Haideți, buni prieteni, la întâlnirea cu muzica populară de calitate, pe undele Radio Târgu Mureș, în emisiunea Mariei Butilă. Invitații de...
Acestea au loc în legătură cu trei dosare penale aflate pe rol, ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetările...
Schiorul Alexandru Ștefănescu a ocupat, miercuri, locul 35 în proba de slalom, din cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing,...
Pentru reprezentanta României în proba de schi alpin, Maria Constantin, participarea la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing a fost o...
Formația antrenată de George Trif s-a înțeles cu KC Ross-Miller, jucător în vârstă de 31 de ani. Potrivit grupării mureșene, Miller, care...
Intervenţie în noapte a Serviciului Public Local Salvamont Braşov pentru acordarea primului ajutor si transportul unei persoane care a suferit un...
Acesta a fost creat de o echipă de designeri care, la solicitarea Primăriei, a întocmit inițial un așa-numit audit vizual, ținând cont de...
Depunerea cererilor de înscriere în prelungită până la 1 aprilie. Ministerul Agriculturii a decis eliminarea obligativității depunerii...
Tot plini de energie vă vreau și astăzi! Așa că o primă porție vine chiar de la întâia piesă a playlistului: „This Is Your Life”, a...
În județul Mureș, aproape 400 de copii sunt infectați cu COVID, iar numărul mare de cazuri a dus la suspendarea activității în 32 de...
Au fost raportate de către INSP 183 de decese, dintre care 12 anterioare intervalului de referință. În unitățile sanitare de profil, numărul...
Zona Curteni este recunoscută pe piața mureșeană în ceea ce privește producția de flori, peste 60 dintre gospodării fiind implicate în...
Acesta va fi dedicat întreprinderilor din domenii creative, precum cele artistice sau de dezvoltare a tehnologiilor. Incubatorul de afaceri are o...
Meteorologii au emis azi două atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi viscol la altitudini mari, în 27 de judeţe, valabile...
Patronatele din industrie trag semnale de alarmă de luni de zile în ceea ce privește politica greșită a Guvernului de a acorda subvenții...
Concursul „The Switch”, organizat de Edison, Grupul Educativ și Social Innovation Solutions, își propune să găsească și să premieze cele...
Fără nicio intenție de a face reclamă gratuită celor care nu au nevoie, nu putem să nu remarcăm că există anumite companii, de regulă...
La o conferință pe această temă, specialiști în sănătate au subliniat că astfel de medicamente ar trebui administrate doar de către...
Copilul este dintr-un sat din zona Zau de Câmpie, iar luni a suferit un accident în urma căruia mâna dreaptă i-a fost prinsă într-o mașină...
Consiliul Concurenței a sancționat cinci companii farmaceutice străine furnizoare de imunoglobuline, cu amenzi în valoare de 7 milioane de euro....
Eliminarea restricțiilor impuse de autorități în contextul pandemiei este unul dintre subiectele cele mai abordate în ultimele zile. Ieri...
Cum să fii mereu un om bun? Să fii credincios, să împarți din puținul pe care îl ai cu ceilalți și să nu ai o inimă rea, sunt câteva din...
Curtea Constituţională a României a decis că Ordonanţa de urgenţă adoptată în noiembrie 2020 de guvernul condus atunci de Ludovic Orban -...
Directorul medical al Institutului "Matei Balş" din Capitală , Adrian Marinescu afirmă că, din punct de vedere medical, masca de protecţie are...
Meteorologii au emis, în această dimineață o avertizare cod galben de ceaţă, valabilă pentru zona depresionară a județului...
Cerul va fi mai mult noros. Local în vestul regiunii şi pe arii restrânse în rest se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formã de...
Două românce au debutat marți, 15 februarie, în proba de simplu a turneului feminin de tenis de la Dubai, din Emiratele Arabe...
„Optimile” UEFA Champions League se desfășoară tur-retur și au început marți, 15 februarie, cu meciurile: Paris Saint-Germain – Real...
Sala Polivalentă din Craiova găzduiește, între 15-17 februarie, turneul final al Cupei României la baschet masculin, care a debutat marți, 15...
- Este cea de-a 47-a zi a lui 2022. Au rămas 318 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:24 şi va apune la ora 17:48. -...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Braşov-Sibiu, la ieşire din localitatea Voila, judeţul...
Toți copiii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani vor avea un loc în grădiniță, la Brașov, în următorii 8 ani, iar cel puțin 30% dintre...
Gabriela Ruse (foto) s-a calificat în optimile de finală ale turneului de tenis de la Dubai, după ce a trecut, marți, în 3 seturi, cu 6-3,...
Cei trei înotători de la CS Municipal Tg.Mureș prezenți la Cupa Primăverii, desfășurată în orașul ungar Hodmezovasarhely, au cucerit nu...
Mai multe persoane publice au acceptat provocarea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita de a fi modele pentru promovarea lecturii, în...
O nouă ședință a coaliției de guvernare are loc de la această oră la Palatul Victoria, după ce mai devreme a avut loc acolo o ședință de...
Persoanele asigurate care îngrijesc un pacient bolnav de cancer în vârstă de peste 18 ani beneficiază de concediu şi de indemnizaţie,...
Este vorba despre Maria Pop, elevă la Gimnaziul „Al. I Cuza” din Târgu Mureș, care se face ușor remarcată prin limbaj, idei și...
Vineri, 18 februarie (de la ora 19:00), Valentin Șerban este invitat special la Sala Radio, unde va interpreta, alături de Orchestra Națională...
În această săptămână, Agenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș a demarat o nouă serie...
Este primul an când în România se sărbătorește Ziua Națională a Lecturii. În toate școlile programul a fost modificat astfel încât,...
Nu știu dacă suntem veseli pentru c-a trecut fără victime colaterale ziua îndrăgostiților sau pentru că primăvara ne surâde tot mai larg....
Două noi proiecte accesate de autoritățile locale din fonduri europene nerambursabile au început să fie implementate de luna aceasta în comuna...
Au fost raportate de către INSP 204 decese, dintre care 9 anterioare intervalului de referință. În unitățile sanitare de profil, numărul de...
Inspectoratul Școlar Județean Mureș avertizează că sistemul educațional de tip „homeschooling” nu este recunoscut în România și...
Acest lucru se va întâmpla începând de anul viitor, când Autoritatea care supraveghează piața asigurărilor va aplica o directivă europeană,...
UPDATE 16 februarie După reportajul realizat ieri de Radio Tg.Mureș privind curățenia din parcuri, o echipă de la Salubritate a curățat...
SCMU Craiova, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, CSO Voluntari și CSM Galați s-au calificat în Final Four-ul Cupei României la baschet masculin,...