Atleta mureșeană a ratat la mustață podiumul de premiere, clasându-se, sâmbătă, pe locul 4 în proba de 10.000 de metri, din cadrul...
La Arad s-a inaugurat, astăzi, prima legătură pe autostradă dintre România şi un alt stat european. Este vorba despre tronsonul autostrăzii A1...
UPDATE Italia nu se va lăsa intimidată (şeful diplomaţiei italiene). Italia 'nu se va lăsa intimidată' de atentatul produs în dimineaţa...
O elevă a unui liceu din orașul Cugir a fost notată eronat la Bacalaureat cu nota 1,00 la proba de matematică de către profesorii corectori din...
Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a anunţat că, începând de astăzi, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor vor controla activitatea tuturor...
El a fost adus la sediul DNA din Bucureşti, unde a fost audiat, după care a fost scos cu cătuşele la mâini şi urcat într-o maşină de...
Așa a informat azi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila'. În urma controlului medical efectuat, s-a constatat că...
Concursul va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în apropierea localităţii Moacşa. Concursul,care atrage anual câteva mii de...
Totul se datorează lipsei unor profesionişti în ministere, salariior mici şi legislaţiei instabile care descurajează investiţiile. Elena...
Prin aceasta se dorește ca absolvenţii de liceu cu rezultate deosebite să vrea să-şi continue studiile în ţară. Ministrul Sorin Câmpeanu...
Așa consider preşedintele Patronatului din Industria de Conserve din Legume şi Fructe, Aurel Tănase, care susţine că legea în forma actuală...
Mașina condusă de un bărbat a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Șoferul a avut nevoie de ajutorul pompierilor SMURD pentru a fi scos din...
Selecţionata tricoloră a urcat patru locuri faţă de luna trecută şi ocupă poziţia a opta în clasamentul Federaţiei Internaţionale de...
Jucătorul român, alături de olandezul Jean Julien Rojer, şi-a asigurat prezenţa în ultimul act al probei masculine de dublu din cadrul...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră (16.55), circulația feroviară pe magistrala 300...
Zece gospodării, curţile şi subsolurilor acestora au fost inundate joi, în jurul orei 16,00, în municipiul Săcele, în urma unei ploi...
Pentru jud. Mureș avertizarea expiră la această oră (17,00). Vizată a fost mai ales jumătatea sudică a judeţului Mureş, în zona...
Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în sud-estul regiunii, unde izolat va mai ploua slab. La noapte, local în jumãtatea esticã şi izolat...
Plutonier major Csutka András va participa în 11 iulie la Concursul de triatlon "Saint Ana Lake Exterra Triathlon" ce va avea loc în Stațiunea...
Asociatia Centrul de Resurse si Informare pentru Profesiuni Sociale CRIPS a lansat proiectul „EDUC – PLUS Formare permanenta si profesionalism...
Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă a fost promulgată la începutul acestei săptămâni de către preşedintele Klaus...
Polițiștii din Mureș au propus modificarea încadrării în cazul bărbatului sfâșiat de patru câini de luptă din rasa Cane Corso. Animalele...
Una dintre noutățile ce vor fi prezentate la cea de-a 15-a Conferință de Cardiologie cu Participare Internațională de la Târgu Mureș va fi...
Ziua internațională a ziaristului sportiv este sărbătorită, anual, la 2 iulie. Această dată a fost aleasă în 1994, de către Asociația...
Bizarul teren de fotbal din satul Tonciu din comuna Fărăgău, județul Mureș, pe care se află un stejar vechi de 150 de ani, a atras atenția...
Băuturile carbogazoase și altele din categoria celor dulci provoacă anual circa 184.000 de decese la nivel mondial, potrivit unui studiu publicat...
Ziua internațională a muzicii reggae celebrează genul muzical prin care a devenit cunoscut Bob Marley. În memoria lui, în fiecare an are loc,...
Numărul de posturi cu atribuții de monitorizare şi control al aplicării regimului silvic și cinegetic a fost suplimentat. Guvernul a aprobat...
- Astăzi, în România, se sărbătoreşte „Ziua Muzicilor Militare”, deoarece, după aplicarea Regulamentului Organic din 1 iulie 1831, în...
Omenirea va primi astăzi o secundă în plus, care va fi adăugată în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa...
Şase femei din Galaţi, ai căror soţi au plecat să lucreze în Libia, au depus plângeri la poliţie şi la Direcţia de Investigare a...
Premierul David Cameron a avertizat luni că jihadiştii grupării Statul Islamic (SI) din Siria şi Irak plănuiesc atacuri ţintite împotriva...
Lucrările de execuţie marcaje şi consolidări pe ultimii 80 de kilometri de pe Transalpina se apropie de final. Angajaţii Secţiei Drumuri...
Cerul va fi temporar noros și, local, se vor semnala averse de ploaie ce pot fi însoţite şi de descãrcãri electrice. Izolat, mai ales în...
Potrivit "Washington Post", Administraţia Americană are mii de fotografii din locurile în care ar fi fost deţinuţi terorişti, inclusiv din...
Parlamentul Greciei a aprobat, în cursul nopţii, propunerea guvernului de a organiza pe 5 iulie un referendum privind acceptarea programului de...
Angajatorii vor primi 500 de lei pentru fiecare absolvent cu 10 clase angajat, 600 lei pentru absolvenţii de liceu sau învăţământ postliceal...
Publicul va putea urmări pe parcursul zilei 11 filme, în şase spaţii, atât în interior, cât şi în aer liber. Dintre acestea, de la ora...
Elevii de clasa a XII-a vor susţine proba la limba şi literatura română. Examenul se va desfăşura sub supraveghere video, iar, ca noutate,...
Sute de mii de tone de carne congelată perimată printre care se aflau şi stocuri vechi de patru decenii tocmai au fost descoperite de...
Sebastian Vettel, de patru ori campion mondial la Formula 1, va prezenta o demonstraţie la Hungaroring, cu prilejul Ferrari Racing Day, care va avea...
Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific (ABU) organizează împreună cu Radio România Conferinţa Media 2020, cu tema „Să ducem media în...
Două românce, care au fost rănite alături de alţi trei cetăţeni români într-un accident rutier produs în Bulgaria, au murit astăzi la...
Aşa susţine deputatul formaţiunii, Clement Negruţ, care a fost prezent astăzi la Tîrgu-Mureş cu ocazia alegerilor pentru conducerea filialei...
Proiectul lui Cătălin Lozici a fost selectat, alături de cel al unui grafician din Olanda. Anunţul a fost făcut de NATO, prin intermediul...
Potrivit directorului regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WTO), Zsuzsanna Jakab, starea de sănătate a maghiarilor se...
Braşovul va beneficia de o finanţare europeană de 40 de milioane de euro pentru repararea a trei drumuri judeţene. Potrivit vicepreşedintelui CJ...
23 persoane evacuate, 3 case dărâmate și alte 3 în pericol după alunecările de teren, zeci de case rămase fără curent electric şi mai multe...