Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

7 morţi şi 100 de răniţi în urma unei furtuni care a lovit peninsula greacă Halkidiki

7 morţi şi 100 de răniţi în urma unei furtuni care a lovit peninsula greacă Halkidiki
Foto: Sursa foto: Ekathimerini

Publicat de Corina Muntean, 11 iulie 2019, 16:19

Cel puţin şapte persoane au murit, între care doi copii, şi aproape o sută au fost rănite în urma unei furtuni însoţită de vânturi puternice şi ploi care a afectat noaptea trecută peninsula greacă Halkidiki, din nordul Greciei, relatează EFE.

Vlad Todoran are detalii:

Au fost suficiente 15 minute pentru ca această zonă de coastă, o destinaţie turistică preferată de greci şi de străini, să-şi schimbe brusc peisajul. Rafale de vânt care au atins 300 de kilometri pe oră, însoţite de ploi torenţiale şi grindină au smuls acoperişuri şi au doborât stâlpi de electricitate şi copaci. Potrivit ministrului pentru protecţie civilă, Mihalis Hrisohoidis, persoanele decedate sunt turişti aflaţi în vacanţă în această zonă. Două victime sunt de naţionalitate română, doi sunt cehi iar alţi doi sunt ruși. Între timp a apărut un corp neînsufleţit pe plaja din Sozopolis, care încă nu a fost identificat. Cei doi români sunt o femeie şi un băiat de 8 ani, care şi-au pierdut viaţa după ce acoperişul unui restaurant din Nea Plagia s-a prăbuşit din cauza fenomenelor meteo extreme. Potrivit lui Stelios Petsas, purtătorul de cuvânt al guvernului, au fost rănite în total 108 persoane, iar 23 sunt în continuare spitalizate, dintre care 5 sunt minori. O femeie se află în stare critică. Furtuna care a afectat centrul, vestul şi nordul Greciei a provocat pagube mari mai ales în urma prăbuşirii copacilor şi răsturnării vehiculelor, dar şi clădirilor fiind avariate multe acoperişuri sau grilaje de la balcoane. Brigada de pompieri a primit peste 600 de apeluri . În două dinte cele trei ‘degete’ care formează peninsula Halkidiki, în care se află şi Muntele Athos, s-au produs întreruperi ale curentului electric în urma prăbuşirii stâlpilor de electricitate. Purtătorul de cuvânt al guvernului a subliniat că în unele zone curentul a revenit şi speră ca în cursul zilei de astăzi să fie restabilit în 70 % din zona afectată. Totuşi recuperarea totală nu va fi posibilă înainte de sâmbătă. Autorităţile regionale au declarat stare de urgenţă pentru zonele afectate.

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră