarat că mobila fabricată în Indonezia, Vietnam şi...
Cerul va fi variabil. Vantul va sufla slab la moderat. Local se va semnala ceata in zonele joase. Temperaturile maxime de astăzi se vor incadra...
Într-o scrisoare a miniştrilor francez şi german de Interne către comisarul pentru Afaceri Interne în Comisia Europeană, Cecilia...
Aşa a afirmat, în această seară, preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie de presă în care a răspuns scrisorii miniştrilor de...
Pentru sindicate, anul ce se încheie a fost unul zbuciumat iar realizările modice, din cauza încăpătânării guvernanţilor care au încercat...
Premierul Emil Boc i-a invitat azi la Guvern, pe reprezentanţii sindicatelor pentru discuţii privind deblocarea dialogului social, în condiţiile...
Concluziile raportului susţin că o tânără majoră, fostă beneficiară a serviciilor caselor de tip familial din Miercurea Nirajului, ar fi...
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, accidentul s-a produs în această dimineaţă, la ieşirea spre...
Potrivit unui bilanţ realizat de Poliţia Rutieră Covasna, în acest an pe drumurile din judeţ s-au produs 82 accidente grave, cu 19 mai puţine...
Potrivit proiectului de reorganizare a instituţiilor medicale al Ministerului Sănătăţii, lansat în dezbatere publică, Institutul de Boli...
Revoluţia din Decembrie 1989 înseamnă multe amintiri pentru revoluţionarii târgumureşeni, în schimb, este o zi cu totul obişnuită pentru cei...
Foştii revoluţionari de la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice şi reprezentanţii Sindicatului Liber din IAR Ghimbav s-au adunat astăzi...
Este concluzia majorităţii participanţilor la manifestarea comemorativă organizată astăzi la Troiţa Eroilor Martiri din Tg Mureş. În...
Este vorba despre acei romi care au fost de acord cu dărâmarea colibelor în care locuiau, pe terenurile respective fiind construite...
Persoanele defavorizate care beneficiază de ajutoare alimentare sunt rugate să se prezinte la sediul Căminului pentru Persoane Vârstnice din...
Este vorba despre un proiect în valoare de aproape 6 milioane de euro. Târgu-Mureşul este partener cu 3 mari oraşe: Bruxelles, Manchester şi...
Scripcaru a mai afirmat că preşedinţii asociaţiilor de proprietari îşi doresc foarte mult să aibă situaţii clare în asociaţiile...