Pentru a fi înțelept trebuie să fii bun și să respiri aer curat de munte, susțin elevii școlii gimnaziale Alexandru Ioan Cuza din Târgu...
De astăzi, pentru o perioadă nedeterminată, angajații vor adopta mai multe forme de protest, conform unui comunicat al Sindicatul Naţional al...
Numele nostru, caracterul, înfățișarea, poziția socială sau avuția, familia sau pasiunile nu spun totul despre noi. Fascinant e faptul că,...
Crescătorii de porci şi de păsări ar putea primi ajutoare de stat de zeci de milioane de euro pentru compensarea pierderilor generate de...
România a cucerit două medalii de bronz la Campionatele Europene de înot în bazin scurt, rezervate seniorilor, competiție încheiată duminică...
Locuitorii municipiului Sibiu vor putea vizita gratuit de anul viitor Muzeul Naţional Brukenthal în prima zi de joi a fiecărei luni. Până acum,...
Un turist a murit ieri, după ce a căzut în zona Bucşoiu din Bucegi, precizează Salvamont Prahova. Un salvator montan şi un medic au fost...
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual protestează timp de patru zile începând de luni Primul protest va avea loc...
Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat la Oslo în absenţa laureatei, activista pentru drepturile omului Narges Mohammadi, aflată într-o...
Potrivit unui comunicat de presă, caravana va fi prezentă în perioada 12 - 13 decembrie, în intervalul orar 9:00-15:00, la Centrul de Recuperare...
A intrat în vigoare noul Mers al trenurilor de călători, ce va fi valabil până la 14 decembrie 2024. Compania feroviară de stat anunță că...
Imaginația escrocilor pe internet nu cunoaște limite. Poliția Română atrage atenția asupra unui nou tip de fraudă, care devine tot mai...
Luni, 11 decembrie, încep Zilele UMFST „G.E. Palade” din Târgu Mureș. Manifestarea de tradiție care se desfășoară în universitate la...
Asociaţia Transportatorilor Rutieri Maghiari (MKFE) anunţă că transportatorii din Ungaria vor organiza, luni, un protest la granița cu Ucraina,...
Premierul Marcel Ciolacu anunță că Austria și-a flexibilizat poziția în legătură cu Spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea...
Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata și ai Stației Miercurea Nirajului au fost solicitati să intervină în această...
Mno, vă anunț ceva la modul solemn! Da' promiteți să nu râdeți. Măcar două minute să vă opriți râsul între dinți,...
Peste 4.200.000 de refugiați ucraineni se aflau la sfârșitul lunii octombrie pe teritoriul Uniunii Europene, beneficiind de protecție...
Printre programele care vor beneficia de susținere bugetară și anul viitor se numără numără și formulele de creditare cu dobândă...
Înainte de aceste discuţii, Premierul va avea o întâlnire şi cu Ministrul Finanţelor pe tema unei ordonanţe privind unele prevederi fiscal...
Se circulă în condiții de ceață la această oră, cu vizibilitate redusă sub 200 de metri, pe multe artere rutiere din județele Argeș,...
Etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet feminin s-a desfășurat sâmbătă, 9 decembrie, cu jocurile: Universitatea Cluj-Napoca – CSM...
Sâmbătă, 9 decembrie, la Campionatul Mondial de handbal feminin din cele trei țări scandinave, Danemarca, Norvegia și Suedia, s-au disputat...
Etapa a 10-a a Diviziei A1 de volei feminin s-a desfășurat sâmbătă, 9 decembrie, cu meciurile: CSO Voluntari – Știința Bacău 3-0, CSU...
Etapa a 14-a a Ligii Naționale de handbal masculin a început sâmbătă, 9 decembrie, cu jocurile: CSM București – HC Buzău 34-34 și Minaur...
Echipa feminină de popice CS Electromureș Romgaz Tg.Mureș a eliminat formația austriacă BBSV Viena, în turul inaugural al Ligii...
Două evenimente au mânat-o-n luptă (vorbă fie!) pe Veronica Ilie zilele astea. Mai întâi, tradiționala aprindere a luminițelor bradului de...
Senatorul republican Rick Scott a cerut o anchetă guvernamentală cu privire la impactul importurilor de usturoi din China asupra securității...
Pompierii mureșeni intervin în aceaste momente cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare în colaborare cu o ambulanță...
Netflix a lansat trailerul oficial pentru BERLÍN, spinoff-ul apreciatului serial La Casa de Papel, urmărind una dintre cele mai spectaculoase...
Un tricou şi o pereche de mănuşi semnate de renumitul portar de fotbal Helmut Duckadam au fost scoase la licitaţie online de către Asociaţia...
Peste 40 de programatori participă la Grădina Zoologică din Târgu Mureş la un maraton de 24 de ore la finalul căruia se va crea o aplicaţie...
Așa relevă raportul Fondului Monetar International, care analizează problemele demografice ale României, notând reculul populației aptă de...
Așa relevă unui studiu realizat de Clubul Copiilor, pe un eșantion de peste 400 de părinți din mediul urban, jumătate fiind din orașele...
Radio România Tg.Mureș vă invită să urmăriți marți, 12 decembrie, de la ora 15,00, o dezbatere incitantă în cadrul emisiunii video live...
Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare sau nebulozitate joasã. Vântul va sufla în general slab, pânã la moderat la munte. Temperaturile...
Două femei au fost transportate la spital conştiente, azi-dimineaţa, după ce au fost lovite de o maşină, pe o trecere de pietoni de pe strada...
Vineri, 8 decembrie, în campionatul româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, au avut loc trei meciuri: Hockey Klub Gheorgheni –...
Etapa a 10-a a Diviziei A1 de volei feminin se desfășoară sâmbătă, 9 decembrie, cu meciurile: CSO Voluntari – Știința Bacău (de la ora...
Etapa a 19-a a SuperLigii de fotbal a început vineri, 8 decembrie, cu jocul dintre CSM Politehnica Iași și UTA Arad, câștigat de gazde cu 1-0...
Etapa a 12-a din Liga Națională de baschet masculin a început joi, 7 decembrie, cu un meci din Conferința B: CSM Baschet Petrolul Ploiești –...
În Scandinavia continuă Campionatul Mondial de handbal feminin, turneu final la care vineri, 8 decembrie, au avut loc șase partide în grupele...
Prioritatea zero a Ministerului Culturii este demararea investiţiilor de reparare şi restaurare a obiectivelor de patrimoniu, a declarat astăzi...
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin intervin cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD B2, la...
Guvernul a aprobat astăzi procedurile de evaluare a proiectelor și de decontare a cheltuielilor în cadrul schemei de sprijin pentru industria...
Noile prevederi vin în urma exploziilor care au avut loc anul acesta la o staţie GPL de la Crevedia şi permit retragerea autorizaţiei dacă sunt...
Aleşii locali au aprobat, vineri, în şedinţă de îndată, etapizarea acestor proiecte, astfel încât să nu fie pierduţi banii accesaţi pe...
Locuitorii municipiului Sibiu care au buletin sau viză de flotant vor putea vizita gratis, în prima zi de joi din fiecare lună, Muzeul Naţional...