Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Acord în instituţiile UE privind reducerea emisiilor vehiculelor grele

Acord în instituţiile UE privind reducerea emisiilor vehiculelor grele
Foto: Fppg

Publicat de Stan Lucian, 13 mai 2024, 19:37

Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene anunţă că instituţiile comunitare au ajuns la un acord privind reducerea emisiilor vehiculelor grele.

Forma actuală impune ţinte mai ambiţioase începând cu anul 2030, pentru a putea atinge neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon în anul 2050.

Obiectul reglementării îl constituie toate vehicule ce depășesc 7,5 tone, cum ar fi camioane, autobuze sau autocare, cele care constituie 25% din poluarea produsă de transport.

Noul text păstrează ținta de reducere a emisiilor pentru 2025, în speță, un minus de 15 procente, însă crește ambițiile pentru următoarele etape, de până în 2050, când toate aceste vehicule vor avea motoare nepoluante.

Următorul pas va fi 2030, când demisiile vor fi reduse cu 45% în loc de 30%, cum era anterior, apoi, până în 2035, reducerea trebuie să atingă 65 de procente, iar în 2040, aceasta se va ridica la 90 de procente.

Există însă și excepții – autobuzele urbane, spre exemplu, vor avea motoare nepoluante mult mai devreme, în speță, 2035. Pe de altă parte, vehiculele vocaționale, cum ar fi cele pentru armată sau cele pentru sistemul medical, vor fi exceptate.

Sursa: RRA

Concluziile ședinței CSAT
Politic joi, 22 octombrie 2026, 20:42

Concluziile ședinței CSAT

La Palatul Cotroceni, a avut loc, joi, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Nicușor Dan....

Concluziile ședinței CSAT
Şedinţă a CSAT, la Palatul Cotroceni
Politic joi, 22 octombrie 2026, 09:21

Şedinţă a CSAT, la Palatul Cotroceni

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, de la ora 18,00, la Palatul Cotroceni, într-o şedinţă convocată de preşedintele...

Şedinţă a CSAT, la Palatul Cotroceni
Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomaţia participării la diplomaţia proiectelor
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 20:07

Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomaţia participării la diplomaţia proiectelor

România trebuie să treacă definitiv de la diplomaţia participării la diplomaţia proiectelor, iar politica externă trebuie să producă...

Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomaţia participării la diplomaţia proiectelor
Natalia Intotero a preluat astăzi mandatul de ministru al Mediului
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 20:06

Natalia Intotero a preluat astăzi mandatul de ministru al Mediului

Conform unui comunicat al ministerului, după semnarea protocolului de predare-primire a mandatului, alături de fostul ministru Diana Buzoianu,...

Natalia Intotero a preluat astăzi mandatul de ministru al Mediului
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 15:00

Ministrul Alexandru Stoica va semna un ordin privind constituirea grupului de lucru „Start Reforma Administrativă”

Ministrul Dezvoltării, Administraţiei şi Lucrărilor Publice, Alexandru Stoica, a declarat că astăzi va semna un ordin privind constituirea...

Ministrul Alexandru Stoica va semna un ordin privind constituirea grupului de lucru „Start Reforma Administrativă”
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 14:56

Premierul Luca Niculescu a anunţat că prima sa vizită oficială va fi în Republica Moldova

Premierul Luca Niculescu a anunţat că prima sa vizită oficială va fi în Republica Moldova, după o convorbire telefonică cu omologul său,...

Premierul Luca Niculescu a anunţat că prima sa vizită oficială va fi în Republica Moldova
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 13:11

Bugetul pentru anul viitor este o prioritate majoră a Guvernului

Noul premier Luca Niculescu afirmă că bugetul pentru anul viitor este o prioritate majoră a Guvernului, care trebuie să respecte ținta de...

Bugetul pentru anul viitor este o prioritate majoră a Guvernului
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 12:22

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru joi şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa CSAT va avea loc la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, se vor analiza...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru joi şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării