Aproximativ 300 de angajați ai instituțiilor de cultură și artă din subordinea Consiliului Județean Mureș intră, total sau parțial, în...
În Bisericile Ortodoxe, astăzi, după Liturghie, a fost sfințită pâinea numită Paști care va fi împărțită credincioșilor la domiciliu,...
Potrivit datelor publicate joi de Grupul de Comunicare Strategică bilanțul deceselor de COVID-19 a ajuns la 392, în ultimele 24 de ore fiind...
Parlamentul a votat, cu puțin timp în urmă, decretul prezidențial de prelungire a stării de urgență cu încă 30 de zile. S-au înregistrat...
După furtuna puternică din luna februarie s-au produs căderi masive de arbori, iar în prezent sunt mari probleme de marcare și de vânzare a...
Redescoperim, în ciuda nostalgiei care ne-ar putea cuprinde, câteva comori retro („vintage”, cum s-ar zice în aste vremuri) din discografia...
În loc să comenteze pe-ndelete una din perlele de pandemie scăpată de un oficial într-o conferință de presă (acesta se referea la pacienți...
Vremea se va încãlzi şi va fi în general frumoasã. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale în zona...
- Este cea de-a 107-a zi a lui 2020. Au rămas 259 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:32 şi va apune la ora...
Străzile şi trotuarele din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi dezinfectate începând de miercuri seară de către societatea de salubritate Tega,...
Acestea sunt estimările de la acest moment pe baza cărora Ministerul de Finanțe construiește rectificarea bugetară, prima din acest an impusă...
Primăria Sfântu Gheorghe a pus hotelul Clubului Sportiv Municipal, aflat în vecinătatea Spitalului Judeţean de Urgenţă, la dispoziţia...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în prezent, în România, se efectuează zilnic 4.500 - 4.700 de testări pentru COVID-19,...
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat astăzi, în ședința de Guvern, că trebuie realizate 'urgent' achiziţiile de grâu şi porumb pentru...
303 persoane sunt în carantină și alte 1.128 în autoizolare, în judeţul Braşov, din cauza epidemiei de Covid 19, a anunţat Direcția de...
Dacă în aprilie, în acest județ numărul acestor șomeri a înregistrat o creștere față de luna anterioară, de luna viitoare trendul va...
Învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu,...
Competiția, întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua cu Marele Premiu al Marii Britanii, programat în perioada 3-5 iulie, pe...
Un cadru medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a fost testat pozitiv la coronavirus ....
Apelul vine în contextul în care mulți dintre elevi nu au calculatoare acasă sau provin din familii cu mai mulți copii care trebuie, fiecare,...
Federația Română de Automobilism Sportiv, în parteneriat cu Betano, organizează, în premieră, Campionatul Național Digital pe circuit....
Zeci de comercianți din piețele din Târgu Mureș s-au revoltat astăzi pentru faptul că nu li se mai permite activitatea la tarabe. Vânzătorii...
Totodată, au fost identificate şi izolate la domiciliu în comuna mureșeană 224 de persoane, informează DSP Mureș. De asemenea, în 7 dintre...
Conducerea instituţiei a precizat că două cadre medicale de la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din oraşul staţiune Covasna s-au...
Acestea vin ca urmare a banilor adunați de Fundația Comunitară Țara Făgărașului, pe parcursul unei luni, în cadrul campaniei „Împreună...
Consiliul Județean Mureș a aprobat, în ședința de astăzi, programul de interes public judeţean ”Limitarea și prevenirea îmbolnăvirilor cu...
Prin rectificare bugetară, votată azi de aleșii județeni, Spitalul Clinic Județean Mureș primește aproape 2 milioane 300 de mii de lei de la...
Decizia a fost luată azi, în cadrul unei ședințe extraordinare. Astfel, managerii și directorii instituțiilor de cultură din subordinea...
Bebelușul de doar opt zile, din Timişoara, a primit o nouă şansă la viaţă după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale de...
Medicii de familie rămân în linia întâi, dar fără beneficii suplimentare. De la instituirea stării de urgență, toate cabinetele de...
Totodată, în județ sunt 3.306 persoane aflate în autoizolare, sub monitorizarea DSP Mureș. În spațiile de carantină din județul Mureș sunt...
Nu ne pierdem optimismul, așa că, și dacă ne e mai greu zilele astea, facem cum zice Alexandra Ungureanu: „Lumea visează”. Iată, tot azi,...
Cerul va fi variabil. Izolat dimineaţa în estul regiunii vor fi condiţii de ninsori slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri...
- Este cea de-a 106-a zi a lui 2020. Au rămas 260 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:34 şi va apune la ora...
Documentarele au fost realizate în ultimii ani în cadrul unui proiect finanţat din fonduri norvegiene. În fiecare joi seară, de la ora 20,00 va...
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a susținut la sediul Ministerului Afacerilor Interne declarații de presă. Ministrul a făcut precizări...
19 judeţe vor intra, în această seară, sub o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului. Potrivit ANM, de la ora 21:00 până...
Un echipaj al Jandarmeriei a fost luat cu asalt de membrii ai comunității rome din comuna Teliu, în judeţul Braşov, în timpul unei descinderi...
Peste 9.800 de contracte individuale de muncă sunt suspendate în judeţul Covasna, majoritatea din cauza pandemiei de coronavirus, afirmă...
Federația Română de Fotbal a anunțat lista cu jucătorii desemnați de cele 14 echipe din Liga 1 care vor participa la competiția virtuală...
În județul Mureș sunt înregistrate două ferme mari, de crescători de oi și capre, respectiv de bovine. Acestea au la rândul lor ferme în...
Numărul persoanelor disponibilizate de companiile din Brașov după declararea stării de urgenţă este mult mai redus decât cel al angajaţilor...
Pacienții cu cancer din județul Mureș, și nu numai, pot beneficia gratuit de o serie de terapii de oncologie la o clinică privată care a intrat...
Incendiile de vegetație uscată s-au înmulțit în ultima perioadă, totuși sunt o obișnuință pentru pompierii mureșeni. Proprietarii de...
Sala polivalentă din campusul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade" Târgu Mureș va fi...
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs astăzi la ora 11:11, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de...
Direcţia Generală de Asistenţă Socială Harghita a informat, astăzi, că 194 de angajaţi se află în izolare provizorie la locul de muncă,...
Modificarea circuitelor din spitale, care tratează doar cazurile de urgențe majore astfel încât să poată acorda întreaga atenție pacienților...