I se spune Țara munţilor întunecaţi şi a apelor albastre sau Paradisul în verde şi turcoaz. Muntenegru este o țară impresionantă, cu...
Fabrica este o investiție a Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari producători de pe piața materialelor izolante, parte a Grupului american...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede instituirea Programului 'Săptămâna conştientizării depresiei postpartum',...
Autorităţile locale din Târgu Secuiesc au lansat o broşură online pentru promovarea localităţii ca staţiune turistică de interes...
Deputatul Ludovic Orban s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că el...
Autoritățile administrației publice vor fi obligate să asigure accesul persoanelor cu handicap în locurile publice prin asigurarea...
Potrivit unui comunicat al ISU Mureș, accidentul s-a petrecut pe DN 13, la ieșirea din municipiul Sighișoara spre localitatea Hetiur. La fața...
Măsura se referă la fermele mari care cresc porci sau păsări și care pot depune, până pe 15 mai, cereri de finanțare la APIA. Astfel,...
Pompierii făgărăşeni sărbătoresc 5 ani de la înfiinţarea Poligonului de Antrenament şi Pregătire de Specialitate din Făgăraş, iar cu...
Universitatea Transilvania din Braşov lansează vineri proiectul UForest - Alianţa Europeană în pregătirea interdisciplinară şi inovare în...
Federația Sindicatelor din Educație ,,Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din învățământ au organizat astăzi acțiuni de...
Sighișoara este printre puținele orașe-cetate locuite din Europa. Datorită arhitecturii sale remarcabile, a poziției dominante și a ambianței...
În timp ce sosirea primăverii înseamnă vreme mai caldă și mai mult timp petrecut afară, pentru medicii veterinari înseamnă o creștere a...
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, un text legislativ care va pune capăt vânzării de autoturisme noi echipate cu...
Astfel, numărul persoanelor care primesc ajutor minim garantat a fost de 165.425 persoane, cu 529 mai multe față de luna ianuarie. Potrivit...
Potrivit unui comunicat al ISU Harghita, au rămas nealimentate cu energie electrică 30 de PT-uri din localitățile Gălăuțaș, Hodoșa,...
Vremea s-a răcit şi a fost vântoasă. Cerul a fost mai mult noros şi pe arii extinse s-au semnalat precipitaţii mixte la altitudini joase, iar...
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe informează locuitorii că miercuri, 29 martie, va avea loc exercițiul de alarmare publică „Miercurea...
În Franţa este astăzi o nouă zi de greve şi manifestaţii împotriva legii pensiilor, iar unele sindicate au cerut preşedintelui Emmanuel...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează de astăzi adeverințe pentru crescătorii de animale care vor să ia...
Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea lui Toni Greblă în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Toni Greblă,...
Amendamentele propuse de coaliţia de guvernare PSD-PNL-UDMR au trecut cu o largă majoritate, în timp ce USR a votat împotrivă, iar parlamentarii...
Înscrierile pentru sesiunea extraordinară a concursului de rezidenţiat care va avea loc în luna mai încep miercuri, a anunţat Ministerul...
Vor fi premiați cei mai frumoși câini ciobănești. Mai multe comisii specializate vor monitoriza sâmbătă peste 250 de mioritici care au fost...
Naționala de fotbal seniori a României întâlnește, marți seara, pe teren propriu, formația Belarusului, într-un meci din Grupa I de...
Clubul Sportiv Juvenes din Târgu Mureș invită sportivii amatori și jucătorii legitimați de șah să-și demonstreze talentul în cadrul...
Dacă vreți să le gătiți chiar voi recompense gustoase prietenilor voștri blănoși vă prezint o rețetă sănătoasă recomandată de un medic...
O țară care și-a păstrat savoarea tradițională și romantismul vremurilor trecute, dar s-a și deschis către lumea întreagă și către...
Ministerul Justiției organizează pe 4 aprilie un nou interviu cu Alina Albu, propunerea ministrului Cătălin Predoiu pentru conducerea...
Vremea se răcește în toată România, temperaturile continuând să scadă în următoarele două săptămâni la valori negative pe timpul...
Asta după ce vor fi făcute lucrările de întreținere, curățenie a versanților canionului și mentenanță-verificare a...
A început partea de refacere a marcajelor rutiere din oraș. Lucrările fac parte din calendarul Lunii Curățeniei, iar obiectivul...
Municipiul Târgu Mureș va găzdui, în perioada 1-5 aprilie, etapa naționalã a Olimpiadei de Informaticã, la nivel gimnazial. Vor participa...
Un bloc cu 15 apartamente construit prin Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL) în municipiul Târgu Secuiesc a fost finalizat şi urmează să fie...
Aderarea României la Spațiul Schengen a fost principalul subiect pe care președintele Klaus Iohannis l-a discutat la Palatul Cotroceni cu...
Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Braşov marchează, la această oră, împlinirea a 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România, în Piaţa...
Propunerea de constituire a opt astfel de centre logistice, corespunzând zonelor de dezvoltare regionale, a fost transmisă premierului Nicolae...
În săptămâna 27-31 martie, Filarmonica Brașov a pregătit iubitorilor de muzică de pian trei evenimente de excepție. Primul concert începe...
La Reșița, zilele trecute, au avut loc întrecerile Campionatului Național Școlar de lupte. Printre numeroșii participanți s-au numărat și...
Poate nu știați, dar animalele de companie înghit tot felul de obiecte! De la periuțe de dinți până la carduri bancare și telefoane mobile....
Budapesta, capitala Ungariei și considerată de mulți drept „Parisul din Est”, este una dintre cele mai importante metropole culturale din...
Verificările preliminare arată că locomotiva care a lovit vagonul de călători avea viteză mare, iar sistemul de frânare s-ar fi blocat....
Un ucrainean de 40 de ani a fost arestat pentru 30 de zile pentru contrabandă, acesta fiind depistat în municipiul Braşov la volanul unui tir...
Sunt în desfășurare la această oră 20 de percheziții domiciliare în Brașov, Poiana Brașov, Râșnov și în localitățile Moieciu,...
De mâine dimineață și până miercuri seara precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării....
Un bărbat care a fost depistat de jandarmi la volanul unui autoturism de teren pe un fond cinegetic din judeţul Braşov a fost amendat cu 2.000 de...
Un jandarm a fost omorât, doi tineri au fost înjunghiați, iar principalul suspect și-a tăiat venele, într-un scandal care a avut loc azi...
Vremea se răcește considerabil la începutul săptămânii viitoare. Temperaturile vor scădea și cu 10 grade față de cât se înregistrează...