Etapa a 18-a a Ligii naţionale de handbal feminin programează la Braşov un meci care altădată putea fi considerat derby-ul campionatului :...
Ieri a fost înfiinţată la Braşov Asociaţia Regională de Sprijin a Mediului de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă, asociaţie care pune bazele...
Cerul va fi noros, iar pe arii extinse va ninge. Cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate,10-15 l/mp,în zona de munte 15-25 l/mp . Vântul...
Ieri a fost înfiinţată la Braşov Asociaţia Regională de Sprijin a Mediului de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă, asociaţie care pune bazele...
Ieri a fost semnat la Ghimbav contractul pentru preluarea terenului de 60.000 de metri pătraţi de la societatea IAR Ghimbav către Premium...
Cseke Attila se va întâlni în cursul dimineţii cu conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, o instituţie care se...
Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Harghita, comisarul şef Cezar Asandei, şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit de polei şi...
În cadrul unei întâlniri organizate de Prefectura Harghita aceştia au vrut să afle detalii cât mai multe despre program şi despre modul în...
Meteorologii atenţionează asupra depunerii unui strat consistent de zăpadă în urma unor ninsori aşteptate să cadă în zonele de deal şi...
E.On Gaz a reluat alimentarea cu gaz metan a celor 8 centrale termice din Tg. Mureş, care de două zile nu au putut furniza încălzire şi apă...
Conducta de la Gheorgheni la Topliţa are 43 de kilometri a fost realizată în aproximativ 9 luni, valoarea investiţiei fiind de 1 milion de...
Nagy Andras este acuzat de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi...
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost adoptat marţi (2 martie...
Câteva zeci de ceferişti braşoveni care vor fi concediaţi în cursul acestei luni s-au adunat astăzi, în jurul orelor prânzului, la Gară,...
Fabrica a fost închisă timp de o săptămână în urma retragerii licenţei de fabricaţie, pe motiv că nu şi-a plătit o serie de datorii...
Aceasta este părerea liderului PSD Covasna, deputatul Horia Grama, la aflarea veştii că prefectul ar fi demarat un control la Primăria Barcani...
Doar 15 microbuze şcolare dintre cele 65 cu care sunt transportaţi elevii la şcoală au autorizaţie de transport, a declarat inspectorul şcolar...
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Harghita, în urma unor activităţi specifice, lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe...
Potrivit şefului biroului energetic din cadrul Primăriei Târgu Mureş, Andrei Bugnar, noaptea trecută, vreme de o oră, a căzut curentul în...
Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, publicată în Monitorul Oficial, din această lună intră în vigoare măsura privind...
Proiectul de extindere şi modernizare a sistemelor de apă şi apă uzată este în valoare de peste 120 milioane de euro. Firma care se ocupă de...
Ca în fiecare an, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti, respectiv şcolile militare de subofiţeri de jandarmi din Drăgăşani şi...
Potrivit unei directive a Comisiei Europene, de la 1 ianuarie 2010 ovinele şi caprinele trebuie identificate prin crotaliile simple, ca şi până...
Sistemele de irigaţii din judeţul Mureş au dispărut complet după revoluţie, după ce fermierii au fost descurajaţi de costurile mari de...
Prodemocraţia şi Asociaţia pentru Parteneriat Comunitar Braşov au făcut primul pas privind revocarea unei Decizii a Primăriei locale prin...
Directoarea instituţiei, Vas Maria a declarat că scăderea ratei abandonurilor poate fi explicată prin acordarea alocaţiei de 200 de lei pentru...
Sub sloganul „Traficul de persoane nu iartă”, campania îşi propune să informeze populaţia cu privire la existenţa fenomenului şi riscurile...
Directorul coordonator al instituţiei, Doru Borşan, a amplasat la Gimnaziul de stat 'George Coşbuc' şi la Colegiul Naţional Unirea primele...
Unitatea aparţine Fundaţiei Holt România, organizaţie de consultanţă şi servicii sociale pentru copii şi familii, care aniversează, în...
Compartimentul de Protecţia Mediului din cadrul Primăriei municipiului Reghin, lansează în intervalul 8 martie – 31 martie 2010, campania...
În perioada 4-6 martie, Universitatea de Arte din Tg Mureş, desfăşoară Zilele Porţilor Deschise, special organizate pentru cei care doresc să...
Astăzi, reprezentanţii Agenţiei Metropilitane Braşov, ai Camerei de Comerţ şi Industrie şi ai Universităţii Transilvania au semnat...
Astăzi, reprezentanţii Agenţiei Metropilitane Braşov, ai Camerei de Comerţ şi Industrie şi ai Universităţii Transilvania au semnat...
Cerul se va acoperi şi va deveni mai mult noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala precipitaţii, sub formă de ploaie si...
Ieri, toţi primarii din judeţ au fost convocaţi la o şedinţă la sediul Prefecturii Braşov, pentru ca prefectul Ion Gonţea şi subprefectul...
Şi în acest an, notificările de concediere la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov şi-au continuat ritmul. În...
Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita, 206 şomeri aflaţi în evidenţe, se califică în...
Practic, instituţia va avea la dispoziţie un buget mai mic cu 100.000 de lei faţă de anul trecut, iar banii vor acoperi doar plata salariilor....
Într-un comunicat remis astăzi de conducerea societăţii Sanlacta, presa mureşeană este acuzată, în bloc, că pune sub semnul întrebării...
Reprezentantul părinţilor, Kiss Lóránd, susţine că din cauza Inspectoratului Şcolar s-ar putea ca în anul şcolar 2010-2011, să nu se...
Întâlnirea de astăzi, a reprezentanţilor Primăriei Târgu Mureş şi Energomur, cu conducerea E.ON Gaz, nu a dus la niciun rezultat. La opt...
Din cei 16 salariaţi, 3 îndeplinesc condiţiile de pensionare, a declarat pentru Radio Tîrgu-Mureş, vicepreşedintele Sindicatului CFR...
Conducerea Agenţiei a menţionat că persoanele disponibilizate ar putea găsi locuri de muncă la alte fabrici de confecţii din judeţ, care au...
Preşedintele APDO Lider, Cornel Brişcaru, a iniţiat, pe site-ul PetiţieOnline.ro, o consultare publică pe tema celor două puncte de deservire a...
Primarii au fost mustraţi astăzi de prefectul judeţului, Marius Paşcan, care a depistat numeroase probleme, în special legate de aplicarea...
Patru consilieri locali ai PNL Braşov, au trimis Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Gărzii Financiare şi Corpului de control al primului...
Aceştia propun o mai largă susţinere a tinerilor pentru a putea accede în structurile de conducere ale partidului, candidatura pentru aceste...