Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Absolvenții UMFST Târgu Mureș, pe locul 2 la nivel național după rezultatele la rezidențiat

Absolvenții UMFST Târgu Mureș, pe locul 2 la nivel național după rezultatele la rezidențiat
Foto: UMFST

Publicat de Rotar Mirela, 19 noiembrie 2024, 13:51

Concursul național de intrare în Rezidențiat s-a încheiat cu succes duminică în centrul universitar Târgu Mureș, iar concurenții și-au aflat rezultatele în aceeași zi.

Punctajele obținute au fost mai mari ca anul trecut și plasează universitatea târgumureșeană pe locul doi la nivel național, spune prorectorul UMFST, prof. univ. dr. Anca Meda Văsieşiu:

,,La medicină, domeniul cel mai mare, cu cel mai mare număr de candidați, s-a ținut un punctaj maxim de 931 de puncte, care ne situează la nivel național pe locul doi, după UMF ”Carol Davila” din București. Același loc doi extraordinar l-am obținut în domeniu farmacie și la medicină dentară, de asemenea un rezultat foarte bun, locul trei pe plan național, deci practic suntem pe a 2-a poziție la nivel național.”

Anca Meda Văsieşiu a explicat că această generație a fost mai ambițioasă, dar și universitatea s-a adaptat în ultimii ani pentru o performanță cât mai bună a studenților:

,,A fost o generație bună, am avut această părere și în anul șase, de exemplu, când ne-am ocupat în disciplina pe care o conduc, de ei. Deci a fost o generație o promoție bună. Este probabil și rezultatul efortului derulat de universitate, un efort continuu de modernizare a modalității de predare și de evaluare. S-a prioritizat foarte mult curricula de rezidențiat.”

Ministerul Sănătății a publicat lista cu locurile și posturile de pregătire în rezidențiat, iar sesiunea de alegere va avea loc în perioada 25-27 noiembrie.

Autor: Raluca Creț

Covasna: Teatrul ‘Tamasi Aron’ joacă în spaţii alternative pe durata reabilitării clădirii
Cultură-educaţie vineri, 25 septembrie 2026, 17:40

Covasna: Teatrul ‘Tamasi Aron’ joacă în spaţii alternative pe durata reabilitării clădirii

Teatrul maghiar ‘Tamasi Aron’ din Sfântu Gheorghe îşi continuă activitatea în spaţii alternative, după ce clădirea instituţiei a...

Covasna: Teatrul ‘Tamasi Aron’ joacă în spaţii alternative pe durata reabilitării clădirii
Braşov: Cele patru instituţii de spectacole primesc bani în plus de la bugetul local în urma unei rectificări
Cultură-educaţie vineri, 25 septembrie 2026, 15:41

Braşov: Cele patru instituţii de spectacole primesc bani în plus de la bugetul local în urma unei rectificări

Cele patru instituţii de cultură aflate în subordinea Consiliului Local Braşov, respectiv Filarmonica, Opera, Teatrul ‘Sică...

Braşov: Cele patru instituţii de spectacole primesc bani în plus de la bugetul local în urma unei rectificări
Pregătiri la Tg. Mureș pentru examenul de Rezidențiat
Cultură-educaţie vineri, 25 septembrie 2026, 11:55

Pregătiri la Tg. Mureș pentru examenul de Rezidențiat

Concursul național de admitere în Rezidențiat 2026 va avea loc, anul acesta, pe data de 15 noiembrie în toate cele șase centre universitare din...

Pregătiri la Tg. Mureș pentru examenul de Rezidențiat
„Cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST se va desfășura la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie – 4 octombrie 2026
Cultură-educaţie joi, 24 septembrie 2026, 15:58

„Cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST se va desfășura la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie – 4 octombrie 2026

Publicul va putea vedea producții din 25 de țări și patru continente. Din cele 215 de producții înscrise, 45 au fost selectate, în urma...

„Cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST se va desfășura la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie – 4 octombrie 2026
Cultură-educaţie joi, 24 septembrie 2026, 15:56

Zilele Filmului Italian la Târgu Mureș, în cadrul Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST

Târgu Mureș găzduiește, în perioada 28–30 septembrie 2026, „Zilele Filmului Italian”, un eveniment organizat în cadrul Festivalului...

Zilele Filmului Italian la Târgu Mureș, în cadrul Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST
Cultură-educaţie miercuri, 23 septembrie 2026, 18:22

UniTBv participă la Noaptea Cercetătorilor prin ICD

Universitatea Transilvania Braşov participă şi în acest an la Noaptea Cercetătorilor prin Institutul de Cercetare Dezvoltare, dar şi prin...

UniTBv participă la Noaptea Cercetătorilor prin ICD
Cultură-educaţie miercuri, 23 septembrie 2026, 14:47

Festivalul ”Les Films de Cannes à Bucarest” prezintă „Fjord”, înainte de premiera națională

„Fjord”, filmul cu care Cristian Mungiu a câștigat al doilea Palme d’Or din carieră și care reprezintă propunerea României pentru Oscar,...

Festivalul ”Les Films de Cannes à Bucarest” prezintă „Fjord”, înainte de premiera națională
Cultură-educaţie miercuri, 23 septembrie 2026, 12:20

Fuziune între două licee tehnologice din Târgu Mureș

Liceul Tehnologic „Aurel Persu” din Târgu Mureș își pierde personalitatea juridică și devine structură a Liceului Tehnologic „Gheorghe...

Fuziune între două licee tehnologice din Târgu Mureș