Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Atenţionare de ploi şi instabilitate atmosferică în toată ţara până luni dimineaţă

Atenţionare de ploi şi instabilitate atmosferică în toată ţara până luni dimineaţă
Foto: Foto: Radio Tg.Mures /Emanuela Aranyos

Publicat de MIRELA ROTAR, 12 aprilie 2019, 08:28 / actualizat: 12 aprilie 2019, 14:46

Ploile şi instabilitatea atmosferică vor afecta toată ţara până luni dimineaţă.

Meteorologii au emis o atenţionare în acest sens, care avertizează în legătură cu mari cantităţi de apă în unele zone şi chiar descărcări electrice.

Dinu Mărăşoiu, de la Administraţia Naţională de Meteorologie, spune să ne aşteptăm la ploi temporare în toate regiunile, mai ales averse însoțite de descărcări electrice, dar mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul şi sud-estul țării, astfel încât cantitățile de apă vor depăși local, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-20 de litri pe metru pătrat în 24 de ore, iar izolat, mai ales în Oltenia și Muntenia, precum și în zonele montane aferente pot fi și cantități de apă de peste 30 de litri pe metru pătrat.

La munte predomină ploile, mai ales la altitudini de sub 1800 de metri, ceea ce înseamnă că pe unde a rămas zăpadă ea va fi topită şi acest fenomen este de aşteptat în special în Munţii Batanatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură.”

Actualizare ANM
Meteo & Trafic luni, 12 octombrie 2026, 11:20

Actualizare ANM

Meteorologii au actualizat, în această dimineaţă, codul galben de ploi, care a intrat în vigoare în urmă cu două ore. Astfel, câteva judeţe...

Actualizare ANM
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa
Meteo & Trafic duminică, 11 octombrie 2026, 10:40

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de mâine de la ora...

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa
Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara
Meteo & Trafic sâmbătă, 10 octombrie 2026, 11:30

Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara

Meteorologii anunță precipitații în toate regiunile, de mâine dimineață, până luni, la ora 10. Mâine, ploile se vor extinde dinspre vest...

Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara
Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare
Meteo & Trafic vineri, 9 octombrie 2026, 12:22

Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare

Platforma TollRo înregistrează disfuncţionalităţi temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancţiuni pentru utilizatorii...

Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare
Meteo & Trafic joi, 8 octombrie 2026, 08:40

Transportatorii avertizează că eventualele prime amenzi în cadrul sistemului TollRO ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri

Taxa de drum poate determina o creştere de pînă la 25% a preţului transportului pe rutele naţionale, în condiţiile în care companiile din...

Transportatorii avertizează că eventualele prime amenzi în cadrul sistemului TollRO ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri
Meteo & Trafic luni, 5 octombrie 2026, 08:39

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor menține ridicate pentru următoarea perioadă în cea mai mare parte a țării pe toată durata lunii octombrie, iar în...

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni
Meteo & Trafic luni, 5 octombrie 2026, 08:36

CNAIR anunţă închiderea temporară a tronsonului Sibiu-Boiţa din A1

Circulaţia pe Autostrada A1 se închide de astăzi pe tronsonul cuprins între Sibiu şi Boiţa. Compania Naţională de Administrare a...

CNAIR anunţă închiderea temporară a tronsonului Sibiu-Boiţa din A1
Meteo & Trafic joi, 1 octombrie 2026, 15:39

Vreme predominant frumoasă mâine în Transilvania

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări trecătoare pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor...

Vreme predominant frumoasă mâine în Transilvania