Aproape 500 de mureșeni cu acte de identitate preschimbate au putut vota astăzi

În contextul alegerilor, programul de lucru cu publicul al celor 17 servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor din județul Mureș, precum și al Direcției de Evidența Persoanelor a fost extins în acest weekend.

Persoanele cu drept de vot au avut prioritate, a declarat șefa Direcției de Evidența Persoanelor Mureș, Codruța Sava:

Până la ora 15.00 au fost 474 de acte de identitate înmânate cetățenilor, rezultând din activitățile desfășurate ieri și astăzi. De asemenea au fost primite un număr de 145 de cereri de eliberare a actelor de identitate. Funcționarii de evidență a persoanelor desfășoară activitățile specifice pentru preluarea cererilor și eliberarea actelor de identitate persoanelor care nu dețin sau care dețin acte deteriorate sau sunt în posesia unui act a cărui termen de valabilitate a expirat.

Serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor din județul Mureș au astăzi program de lucru cu publicul până la ora 22,00.

În județul Mureș sunt, la această dată, circa 20.000 de persoane cu actele de identitate expirate, iar peste 70% dintre acestea nu se mai găsesc la domiciliul declarat anterior.

Autor: Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9655RON-0.0045
  • usd 0.1103 1 -0.0007

  • chf 5.0873 1 -0.0087

  • aud 3.0731 1 -0.0157

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Aquaserv îndeamnă populația să foloseasc...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Compania Aquaserv Tg.Mureș desfășoară în...

Ministerul Mediului va schimba legislați...

Stan Lucian | Citeste articolul

În acest sens, România va trebui să își ...

Permanență, pe caniculă, în farmaciile m...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

De ceva timp nu mai există nici o farmac...

Doar două izvoare din Târgu Mureș au apa...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

O arată ultima testare a apei izvoarelor...

Opt localități din Harghita, fără curent...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita, au rămas nealimen...

Parteneri