3.500 de hectare de teren din Mureş sunt deţinute de străini
Publicat de radiomures, 17 octombrie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 10:27
Direcţia Agricolă Mureş a întocmit în urmă cu câţiva ani un studiu pe această temă, solicitând date privind suprafeţele de teren achiziţionate de străini de la fiecare primărie.
Cele mai multe terenuri erau achiziţionate în zona de câmpie.
Reprezentanţii Direcţiei Agricole cred, însă, că în prezent suprafaţa achiziţionată de străini este mult mai mare deoarece acum există şi firme de intermediere care fac tranzacţiile.
Ministerul Agriculturii vrea să limiteze achiziţia de terenuri de către cetăţenii străini începând de anul viitor.
Măsurile vor putea fi aplicate abia după liberalizarea pieţei, la 1 ianuarie 2014.
În prezent, peste 800.000 de hectare de teren agricol sunt administrate de cetăţeni sau firme străine.
Cristina Bulbescu