Artă invizibilă
Habar n-au străinii că-l plagiază pe Eminescu al nostru! Sau poate că știu de el, dar tac mâlc, că e o afacere pe bani mulți la mijloc. Azi vreau să vă anunț că s-a inaugurat în America, în miresme de popcorn și curcan fript, un muzeu total nonconformist al artei moderne. Ce legătură are asta cu poetul nostru? Are, ascultați la mine! Inspirat de versul 100% real și, să zicem așa, palpabil „Azi îl vedem și nu e!”, la New York s-a deschis publicului ahtiat după artă contemporană MONA, acronimul englezesc pentru muzeul artei invizibile. O aiureală, dacă mă întrebați pe mine. Măcar din bun-simț îl puteau numi Veronica, da’, în sfârșit… ce să aștepți de la niște americani duși cu capu’?
Plătești biletul, intri smerit ca într-o biserică, te uiți în jur și te minunezi de…nimic. Și te închini. Ei, dar muzeul e mult mai mult decât pare la prima vedere, adică dincolo de goliciunea lui aproape obscenă. Mai dai de câte o bancuță, un extinctor ici-colo… Plus că MONA asta mai are o zonă cu tablouri electrice, o cameră cu sculpturi în forme fără fond, o sală a muzicienilor fără ureche muzicală, câteva săli cu artă fotografică voalată, ba chiar și o secțiune de artă naivă, pentru, scuzați, prostuți. Teoretic, fiindcă practic nu e nimic. Și dacă ești un om simplu, pragmatic și cu picioarele pe pământ, realizezi că ai pierdut banul degeaba, pe simeze goale și pe pereți despuiați, cu tencuiala căzută.
Dacă, în schimb, ești cu capul în nori, un suflet de artist cu imaginație zburdalnică, vezi cum se revarsă artă și cultură din tot locul și cum efectiv, dar efectiv, „sare din pământ norocul”, vorba lui Arghezi.
Punctul de maximă atracție, pata de culoare a acestui muzeu? Păi, pictorul, paznic pe timpul nopții, care, contra câtorva dolari, îți desenează portretul pe loc. Normal, cu cerneală invizibilă, cum altfel?! Primești în cel mai fericit caz o coală albă și la revedere!
La afacerea asta cu tablouri invizibile s-au lipit instantaneu și câteva case de licitație. Dom’le, da’ au și astea un fler… Miros câștigul de la distanță. Da’ las’ că și-au găsit nașu’, cum zice românul! Însăși fălita Sotheby’s a deschis o licitație cu tabloul invizibil intitulat „Aer proaspăt”, care a fost imediat adjudecat de o avocată cu părul oxigenat, mare iubitoare de natură și de aer ozonat, cu câteva mii de dolari. Femeia și-a luat tacticoasă poșeta la subraț, a decartat cecul, s-a dus frumușel acasă, a bătut un cui și a așteptat extaziată, în fața cuiului, așa, vreo două zile, sosirea capodoperei. Normal, nimic! Deși, la valoarea investiției, tabloul invizibil ar fi trebuit să ajungă, însoțit de poliție, girofaruri, pază… Malițios, omu’ cu ciocănelul de la licitație a susținut sus și tare că femeia a plecat acasă cu „Aerul proaspăt” în poșetă.
Atâta i-a trebuit femeii! A întocmit o plângere și a pornit tămbălău mare: ba că n-a primit descrierea tabloului în format PDF, ba că nu are certificat de autenticitate… A cerut banii înapoi, plus despăgubiri materiale și morale. Și s-a căpătuit, normal!
Acuma, nu vreau să vă ascund că și eu lucrez intens la o capodoperă: „Poveste din Bro… din Târgu Mureș”. Că nu vreau să-mi irosesc talentul. Deja am scris-o, doar că nu se vede. Interesează pe cineva?
Autor: Sidonia Buta
Ascultă Ne(știrea) zilei în fiecare vineri în „Bună dimineața, Transilvania!” după ora 9, sau, în reluare, în „Pulsul zilei” și „Sens Unic”, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.
