A murit Regina Elisabeta a II-a

Publicat de Rotar Mirela, 8 septembrie 2022, 20:53 / actualizat: 19 septembrie 2022, 8:04

A domnit mai mult decât orice alt monarh din istoria Marii Britanii. I-a fost dat să trăiască într-o epocă în care rolul ei a fost doar simbolic, dar pe acesta şi l-a asumat cu demnitate şi responsabilitate. Astăzi, 8 septembrie 2022, a încetat din viaţă regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii:

„Declar în faţa voastră, a tuturor, că întreaga mea viaţă, fie lungă ori scurtă, va fi dedicată servirii poporului”, regina Elisabeta a II-a.

Elisabeta a II-a Foto: Tolga Akmen / AFP

În ziua în care a împlinit 21 de ani, în primul ei discurs public transmis din Cape Town, regina şi-a dedicat viaţa servirii Commonwealth-ului. Patronajul ei a acoperit o varietate de cauze, de la oportunităţi de carieră pentru tineri şi până la campanii de protecţia mediului. Pentru multe organizaţii, girul reginei oferea o ocazie vitală de publicitate, pentru a-şi face cunoscute obiectivele pentru care luptă. A primit şefi de stat şi şi-a reprezentat ţara într-un număr incalculabil de vizite oficiale, într-o epocă de semnificative schimbări sociale; toate acestea, pe lângă o viaţă personală care nu a fost deloc uşoară: regina a crescut 4 copii şi a apucat să-şi primească strănepoţii în familie, dar familia ei a avut parte şi de scandaluri, care au umbrit ultimii ani ai domniei sale.

Copilăria

S-a născut la Mayfair în 21 aprilie 1926, familia ei aşteptându-se ca prinţesa Elisabeta să trăiască o viaţă privilegiată, dar nu prea aproape de cercurile decizionale. Totul s-a schimbat în 1936, odată cu abdicarea lui Edward al VIII-lea, când tatăl ei a devenit rege, iar ea însăşi moştenitoarea tronului. Şi-a petrecut copilăria alternând între reşedinţele de la Londra şi de la Windsor, dar era la palatul Buckingam când, în 1940, clădirea a fost bombardată. A fost educată la domiciliu, asemeni multor copii din familiile aristocrate, studiind în special istoria şi dreptul ca o pregătire pentru rolul care o aştepta, dar şi religiacu episcopul de Canterbury. Pe lângă acestea a învăţat să călărească şi s-a remarcat ca o foarte bună înotătoare. Regina vorbea destul de bine limba franceză, pe care o exersa adesea cu ambasadorii din ţările francofone care – cel puţin teoretic – aparţineau încă de coroana britanică.

Căsătoria

Regina Elisabeta a II-a şi prinţul consort Philip, duce de Edinburgh, s-au întâlnit pentru prima oară în 1934, la o nuntă care implica ambele lor familii. Cei doi s-au căsătorit în 1947 într-o ceremonie relativ simplă (Marea Britanie încă se străduia să-şi revină de pe urma războiului). Cuplul regal a avut 4 copii, 8 nepoţi şi, până la ora actuală, 11 strănepoţi. În 2017, regina şi prinţul consort au devenit primul cuplu din familia regală care şi-a sărbătorit nunta de platină.

Încoronarea

În 1952, sănătatea precară a regelui George al VI-lea l-a obligat pe acesta să abandoneze un turneu planificat în ţările Commonwealth. Prinţesa Elisabeta, însoţită de prinţul Philip, a preluat îndatorirea regală. La 6 februarie, în timp ce se afla într-o zonă îndepărtată a Kenyei, prinţesa a primit atât vestea morţii tatălui său, cât şi pe cea a proclamării sale ca regină a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Când a devenit Regină, Elisabeta avea aproape 26 de ani. Accederea Majestăţii Sale la tron a avut loc într-o perioadă în care abia de-şi întemeiase o familie: prinţul Charles avea trei ani, iar prinţesa Anne doar unul. Noile îndatoriri ale reginei trebuiau să prevaleze asupra vieţii de familie, lungile turnee în străinătate şi numeroasele alte evenimente interne ţinând-o departe de familie luni de zile.

Cariera

Domnia ei e plină de fapte memorabile, de jubilee şi celebrări; pe pagina de internet a familiei regale oricine poate descoperi o listă exhaustivă a acestora. Sunt însă câteva întâmplări care merită să fie scoase în evidenţă, pentru că o prezintă pe Majestatea Sa în ipostaze neaşteptate.

Era tânără în timpul perioadei de glorie a mişcărilor feministe, cu toate acestea regina abia de a vorbit vreodată despre drepturile femeilor. De aceea a fost surprinzătoare atitudinea ei faţă de regele saudit Abdullah, când acesta a vizitat-o la castelul Balmoral.

La sfârşitul vizitei, Majestatea Sa l-a întrebat pe regele Abdullah dacă nu vrea să dea o raită prin împrejurimi. Acesta nu prea voia, dar consilierii l-au convins că refuzul ar fi fost un gest extrem de nepoliticos. Abdullah s-a urcat în maşină, dar spre surprinderea lui la volan a apărut brusc regina, care l-a luat într-o cursă nebună, pe un drum cu serpentine, a povestit sir Sherard Cowper-Cowles, pe atunci ambasador britanic în Arabia Saudită. Surpriza regelui Abdullah trebuie să fi fost însemnată, de vreme ce pe atunci femeile din ţara lui nu aveau voie să conducă.

Dar unde s-a împrietenit regina cu volanul? Ei bine, aceasta s-a înrolat în 1945, învăţând să conducă un camion şi deprinzând câteva noţiuni de mecanică auto. Chiar şi până atunci membrii familiei regale au ocupat diverse funcţii în armată, dar Elisabeta a II-a a fost prima femeie care şi-a luat un astfel de angajament.

Până în 2011, tronul Marii Britanii îi revenea primului urmaş de sex masculin al familiei regale. O fată putea să urce pe tron doar dacă niciun urmaş de sex masculin nu era disponibil. Ei bine, regina a schimbat această lege, făcând ca în linia de succesiune o fată să valoreze la fel de mult precum un băiat. Primul copil al ducelui şi ducesei de Cambridge a fost un băiat; dar dacă ar fi fost o fetiţă, aceasta ar fi fost eligibilă pentru tron, nu ar fi trebuit să cedeze întâietatea fraţilor ei.

Interese

O iubitoare de animale încă din copilărie, regina era în mod special interesată de câini şi cai. Era prezentă în fiecare an la cursa din Epsom, dar şi la cursa de vară din Ascot, la care prezenţa familiei regale e o tradiţie începând din 1911.

Medalion Regina Elisabeta. Realizator George Popescu, RRA:

Primul în linia de succesiune, prințul Charles va fi proclamat Rege al Marii Britanii în a doua zi după decesul Reginei Elisabeta a II-a.

Urcarea pe tron al lui Charles va pune capăt unei perioade de aşteptare mai lungi decât în cazul tuturor predecesorilor săi ajunşi la conducerea Marii Britanii, o monarhie cu o istorie de peste 1.000 de ani.