Cele 50 de fotografii expuse au fost realizate în perioada martie-aprilie 2009, în timpul expediţiei româneşti de trekking fotografic în...
Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de ploaie. La munte va ninge. Vântul va...
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat, ieri, că banii acordaţi de Guvern pentru programul „Cornul şi...
Reabilitarea totală a Cetăţii Rupea, principala lucrare de investiţie în zonă, ar fi putut începe cu mult timp înainte, dar licitaţia pe...
Pe listă apare şi numele fostului colonel Aurel Agache din judeţul Covasna, iar fiul acestuia i-a adresat episcopului un memoriu prin care îi...
Întâlnirea are loc în cadrul proiectului intitulat „Eliminarea barierelor”, derulat de Asociaţia Handicapaţilor Fizic din Harghita,...
Dintre cei 24 de delegaţi, 15 ar fi trebuit să fie desemnaţi fără a mai fi votaţi astăzi pentru că sunt membri ai Consiliului Naţional în...
Ion Iliescu şi-a exprimat opţiunea de a renunţa la orice funcţie, inclusiv cea de preşedinte de onoare încă de la Consiliul Naţional din 4...
În echipa de conducere a PSD ar putea intra şi alte persoane de la PSD Mureş, dacă Mircea Geoană va ieşi din nou preşedinte, susţine...
În prezent, toate localităţile afectate sunt din nou alimentate cu energie electrică. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii...
"Dezavuăm un astfel de comportament. Este regretabil că într-o şcoală s-a putut întâmpla aşa ceva. Aşteptăm rezultatul anchetei realizate...
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, Livia Popa a declarat că bărbatul a incendiat maşina cu ajutorul unor...
Şeful Postului de Poliţie din localitate, Gheorghe Olteanu a precizat că ar fi vorba de circa o sută de abonaţi. Potrivit acestuia, cablul...
Potrivit anchetatorilor, Nicolae Burlan, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Codlea, s-a împuşcat în cap, în locuinţa sa, în jurul orei...
În urma investigaţiilor, poliţiştii au ajuns la concluzia că băcăuanul a spart mai multe locuinţe din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi...
Comercianţii de la şapte magazine de "vise" din judeţul Mureş, 5 din Tg.Mureş, unul din Sighişoara şi altul din Târnăveni, s-au trezit...
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Harghita, aseară, cele trei magazine din Gheorgheni, Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc care comercializau...
Criza economică se face simţită nu doar în rândul cetăţenilor, ci şi în cadrul instituţiilor deconcentrate. La Braşov, inspectorii...
Albert Almos, în prezent senator UDMR în Parlamentul României, a dat în judecată statul român pe motiv că nu a avut parte de un proces...
Conferinţa a vut drept scop alegerea celor 24 de delegaţi care vor participa la Congresul din 20 februarie (de la Romexpo, Bucureşti). Dintre...
Un program iniţiat de Parlamentul European dă posibilitatea înfiinţării de IMM-uri de către persoanele care şi-au pierdut locul de muncă sau...
Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Stastitică Harghita, la 1 ianuarie 2010, câştigul salarial mediu brut în judeţ era de...
După ninsorile abundente din ultimele zile şi încălzirea bruscă a vremii, pasajul şi parcarea de sub Complexul Luxor şi Teatrul Naţional din...
Conform proiectului de buget pentru acest an al Consiliului Judeţean Mureş, afişat pe site-ul instituţiei, şi care va fi supus aprobării la...
Potrivit inspectorului şcolar pentru comunicare instituţională, prof. Adina Chirilă, din totalul candidaţilor evaluaţi, 364 sunt de nivel...
Potrivit unui studiu, unul din zece elevi a apelat anul trecut la psihologul şcolar sau la cabinetele private ale acestora, din cauza depresiei sau...
Consilierii judeţeni au discutat aseară, în cadrul şedinţei de plen, necesitatea ca administraţia judeţeană să se implice mai mult în...
Aşa a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea. Primarul a spus că probabil, în luna aprilie,...
La 1 martie 2009 a început derularea proiectului Institut CDI: Produse High Tech pentru Dezvoltare Durabila PRO–DD, aprobat prin contractul nr....
Cerul va fi variabil şi cu totul izolat va ninge slab la munte. Vântul va sufla de la slab la moderat cu intensificări izolate la...
Pensionarii braşoveni au formulat deja intenţia de acţionare în judecată a Guvernului, iar în perioada următoare, vor depune actele la...
Ieri, după mai bine de o lună şi jumătate de şomaj tehnic, angajaţii companiei IAR Ghimbav au revenit la muncă, dar au primit vestea că...
În urma procesului, Biserica a obtinut dreptul de folosinţă asupra fostului sediu al Băncii Naţionale Române (BNR) din centrul municipiului...
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Dumitru Ungureanu, anul trecut poliţiştii covăsneni au început urmărirea penală în 440 de...
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că verificările se fac pe raza întregului judeţ pentru a fi identificate acele...
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, Livia Popa, a declarat că în sala profesorală unde ar fi trebuit să se...
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheoghe Filip, a declarat că ajutorul de şef din comuna Satu Mare a fost chemat la locul unui accident...
Femeia a fost găsită spânzurată cu un cablu de mânerul de la uşa locuinţei, dar avea şi mai multe răni în zona capului, a declarat şeful...
Aproximativ 4 metri pătraţi din acoperişul Clinicii au fost distruşi. Arborele bătrân şi plin de zăpadă ce a căzut pe acoperiş a fost...
Din luna noiembrie 2009 şi până la finele lunii ianuarie din acest an, Blocul Alimentar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Tg Mureş...
De data aceasta însă este vorba doar de apartamentele care înregistrează datorii foarte mari la consum şi nu şi-au plătit facturile la...
. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita, Tiberiu Pănescu, a declarat că cinci firme din domeniul...
Acesta mai spune că cei 14 angajaţi ai instituţiei folosesc autoturismele personale când se deplasează în judeţ pentru controale, iar în...
Aşa a anunţat astăzi preşedinta Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke. Aceasta a precizat că este nevoie de o rectificare de...
Fabrica de produse lactate Prodlacta SA Brasov, a notificat Consiliul Judeţean Braşov că va relua de astăzi livrarea de lapte şcolar, în baza...
În baza nivelelor orientative care stau la baza stabilirii preţurilor medii la unele produse agricole primite de la Direcţia pentru Agricultură...
Municipalitatea a ales pentru acest drum tocmai zona cu cea mai scăzută densitate arboricolă, echivalentul a 3 hectare şi jumătate şi nu 8,5...
Ioan Corbu, consilier în cadrul Prefecturii Covasna, a declarat că stavilele care deblochează sistemul de evacuare a lacului la nivel inferior...