Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

54 milioane de euro au intrat în judeţul Mureş din fonduri europene.

Radio România Mureș

Publicat de radiomures, 9 martie 2012, 00:00

La solicitarea Instituţiei Prefectului judeţului Mureş, autorităţile administraţiei publice locale şi alte instituţii publice, care au aplicat pentru obţinerea de fonduri europene, au centralizat situaţia contractelor de finanţare pentru realizarea de proiecte pre şi post-aderare.

Astfel, până la sfârşitul lunii februarie, au fost depuse peste 250 de proiecte cu o valoare totală de aproape 640 milioane de euro. Până acum au fost semnate doar 99 de contracte. Pentru mai puţin de 80% dintre ele au fost făcute şi plăţi.

Există, însă, şi mari riscuri de pierdere a finanţării.

Printre motive se numără durata prea mare a evaluării cererilor, fondurile insuficiente din cauza imposibilităţii de cofinanţare sau amânarea semnării contractelor.

Autorităţile administraţiei publice locale au promovat 192 de proiecte cu finanţare din fonduri post-aderare, dintre care 12 aparţin Consiliului Judeţean Mureş.

Au fost semnate 52 de contracte cu o valoare totală de 170 milioane de euro.

Cristina Bulbescu   

 

 

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:37

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi resincronizată la sistemul energetic naţional, vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma...

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:04

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate

Potrivit datelor platformei de recrutare eJobs, de la începutul anului au fost publicate peste 170.000 de oferte de muncă, dintre care aproape...

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
black-friday
Economic luni, 2 noiembrie 2026, 15:12

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediţiei din acest an a ‘Black Friday’, iar peste o treime vizează...

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026
Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:28

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025

A fost eliminată aplicarea de două ori a procentajului corespunzător gradului de calamitate, iar sprijinul va fi calculat în funcție de...

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:25

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie

Ministerul Finanțelor lansează o nouă oportunitate de investiție pentru populație. În perioada 6-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a 11-a...

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:48

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni, până la 1 februarie anul viitor, a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor...

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 16:53

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană

Preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici au crescut în România cu aproape 52 la sută în prima jumătate a anului față de...

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 08:00

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an

Guvernul aprobă astăzi prima rectificare bugetară din acest an, cu suplimentări de fonduri pentru sănătate, agricultură, pensii, salarii,...

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an