Angajaţii din penitenciare vor protesta, în majoritatea unităţilor de detenţie, din 21 martie, dacă nu li se aplică Legea salarizării...
Formaţiunea politică îl acuză că de la preluarea mandatului i-a tratat cu dispreţ pe fermierii nemultumiţi şi nu a răspuns solicitărilor...
Algele ulva care cresc în Lacul Ursu din Sovata fac obiectul unei ample cercetări internaţionale, pentru a se studia posibilitatea creşterii...
Primăria Baraolt vrea să acceseze fonduri europene pentru extinderea Spitalului orăşenesc, care asigură asistenţă medicală pentru aproape...
Circa 10.000 de puieţi de foioase vor fi plantaţi la sfârşitul acestei săptămâni în localitatea covăsneană Zălan, în cadrul unei acţiuni...
Acțiunea este realizată în fiecare an de Direcția Silvică Mureș, în condițiile în care, potrivit Codului Silvic, jumătate din volumul...
130 de angajaţi au fost disponibilizaţi de la o firmă din domeniul confecţiilor din Odorheiu Secuiesc, motivele fiind legate de scăderea...
Palatul Culturii din Târgu Mureș va găzdui mâine, de la ora 19.00, un concert cameral susținut de Ansamblul „Chitaranova”. Programul serii...
Zsigmond Izsák, de la Clubul Sportiv Școlar Târgu Mureș, și-a asigurat prezența la finala Campionatului Național de haltere, rezervat...
Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Dr. Fogolyan Kristoff' din Sfântu Gheorghe a redus programul de vizitare a pacienţilor de la cinci la trei ore pe...
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică modificarea ordonanței privind plafonarea preţurilor la energie. Potrivit unui comunicat al...
"Este îmbucurător faptul că Europa Centrală are, în sfârşit, un candidat pentru funcția de secretar general al NATO", a declarat astăzi, la...
România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește digitalizarea serviciilor publice, a declarat astăzi ministrul cercetării,...
Primăria Sibiu va crea, începând de sâmbătă, 16 martie, o bandă specială pentru ambulanţe pe strada Lucian Blaga, situată în apropierea...
Peste 367.000 de lei este valoare unui proiect de dotare cu aparatură performantă a Secției de Neonatologie. Două treimi din sumă reprezintă...
Traficul rutier va fi restricționat din această după-amiază și până duminică noapte pe Drumul Național 1E, între municipiul Brașov și...
Bursele elevilor pentru luna trecută sunt plătite vineri, după ce banii au fost viraţi către instituţiile de învăţământ. Şi elevii din...
În cadrul unei ședințe extraordinare, convocată astăzi (vineri) de către primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, au depus...
Traficul rutier va fi închis total, pe ambele sensuri, timp de două zile, pe DN 1 Ploieşti - Braşov între km 89+450 şi 94+650. Circulația va...
Autostrada Unirii (A8) se apropie de începerea construcţiei în acest an. Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a...
Joi, 21 martie (de la ora 19:00), saxofonistul Cristian Soleanu va urca pe scena Sălii Radio ca invitat al Big Band-ului Radio, într-o seară...
Echipa feminină de volei CSU Medicina Târgu Mureș va întâlni, sâmbătă, 16 martie, pe teren propriu, formația Dinamo București, într-o...
La sediul UEFA de la Nyon, vineri, a avut loc tragerea la sorți a confruntărilor din faza sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal....
La o sesizare anonimă depusă online la ANPC, comisarii de protecția consumatorului din Mureș și Brașov au făcut o verificare inopinată la...
Concertul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, care va fi susţinut în premieră, în data de 8 noiembrie, la Wiener...
Prima dintre acestea se activează chiar de mâine, când intră în vigoare legea care intezice vânzarea băuturilor energizante minorilor. Noile...
Primarul Braşovului, Allen Coliban, a anunţat, joi, că ia în calcul organizarea, odată cu alegerile locale, a unui referendum local pe tema...
Filarmonica Braşov invită publicul meloman la Sala Patria, pe 23 martie, la spectacolul susţinut de candidaţii pentru Bursele MusicATempo,...
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila (UDMR), şi-a anunţat, joi, candidatura pentru al doilea mandat în fruntea...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un profesor de la Universitatea Transilvania,...
Primăria Miercurea Ciuc va amenda Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei pentru că a început amenajarea, pe un teren propriu, a unui cimitir...
Într-o rezoluţie adoptată astăzi la Strasbourg eurodeputaţii afirmă că este un caz internţional fără precedent de însuşire ilegală a...
Acesta este organizat, pentru al șaselea an, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean, și se adresează elevilor de gimnaziu sau liceu,...
CSM Târgu Mureș o întâlnește, vineri, 15 martie, în deplasare, de la ora 19.30, pe U-BT Cluj, campioana en-titre, într-un meci din grupa...
Accesul nelimitat al adolescenţilor de peste 14 ani la programe de educaţie pentru sănătate, fără a fi necesar acordul părinţilor, este...
Anunțul a fost făcut azi de Instituţia Prefectului Harghita. Potrivit unui comunicat transmis presei, la sediul Instituţiei Prefectului a avut...
În cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării, la finele acestei săptămâni, sunt programate partidele din cea de-a 17-a etapă. În Seria a...
Afecțiunea cunoscută și sub denumirea de „a cincea boală eruptivă” sau eritemul infecțios, este o boală infecto-contagioasă alături de...
În urma unor studii efectuate asupra Lacului Ursu din Sovata de către biofizicianul Peter Hantz, împreună cu cercetători din Ungaria, Germania...
Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că Guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora...
Mesajul acesteia este „Consumul de droguri ne priveşte pe toţi" şi este implementată pentru început în şase judeţe - Braşov, Covasna,...
Polițiștii vor fi mai vizibili în jurul unităților de învățământ și vor fi pregătiți să intervină rapid dacă se vor raporta cazuri de...
Parlamentul European a aprobat o lege privind folosirea Inteligenţei Artificiale (IA). Preşedintele Parlamentului, Roberta Metsola, a spus că...
De joi până duminică, peste 200 de poliţişti, 300 de jandarmi, dar şi ofiţeri Antidrog vor fi prezenţi în Poiana Braşov, la cea de-a doua...
Traficul feroviar între staţiile Beclean pe Someş şi Coldău se desfăşoară pe un singur fir, după ce un autocamion a rupt un stâlp de...
Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Ramona Chiriac, a anunţat că intră în concediu fără plată pentru a putea candida pe...
Cătălin Cherecheş va fi adus în ţară pentru ispăşirea pedepsei de 5 ani de închisoare pentru luare de mită, după ce justiţia germană a...
De astăzi, se poate investi în noi titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani, iar dobânzile anuale neimpozabile sunt de 6,1%,...