Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Aproape 30 la sută dintre absolvenţii de liceu care au susţinut sesiunea de toamnă a Bacalaureatului au promovat

Aproape 30 la sută dintre absolvenţii de liceu care au susţinut sesiunea de toamnă a Bacalaureatului au promovat

Publicat de Rotar Mirela, 26 august 2023, 10:06

Procentul s-ar putea modifica însă după soluţionarea contestaţiilor, notele finale urmând să fie publicate marţi.

Ministerul Educaţiei anunţă că la probele scrise au fost prezenţi aproximativ 28 de mii de candidaţi din cei 34 de mii înscrişi.

Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminaţi din examen 67 de candidaţi, care NU se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni.

Miruna Croitoru, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, apreciază că rata redusă de promovare a bacalaureatului este şi o urmare a şocurilor prin care a trecut sistemul de învăţământ în ultimii ani.

A fost prima dată când – la un examen naţional – toate lucrările au fost evaluate digitalizat, adică au fost scanate şi încărcate pe o platformă, prin care au fost repartizate automat şi aleatoriu unor evaluatori aflaţi în alt judeţ decât cel din care provin candidaţii.

Autor: RRA

Porţi deschise la Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe
Cultură-educaţie marți, 20 octombrie 2026, 15:48

Porţi deschise la Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe

Muzeul ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe, care prezintă istoria dictaturii comuniste din România, va putea fi vizitat gratuit în...

Porţi deschise la Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe
Astra Film Festival la Sibiu cu teme de dezbatere despre prezent și peste 200 de filme documentare
Cultură-educaţie marți, 20 octombrie 2026, 08:37

Astra Film Festival la Sibiu cu teme de dezbatere despre prezent și peste 200 de filme documentare

Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival la Sibiu. Cele trei documentare...

Astra Film Festival la Sibiu cu teme de dezbatere despre prezent și peste 200 de filme documentare
Cursuri online pentru elevii şcolii din Bistrița unde s-a produs atacul cu cuţitul, comis de un elev
Cultură-educaţie luni, 19 octombrie 2026, 18:23

Cursuri online pentru elevii şcolii din Bistrița unde s-a produs atacul cu cuţitul, comis de un elev

Consiliul de administraţie al Şcolii gimnaziale ‘Ştefan cel Mare’ din Bistriţa, unde în această dimineaţă un elev de 13 ani a...

Cursuri online pentru elevii şcolii din Bistrița unde s-a produs atacul cu cuţitul, comis de un elev
Expoziţia ‘Alo? HALLO! – Istoria tehnică şi culturală a telefoniei’, la Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe
Cultură-educaţie luni, 19 octombrie 2026, 18:21

Expoziţia ‘Alo? HALLO! – Istoria tehnică şi culturală a telefoniei’, la Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe

O expoziţie dedicată telefoniei, care reuneşte peste 150 de obiecte, printre care telefoane de epocă, aparate militare şi un telegraf Morse, va...

Expoziţia ‘Alo? HALLO! – Istoria tehnică şi culturală a telefoniei’, la Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe
Cultură-educaţie luni, 19 octombrie 2026, 14:09

Un film distins cu Leopardul de Aur și povești captivante la cea de-a 34-a ediție ALTER-NATIVE

În perioada 4-8 noiembrie, Palatul Culturii din Târgu Mureș va găzdui din nou Festivalul Internațional de Film de Scurtmetraj ALTER-NATIVE....

Un film distins cu Leopardul de Aur și povești captivante la cea de-a 34-a ediție ALTER-NATIVE
Cultură-educaţie vineri, 16 octombrie 2026, 17:11

La o privire distanță. Fotografiile lui Bálint Zsigmond – O nouă expoziție a Muzeului Județean Mureș

Născut la Târgu Mureș, la 21 octombrie 1937, Bálint Zsigmond a descoperit fotografia în adolescență și a rămas, timp de mai multe decenii, o...

La o privire distanță. Fotografiile lui Bálint Zsigmond – O nouă expoziție a Muzeului Județean Mureș
Cultură-educaţie vineri, 16 octombrie 2026, 13:00

Sindicatele din educație cer ca bursele sociale să fie gestionate de primării

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” solicită transferarea...

Sindicatele din educație cer ca bursele sociale să fie gestionate de primării
Cultură-educaţie joi, 15 octombrie 2026, 16:36

O nouă creșă, inaugurată joi la Miercurea Nirajului

Noua creșă din Miercurea Nirajului, investiție finalizată din bugetul Ministerului Dezvoltării, a fost inaugurată oficial azi, în cadrul unei...

O nouă creșă, inaugurată joi la Miercurea Nirajului