Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, Universitatea Babeş-Bolyai şi Filarmonica George Enescu – distincţii speciale la Gala Premiilor Radio România Cultural 2018

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, Universitatea Babeş-Bolyai şi Filarmonica George Enescu – distincţii speciale la Gala Premiilor Radio România Cultural 2018

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 februarie 2018, 11:24 / actualizat: 3 martie 2018, 11:50

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, Universitatea Babeş-Bolyai şi Filarmonica George Enescu primesc cele trei distincţii speciale la Gala Premiilor Radio România Cultural, eveniment care va avea loc luni, 19 martie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Premiul Radio România 90 îi va fi acordat actriţei Tamara Buciuceanu-Botez, figură reprezentativă a Teatrului Naţional Radiofonic, o voce de patrimoniu a tezaurului cultural al Radio România, o actriţă ale cărei valenţe depăşesc graniţele comediei care a consacrat-o. Tamara Buciuceanu-Botez, cu un an mai mică decât Radio România, a definit excelenţa în teatru, radio, televiziune şi cinematografie, prin roluri rămase pentru multa vreme în memoria colectivă a naţiunii noastre.

Premiul Centenar va fi oferit Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Transilvania, pentru modalitatea exemplară în care îşi îndeplineşte misiunea didactică şi de cercetare într-un orizont multicultural şi multilingvistic, continuând tradiţiile unei şcoli ardelene de elită, un „model de universitate romanească”, aşa cum îşi dorea încă din 1919 Sextil Puşcariu, rector al universităţii.

Premiul Excelenţa în cultură îi revine Filarmonicii George Enescu, simbol al culturii româneşti. Fondată în urmă cu un secol şi jumătate, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. De un secol şi jumătate Filarmonica George Enescu este scena cea mai râvnită şi vârful de lance al artei muzicale din România.

Celor trei premii speciale li se vor adăuga alte 8 categorii de premii pentru cele mai importante realizări culturale ale anului 2017. Aceste categorii sunt: film, teatru, literatură, educaţie, ştiinţă, muzică, arte vizuale şi implicare civică.

A XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon. Spectacolul va fi transmis în direct on air şi online de Radio România Cultural. Înregistrarea show-ului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.

Proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Sponsori: Dora Bloom, Perso.ro, Zarea.

 

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Radio România luni, 26 octombrie 2026, 13:04

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România vineri, 23 octombrie 2026, 11:48

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în...

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Radio România joi, 22 octombrie 2026, 17:12

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune la Sala Radio un concert ce îmbină creația românească și...

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio România luni, 19 octombrie 2026, 15:28

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul aniversar Alexandru Tomescu 50, un omagiu adus...

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România miercuri, 14 octombrie 2026, 15:51

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la primul său concert...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna