Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Aproape 9000 de cereri de subvenții, depuse la APIA Mureș de fermieri pe anul acesta

Aproape 9000 de cereri de subvenții, depuse la APIA Mureș de fermieri  pe anul acesta
Foto: Foto: AFP

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 aprilie 2022, 16:17

     Sesiunea de depuneri a cererilor unice de plată pentru acest an a început pe 1 martie și se va încheia pe 16 mai, după care APIA mai primește dosarele cu penalizări de 1% pe zi lucrătoare încă 25 de zile calendaristice.

    Purtătorul de cuvânt al APIA Mureș, Constantin Citirigă, a explicat că:

   La acest moment avem preluate și închise 8769 de cereri. Procentul, față de ce ne-am planificat, este de 19,05 la sută, în creștere față de 16,45% anul trecut. Sumele de bani pe care ar putea fermierii să le primească sunt ușor mai mari, pentru că așa este și acest an de tranziție, în perspectiva noii politici agricole comune, mai mari decât cele din 2020 și 2021.

Spre deosebire alți ani, 2022 a fost mult mai secetos, iar incendiile de miriști au crescut atât ca număr cât și în suprafețe, în toată țara. Legal, APIA este abilitată să controleze terenurile incendiate, iar fermierii prinși își pot pierde, parțial sau total subvențiile,

În Mureș numărul de incendii a crescut de 11 ori față de anul trecut, a constatat Constantin Citirigă:

   Avem, până la acest moment, 375 de parcele incendiate, care pot aparține unuia sau mai multe parcele unui fermier, și nu am terminat, termenul fiind de 8 aprilie. Riscul poate să ajungă la pierderea subvenției, pe toată exploatația sau în legătură cu parcelele, sunt niște coeficienți ce tratează proporționalitatea și gravitatea faptei. Toți cei care în acest an au fost depistați și s-a confirmat că terenul incendiat este agricol, vor fi în eșantionul de control. Pecuniar, toate sancțiunile vor produce efecte o dată cu autorizarea la plată a cererii.

     Conform legii, APIA nu are termene de autorizare la plată mai repede de 16 octombrie, ceea ce înseamnă că doar spre finalul anului se va ști exact câți fermieri au fost sancționați pentru incendierea miriștilor.

Valeriu Russu

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră