Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Artiști români expun, în premieră, la Seul

Artiști români expun, în premieră, la Seul

Publicat de radiomures, 4 aprilie 2015, 20:52

Nouă artiști români contemporani expun, în premieră, în Coreea de Sud, în cadrul expoziției „Pocket Revolutions“, deschisă pe 2 aprilie la galeria prestigioasei organizații Korea Foundation din centrul capitalei Seul. Proiectul, inițiat de curatorul Simona Nastac și Asociația Culturală Artfest, a câștigat un concurs de propuneri lansat de Korea Foundation și are loc cu sprijinul Ambasadei României la Seul și al Institutului Cultural Român.

„Pocket Revolutions“ propune un exercițiu reflexiv asupra consecințelor și tensiunilor generate de Războiul Rece, la 25 de ani după căderea Cortinei de Fier, în contextul revoluțiilor politice, economice și sociale ce au transformat radical România și restul țărilor din Estul Europei. Războiul Rece și sistemele represive sunt referințe la fel de importante în istoria Coreei de Sud, marcată de diviziunea între Nord și Sud instituită în 1948, de Războiul Coreean din 1950-1953, precum și de dictaturile succesive de până în 1987.

Evenimentul coincide, totodată, cu aniversarea a 25 de ani de relații diplomatice între cele două țări – moment celebrat printr-o recepție oferită de Ambasadorul României la Seul, Dr Călin Fabian, în prezența oficialilor coreeni, a membrilor corpului diplomatic acreditat la Seul și a reprezentanților comunității academice din Coreea invitați la vernisaj.

Expoziția prezintă lucrări de pictură, fotografie, video, instalație și poezie semnate de artiști contemporani, recunoscuți internațional pentru calitatea creației lor: Matei Bejenaru, Anca Benera și Arnold Estefan, Irina Botea, Radu Cioca, Ștefan Constantinescu, Dana Popa, Florin Dan Prodan și Șerban Savu.

Selecția include: documentarul video Lupta cu inerția de Matei Bejenaru, despre tradiția intelectuală și rezistența prin cultură în Iași, unde înainte de 1989 activau diverse cercuri literare în ciuda industrializării masive a orașului; publicația Materie și istorie de Anca Benera – un ghid al monumentelor istorice dispărute din București, cu fotografii de arhivă, texte de specialitate și un fotomontaj creat de Arnold Estefan după memoriile sculptorului Dimitrie Demu din cartea Le Sourire de Staline (1977); filmul Audiții pentru o revoluție de Irina Botea, ce reconstituie cu ajutorul unor tineri din Chicago revoluția difuzată la televizor în decembrie 1989; un relief de Radu Cioca, despre conceptul „omului nou“ și diferitele sale reprezentări și programe estetice; cartea pop-up Epoca de Aur pentru copii de Ștefan Constantinescu; o serie de 50 de fotografii ale generației născute după 1989, portretizate de Dana Popa în diverse situații în mediul urban; instalația Șase portrete și un pulover de Florin Dan Prodan despre victimele rezistenței anti-comuniste, inspirată din volumul său de poezie Note informative despre eroi și morminte; și două lucrări de pictură de Șerban Savu ilustrând dinamica vieții moderne în orașele României post-comuniste.

Pe 3 aprilie, curatorul expoziției moderează un dialog cu publicul susținut de artiștii Matei Bejenaru și Florin Dan Prodan.

Expoziția Pocket Revolutions va fi deschisă până pe 18 aprilie 2015.

Fondată în 2003 de poetul Florin Dan Prodan, Asociația Culturală Artfest, cu sediul în Suceava, organizează diverse evenimente artistice și literare precum Festivalul Internațional de Poezie și Arte Vizuale Inside Zone, Festivalul Șapte zile în Asia sau Festivalul literar româno-german Lectora. Printre parteneri se numără: Muzeul Bucovinei, Universitatea Ștefan cel Mare, Fundația Pro-Helvetia, IFA Stuttgart și Forumul Democrat al Germanilor din Bucovina. Din 2008, Asociația coordonează activitatea cenaclului Zidul de Hârtie și editează volume de literatură contemporană. De asemenea, a organizat expoziții de artă în centre culturale din România și străinătate.

