Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

A crescut rata anuală a inflaţiei

A crescut rata anuală a inflaţiei

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 septembrie 2021, 10:42

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,3% în luna august, de la 5% în iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu circa 8%, iar mărfurile alimentare şi serviciile cu aproape 3%.

Potrivit Institutul Naţional de Statistică cele mai mari majorări de preţuri (de peste 20%) au fost la energie, ulei şi gaze naturale. Urmează combustibilii (14%), branza de oaie, carnea de peşte, serviciile poştale şi tutunul.

La polul opus, cartofii, fructele şi transportul aerian s-au ieftinit faţă de anul trecut. În acelaşi timp, câştigul salarial mediu brut a crescut, în iulie, cu un leu faţă de luna anterioară, la 5.780 de lei.

Conform datelor oficiale, cele mai mari salarii sunt în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei până aproape de 9.000 de lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante ( sub 2.000 de lei ).

BNR estima recent că, la finele anului, rata inflaţiei va urca la 5,6%, urmând ca apoi să înceapă sa revină uşor în limitele intervalului ţintit de circa 3,5%.

Nazare a discutat cu omologul său italian despre consolidarea finanţelor publice şi combaterea evaziunii fiscale
Economic sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:45

Nazare a discutat cu omologul său italian despre consolidarea finanţelor publice şi combaterea evaziunii fiscale

România şi Italia vor să intensifice cooperarea în domenii precum combaterea evaziunii şi fraudei fiscale, digitalizarea administraţiei fiscale...

Nazare a discutat cu omologul său italian despre consolidarea finanţelor publice şi combaterea evaziunii fiscale
Preţul motorinei continuă să crească
Economic vineri, 18 septembrie 2026, 07:36

Preţul motorinei continuă să crească

Preţul motorinei continuă să crească, pe fondul intensificării atacurilor rebelilor houthi asupra infrastructurii petroliere saudite, care au...

Preţul motorinei continuă să crească
Producția industrială din România înregistrează a doua cea mai mare scădere din blocul comunitar, potrivit Eurostat
Economic joi, 17 septembrie 2026, 19:55

Producția industrială din România înregistrează a doua cea mai mare scădere din blocul comunitar, potrivit Eurostat

Producţia industrială din România înregistrează a doua cea mai mare scădere din Uniunea Europeană, în timp ce media comunitară a...

Producția industrială din România înregistrează a doua cea mai mare scădere din blocul comunitar, potrivit Eurostat
România a ajuns la un grad de umplere a depozitelor de gaze naturale de peste 76%
Economic miercuri, 16 septembrie 2026, 07:05

România a ajuns la un grad de umplere a depozitelor de gaze naturale de peste 76%

România a ajuns la un grad de umplere a depozitelor de gaze naturale de peste 76%, echivalentul a aproximativ 2,4 miliarde de metri cubi, peste...

România a ajuns la un grad de umplere a depozitelor de gaze naturale de peste 76%
Economic marți, 15 septembrie 2026, 07:47

Consiliul Fiscal cere găsirea rapidă a unei soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare

Consiliul Fiscal cere găsirea rapidă a unei soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare, lucru pe care Guvernul interimar nu îl poate face....

Consiliul Fiscal cere găsirea rapidă a unei soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare
Economic luni, 14 septembrie 2026, 19:40

BEI finanţează cu 630 de milioane de euro modernizarea căii ferate Braşov-Sighişoara

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un acord de finanţare în valoare de 630 de milioane de euro cu România pentru modernizarea căii...

BEI finanţează cu 630 de milioane de euro modernizarea căii ferate Braşov-Sighişoara
Economic luni, 14 septembrie 2026, 17:11

În curând vor fi anunțate rezultatele finale privind proiectele finalizate prin PNRR

Rezultatele finale privind proiectele finalizate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor fi evaluate după depunerea ultimei cereri...

În curând vor fi anunțate rezultatele finale privind proiectele finalizate prin PNRR
Economic luni, 14 septembrie 2026, 08:56

Prețul unui litru de benzină standard a atins la unele stații un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Prețul unui litru de benzină standard a atins la unele stații un nou maxim istoric