Analiştii acuză autorităţile că au gestionat greşit subiectul astfel încât preţul energiei ar putea creşte cu până la 26 de procente...
Până pe 30 septembrie, anul viitor, românii încă mai pot intra doar cu buletinul în Marea Britanie, dar ulterior acestei date o pot face numai...
Au fost raportate 17 reacţii adverse minore. În cele mai multe cazuri, 10 la număr, a fost vorba despre febră. Alte 4 persoane au simţit durere...
Pensiile vor fi achitate anul viitor la domiciliu, în intervalul 1-15 al fiecărei luni - au convenit ieri Ministerul Muncii și reprezentanții...
Sindicaliștii grefieri organizează astăzi pichetări în fața Ministerului Afacerilor Interne și a peste 20 de prefecturi în semn de protest...
- Este cea de-a 366-a zi a lui 2020. N-a mai rămas nicio zi până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:06 şi va apune la ora...
Peste 1470 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au fost internate anul acesta la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, reprezentând...
Guvernul a adoptat în această după-amiază ordonanţa de urgenţă prin care prelungeşte acordarea măsurilor de sprijin pentru companiile...
Așa arată datele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului, preluate de Agerpres, astfel încât în staţiunile de pe Valea...
Campioana națională din ultimii ani la baschet feminin, Sepsi Sf.Gheorghe, va organiza, în perioada 17-23 ianuarie 2021, turneul grupei G a...
Potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, salariile şi sporurile bugetarilor se vor menţine în...
În urma unei analize care a avut în vedere normativele de siguranță ISU precum și o vizibilitate cât mai extinsă, zonele alese pentru lansarea...
Mureșeanca Szocs Berni termină anul pe 4 în Europa și 26 în lume Jucătoarea de tenis de masă Szocs Bernadette ocupă cea de-a 4-a poziție...
Din cercetările efectuate până în acest moment, a rezultat faptul că, din octombrie până în prezent, peste 45 de persoane din județul...
Acestea au fost donate astăzi de către Serviciul Județean de Ambulanță Harghita, pentru a fi folosite la transportul pacienților între...
CFR Călători lansează pe 4 ianuarie 'Trenurile Zăpezii 2021', ofertă de călătorie valabilă până pe 28 februarie 2021, informează CFR...
Campania de vaccinare împotriva noului coronavirus va începe la centrele de vaccinare din Târgu Mureș și la centrul de vaccinare al Spitalului...
Numărul celor infectați cu coronavirus de la începutul pandemiei a ajuns în județ la aproape 15.000. Potrivit informațiilor DSP Mureș, la...
Agențiile s-au deschis treptat, iar de ieri sunt deschise toate agențiile și punctele de lucru din județ. Călin Orlando Cociș, președintele...
Teama este normală ca pentru orice lucru nou, spun sindicaliștii mureșeni din sănătate, și este legată de faptul că nu se cunosc efectele...
Din 1 ianuarie 2021, alocațiile de stat vor crește cu 20%, au anunțat miniștrii de Resort, atât din vechiul cât și din actualul Guvern, însă...
Preţul energiei electrice va creşte cu până la 26% de la 1 ianuarie, când piaţa va fi complet liberalizată, potrivit Asociaţiei "Energia...
Au fost raportate și 135 de decese, numărul persoanelor decedate din cauza coronavirusului ajungând astfel la 15.469. Peste 9.500 de...
Controale intense ale forțelor de ordine în perioada premergătoare Revelionului. Acțiunile de prevenire și limitare a infectării cu virusul...
Peste 12.600 de noi doze de vaccin anti-COVID vor sosi, astăzi, la Brașov Acestea vor fi destinate imunizării cadrelor medicale. La Braşov, au...
Pentru prima dată, autoritățile din România nu mai invită populația să iasă în stradă pentru a petrece Anul Nou, așa cum se întâmpla...
După 10 săptămâni de la impunerea măsurilor restrictive în municipiul Târgu Mureș, rata de infectare a scăzut considerabil, incidența fiind...
A doua tranşă de vaccin anti-COVID a ajuns, azi dimineaţă, la Institutul 'Cantacuzino' din Capitală. Colonelul Romeo Feraru, purtătorul de...
Etapa a 16-a a campionatului englez de fotbal, „Premier League” se derulează timp de trei zile, luni, 28 decembrie, având loc primele două...
„Lanxess Arena” din orașul german Köln găzduiește, în aceste zile, turneul final al Ligii Campionilor la handbal masculin, ediția...
Compania de biotehnologie Novavax, care a anunţat ieri lansarea fazei a treia a testelor clinice în Statele Unite pentru vaccinul său...
A fost raportată o singură reacţie adversă minoră, de tip alergic. Printre cei care au ales să se vaccineze se numără şi medicul...
Valoarea sporurilor va fi îngeţată la nivelul din acest an, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pus în dezbatere publică de...
Primii vaccinati au fost în general persoane în vârsta, dar în unele state înalte oficialități au tinut să fie primele pentru a da...
Prețul energiei electrice va crește cu până la 26% de la 1 ianuarie, când piața va fi complet liberalizată, potrivit Asociației "Energia...
Trei din zece români declară că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19, iar aproape patru din zece spun că s-ar vaccina numai în anumite condiții...
Peste 500 de polițiști mureșeni au fost la datorie, pe raza întregului județ, în perioada 25-27 decembrie. Ei au intervenit la peste 260 de...
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul...
Autoritățile au anunțat astăzi și 104 decese, astfel, numărul persoanelor decedate de la începutul pandemiei de coronavirus a ajuns la...
Următoarele doze de vaccin anti-COVID-19 vor sosi la Braşov în data de 30 decembrie. Cel puţin aşa au anunţat autorităţile care spun că în...
15 persoane au fost deja imunizate, iar astăzi și mâine vor fi vaccinate celelalte cadre medicale care s/au înscris pe listă. Vaccinul...
În data de 25 decembrie, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Sighișoara au fost sesizați cu privire la faptul că la un magazin...
Nu vă aventurați singuri sau fără să vă documentați, în prealabil asupra traseelor pe care intenționați să le urmați. Limitaţi-vă la...
Subsolul clădirii a fost inundat din cauza spargerii unei conducte, apa ajungând astfel la aproape 30 de cm înălțime, pe o suprafață de circa...
Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă că platforma pentru raportarea reacţiilor...
Vaccinurile anti-COVID-19 destinate personalului medical vor sosi în judeţul Covasna cel mai probabil la mijlocul acestei săptămâni, iar în...
Preşedintele Klaus Iohannis va avea azi, de la ora 14,00, o şedinţă de lucru, la Palatul Cotroceni, cu premierul Florin Cîţu şi ministrul...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic valabilă de azi, de la ora 18:00, până...