Simona Nastac este curator și critic de artă, în prezent stabilită la Londra. A realizat expozițiile “Romanian Pavilion”, “Under the Radar” și “Extravaganza” la galeriile Hotshoe, Pitzhanger Manor și Oxo & Bargehouse din Londra; expoziția României la Bienala Internaţională de Artă din Praga; expoziția “Paul Neagu. Muchii infinite” la Muzeul de Artă din Cluj și o expoziție de artă video chineză la Muzeul de Artă Contemporană din Bucureşti, printre altele. Între 2006 – 2013 a coordonat programele de arte vizuale, rezidență artistică, literatură, arhitectură și design la ICR Londra.

Contact media: Direcția Comunicare, biroul.presa@icr.ro, 031 7100 678

Infogadget, cu Raluca Creț | 200.000 de fotografii și texte din arhiva istorică a AGERPRES vor fi digitalizate și puse la dispoziția publicului online
Life-style marți, 6 octombrie 2026, 09:20

Infogadget, cu Raluca Creț | 200.000 de fotografii și texte din arhiva istorică a AGERPRES vor fi digitalizate și puse la dispoziția publicului online

Proiectul, în valoare de peste 7,5 milioane de lei, se va derula până în 2029 și va include inclusiv instrumente pentru verificarea...

Infogadget, cu Raluca Creț | 200.000 de fotografii și texte din arhiva istorică a AGERPRES vor fi digitalizate și puse la dispoziția publicului online
A fost descoperită o nouă specie de pisică sălbatică
Life-style sâmbătă, 19 septembrie 2026, 09:32

A fost descoperită o nouă specie de pisică sălbatică

În urmă cu câțiva ani, o familie din Bolivia a adoptat un pui de pisică abandonat, crezând că este o pisică domestică obișnuită. Pe...

A fost descoperită o nouă specie de pisică sălbatică
Numărul centenarilor japonezi a depășit 100.000
Life-style miercuri, 16 septembrie 2026, 18:10

Numărul centenarilor japonezi a depășit 100.000

Pentru prima dată în istorie, numărul persoanelor cu vârsta de cel puțin 100 de ani din Japonia a ajuns la 107.677, marcând al 56-lea an...

Numărul centenarilor japonezi a depășit 100.000
Minutul de viitor, cu Raluca Creț | O tehnologie experimentală ar putea schimba modul în care producem răcoare
Life-style luni, 14 septembrie 2026, 09:20

Minutul de viitor, cu Raluca Creț | O tehnologie experimentală ar putea schimba modul în care producem răcoare

O tehnologie experimentală ar putea schimba modul în care producem răcoare: cercetătorii au realizat un sistem capabil să folosească căldura...

Minutul de viitor, cu Raluca Creț | O tehnologie experimentală ar putea schimba modul în care producem răcoare
Life-style joi, 10 septembrie 2026, 13:35

Un copil s-a născut dintr-un embrion congelat în urmă cu 22 de ani

În Grecia, o femeie în vârstă de 54 de ani, a devenit mamă pentru a doua oară, după ce a născut o fetiță provenită dintr-un embrion...

Un copil s-a născut dintr-un embrion congelat în urmă cu 22 de ani
Life-style miercuri, 9 septembrie 2026, 12:20

În SUA a fost cea mai fierbinte vară din ultimii 132 de ani

Statele Unite au avut parte de cel mai călduros anotimp de vară din istorie, 48% din teritoriu fiind afectat de secetă, scrie BBC. Între iunie...

În SUA a fost cea mai fierbinte vară din ultimii 132 de ani
Life-style marți, 1 septembrie 2026, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | Pacienții care caută un cabinet stomatologic cu servicii decontate prin CNAS au la dispoziție o hartă online

Pacienții care caută un cabinet stomatologic cu servicii decontate prin CNAS au la dispoziție o hartă online care îi ajută să găsească mai...

Info Gadget, cu Raluca Creț | Pacienții care caută un cabinet stomatologic cu servicii decontate prin CNAS au la dispoziție o hartă online
Life-style duminică, 23 august 2026, 16:31

Roboții bat recordul de 100 m al sprinterului Usain Bolt

Un robot umanoid chinez a terminat o cursă de antrenament de 100 de metri în doar 9,39 secunde, depășind recordul mondial masculin deţinut de...

Roboții bat recordul de 100 m al sprinterului Usain Bolt