Campania Marea Debarasare se organizează o dată la trei luni, iar la sfârşitul acestei săptămâni mureşenii sunt invitaţi să îşi arunce...
Pasajul pietonal, care ar trebui să facă legătura între sediul Direcţiei Finanţelor Publice Mureş, clădirea Romtelecom şi Mureş Mall, a...
Preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre a declarat astăzi că cele două puncte de colectare de taxe şi impozite, care consumau anual 210. 000 euro...
Acum doi ani s-a stabilit subvenţionarea cu 50% a abonamentului pentru primul dintre copiii unei familii şi cu 100% a abonamentului pentru al...
Proiectul de hotărâre a fost pus ieri pe masa consilierilor locali. În expunerea de motive se arată că în cartierul Unirii „nu există nici...
Clădirea cinematografului din centrul municipiului se afla în patrimoniul statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi...
Consilierii locali au aprobat, în şedinţa de ieri, contractele de asociere cu cele patru mari cluburi sportive din oraş. Suma totală...
Calea de acces în cartierul Belvedere traversează parţial un teren privat de 300 de metri pătraţi aparţinând proprietarilor Simion şi Livia...
Reprezentanţii Asociaţiilor Apicole din toată ţara precum şi cei ai societăţilor comerciale din domeniu au avut ieri o întâlnire, la nivel...
Centrul Mureş al Fundaţiei „Alături de Voi” a inaugurat astăzi magazinul de cadouri „Util Deco”, primul magazin social înfiinţat în...
Acesta este sloganul din acest an pentru Ziua Internaţională de luptă împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri care este marcată...
La simpozion au participat peste 30 de cercetători, cadre didactice universitare, arhivişti şi reprezentanţi ai unor asociaţii ale...
Este prima expoziţie de acest gen din Tîrgu-Mureş , iar studenţii sunt mândri de realizările lor. Lucrările sunt proiecte realizate la...
Cerul va fi noros şi, pe arii extinse, va ploua în averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului....
Ieri, după mai multe ore de dezbatere, judecătorii Curţii au decis să prelungească şedinţa, pe motiv că au nevoie de mai mult timp pentru a...
Membrii echipei de coordonare judeţene spun că până în prezent destul de puţine persoane şi-au exprimat dorinţa de a participa la proiect,...
În acest scop, şi-a şi depus candidatura. Titlul a fost lansat de Forumul European al Tineretului, pentru a încuraja participarea activă a...
Meteorologii din cadrul Centrului Regional Sibiu anunţă cer variabil, mai mult noros in partea a doua a zilei, când, local, in estul zonei se vor...
Consilierul local Kolosvári Zoltán, liderul grupului UDMR, susţine că gradul de îndatorare al Primăriei ajunge la limita de...
Consilierii nu au luat decizii nici în ceea ce priveşte majorarea preţului gigacaloriei, nici referitor la condiţiile de acordare de facilităţi...
Proaspătul director, Ileana Guşatu, a arătat, azi, în şedinţa de Consiliu Judeţean, că instituţia pe care o conduce îşi justifică...
Potrivit unor informaţii de ultimă oră, şedinţa va fi reluată mâine dimineaţă la ora 9,00, când este aşteptat şi verdictul. Curtea...
Social-democraţii avertizează că, în cazul în care măsurile de austeritate pentru care Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în parlament vor...
Sindicatul Pensionarilor din judeţul Mureş alături de Fundaţia FACIAS au demarat vinerea trecută o campanie de strângere de semnături pentru a...
Acţiunea va fi organizată între orele 9.00 şi 11.00. Decizia de organizare a protestului a fost menţinută în condiţiile în care Curtea...
El a subliniat, însă, că UDMR şi-a asumat răspunderea guvernării şi nu poate renunţa. Preşedintele Uniunii s-a referit la criza care...
Constantin Niţă a declarat că PSD nu va accepta ca Istoria şi Geografia României să fie studiate în limbile minorităţilor naţionale, aşa...
147 de persoane sunt în continuare evacuate din locuinţe sau gospodării, dintre care cele mai multe în judeţul Arad, a anunţat astăzi...
Directorul general-adjunct tehnic al Companiei Naţionale CFR SA, Victoraş Bucureanu, a declarat că lucrările de reparaţii la acest pod vor...
Problema este discutată în aceste zile de aproape 200 de cardiologi reuniţi la Tîrgu-Mureş la cea de-a IX-a Conferinţă Naţională de...
Protocolul de predare-primire urmeaza sa fie semnat in maximum 30 de zile. Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor a declarat că şi celelalte trei...
Presedintele CJ Mures, Lokodi Edita a dat asigurări că datoriile acestor unităţi spitalicesti nu vor fi transferate autorităţii judetene,...
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că trebuie să se acorde o atenţie sporită procesului de preluare, astfel...
agrement şi sport Mureşul a devenit foarte aglomerat” şi că acest nou complex are drept scop „mărirea posibilităţii de...
Potrivit primarului Antal Arpad, Executivul pregăteşte o Ordonanţă pentru modificarea Legii 273, legea finanţelor publice locale, prin care va...
Pentru a doua oară consecutiv, proiectul de hotărâre ce viza schimbarea din funcţia de vicepreşedinte a liberalului Cristian Chirteş a fost...
Pentru cele trei locomotive CJ a aprobat azi suma de 133.000 de lei din fondul de rulment. Anul trecut CJ a platit aproximativ 34.000 de lei drept...
Proiectul a fost anunţat cu mult tam-tam de Ministerul Sănătăţii în urmă cu câteva luni. Atunci, oficialii de la Bucureşti promiteau...
Şase organizaţii media au semnat un protest comun prin care resping şi condamnă concluziile cuprinse în Strategia Naţională de Apărare a...
Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Dumitru Matei, a declarat, pentru Mediafax, că directorul şcolii a fost anchetat de Comisia de...
La toamnă, liceele mureşene se vor îmbogăţi cu 5.300 de boboci, majoritatea proveniţi de la şcolile generale din judeţ. Prima etapă, cea a...
Fundaţia Euromconect din Tg.Mureş a organizat cursuri gratuite de iniţiere în operarea pe calculator pentru pensionarii mureşeni. Primul...
În primul trimestru al anului, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş a soluţionat 634 de reclamaţii şi sesizări ale...
Farmaciştii şi asistenţii de farmacie din judeţele Alba, Cluj şi Mureş sunt invitaţi la prima manifestare dintr-o serie de evenimente...
Colecta se va organiza duminică, 27 iunie, în toate bisericile romano-catolice din România. Oricine doreşte să-şi exprime solidaritatea faţă...
Cerul va fi variabil şi, izolat, va mai ploua în averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări trecătoare ale vântului....
Programul de studii Interpretare muzicală - Instrumente oferă studenţilor posibilitatea de a-şi dezvolta o carieră artistică ca soliştit...
Pentru creştini, sărbătoarea de astăzi reprezintă începutul evanghelizării oamenilor sau a apostolatului deoarece Ioan Botezătorul este...