Au fost organizate concerte, recitaluri şi expoziţii, iar la multe muzee accesul a fost gratuit. Un spectacol de gală a fost găzduit de Opera...
Documentul, al cărui formular nou a fost publicat, săptămâna trecută pe site-ul Fiscului, este obligatoriu şi pentru cei care nu realizează...
Estimările specialiştilor arată că cele mai multe îmbolnăviri ar putea fi semnalate până pe 10 februarie, după care va urma o...
Un bărbat de 29 ani a fost reţinut ieri de poliţişti pentru distrugere, după ce şi-ar fi incendiat apartamentul situat în Harghita-Băi,...
Specialiștii harghiteni au intervenit, astăzi, la o misiune în satul Cinod, din zona Valea Uzului, în urma descoperirii într-o gospodărie a mai...
Anul trecut autoritățile au realizat peste 40 de mii de controale, dintre care peste 6.500 în fondul forestier, 1.426 în vegetaţia forestieră...
Ziua Culturii Naţionale este marcată la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe printr-un maraton de spectacole, trei dintre acestea...
De Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, brașovenii și nu numai au oportunitatea de a vdeea o scrisoare original din...
Un bărbat căutat pentru că se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea a fost găsit datorită patrupedului pe care îl plimba prin...
Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Mureş organizează, astăzi, un moment dedicat Zilei Culturii...
Concluzia vine în urma observațiilor și întocmirii așa numite Liste Roșii, supranumite „barometrul vieții”, care măsoară riscul de...
Bursa Asociației pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus continuă și anul acesta prin acordarea a 4000 de lei pe...
La fiecare început de an debutează o inedită numărătoare a păsărilor de apă de pe teritoriul țării noastre. Practic, ornitologii, atât...
Concertul Orchestrei Naţionale a Franţei, dirijat de Cristian Măcelaru - Director Artistic al Festivalului Internaţional George Enescu începând...
Muzeul Județean Mureș propune pentru perioada 15-22 ianuarie 2023 o serie de evenimente speciale dedicate culturii, în cea mai reprezentativă...
Ministerul Finanţelor a alocat, pentru acest an, un plafon de 1,5 miliarde de lei pentru garantarea creditelor imobiliare în programul "Noua...
Etapa a 15-a din Liga Națională de baschet masculin a început vineri, 13 ianuarie, cu partidele: CSU Sibiu – SCM U Craiova 95-73 (în...
Naționala de futsal seniori a României participă la turneul internațional amical „Futsal Week January Cup” de la Poreč, din Croația, care...
România are două reprezentante în Liga Campionilor la handbal feminin: Rapid București (actuala deținătoare a titlului intern) și CSM...
Etapa a 13-a din Liga Națională de baschet feminin a început sâmbătă, 14 ianuarie, cu partidele: Universitatea Cluj-Napoca – FCC Baschet UAV...
Un incendiu a izbucnit în aceasta după amiază și se manifesta puternic la un apartament situat la etajul doi al imobilului. Locatarii celor 12...
S-au deplasat pentru intervenție 3 echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță...
Şeful ANAF, Lucian Heius declară că dacă compania petrolieră OMV va refuza să plătească taxa de solidaritate pe supraprofit în România,...
Creşte numărul persoanelor care mor din cauza gripei - de data aceasta este vorba despre o pacientă de 83 de ani internată la spitalul din...
Oficialităţi ucrainene afirmă că un atac cu rachete al ruşilor a vizat infrastructura cheie din capitala Ucrainei. Primarul Vitali Kliciko, a...
Deși pârtiile nu au fost încă deschise, există persoane care urcă cu echipament de schi/snowboard în partea superioară a masivului, iar...
Polițiștii mureșeni au desfășurat activități de verificare a modului de respectare a legislației privind protecția animalelor, cât și a...
Motociclistul român Emanuel Gyenes participă la cea de-a 45-a ediţie a Raliului Dakar, găzduit de Arabia Saudită, între 31 decembrie - 15...
Comisarii Gărzii de Mediu Harghita au aplicat, în 2022, amenzi de aproape un milion de lei, fiind efectuate sute de inspecţii, majoritatea...
Cerul va deveni mai mult noros şi izolat se vor semnala precipitaţii slabe, ploaie în zona joasã, mixte la munte iar la peste 1800 metri va...
Numărul autoturismelor electrice și hibrid înmatriculate în România anul trecut a crescut, ajungând la o cotă de piață de aproape 22% din...
UPDATE Polițiștii au anunțat că geanta nu prezintă nici un fel de conținut. Dispozitivul instituit la fața locului a fost ridicat....
Vineri, 13 ianuarie, în campionatul româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, au avut loc cinci jocuri: Sport Club Csíkszereda – DEAC...
Vineri, 13 ianuarie, la Campionatul Mondial de handbal masculin pentru seniori din Suedia și Polonia, s-au disputat opt partide: Germania – Qatar...
În 2 septembrie, anul acesta, producători locali din zona Văii Nirajului își vor expune în cadrul primului festival organizat aici produsele...
În fiecare vineri și sâmbătă, de la ora 20, mureșenii se pot bucura de ice disco, o petrecere pe gheață cu lumini și un DJ care mixează...
Există această cumplită boală, lepra, chiar și în zilele noastre, ne confirmă pr. Angel Zareski, care a lucrat în calitate de vicar pentru...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a inițiat astăzi consultarea publică privind traseul Autostrăzii Ploiești...
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a a fost sancţionat contravenţional de Direcţia de Sănătate Publică din cauza deficienţelor...
Este o investiție de cel puțin 15 milioane de lei, finanțare asigurată de la bugetul local, în baza acordurilor-cadru existente. Lucrările...
Doi tineri din Sibiu care au rămas înzăpeziți, aseară, cu mașina pe un drum forestier de munte dintre stațiunea Păltiniș și...
Cetățenii din Ucraina, refugiați din calea războiului care intră în România inclusiv prin vămile cu Republica Moldova vor beneficia și anul...
Ajutorul pentru încălzire va veni prin mandat poștal în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare, luna viitoare și în septembrie, anul...
Primăria Sângeorgiu de Mureș a semnat contractul prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru amenajarea unei piste de...
Radioul public, singura corporație de radio din Romania care are în componența sa două posturi dedicate exclusiv culturii – Radio România...
Muzeul Județean Mureș propune pentru perioada 15-22 ianuarie 2023 o serie de evenimente speciale dedicate culturii, în cea mai reprezentativă...
Potrivit unui studiu Infocons, 64% dintre locuințele aflate în proprietatea primăriilor nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale, iar 70%...
O nouă lege, adoptată de Parlament şi promulgată, deja, de şeful statului încurajează companiile să ofere salariaţilor abonamente pentru...