În deschiderea lucrărilor, premierul Victor Ponta a cerut legislativului un nou vot de încredere, asigurând că noua echipă va...
Declaraţia vine după un schimb de replici avute cu premierul Victor Ponta. Anterior acestui mesaj, preşedintele PNL a spus în plen că are...
Comisia de avizare a manifestărilor publice din Târgu Mureş a dat aviz negativ pentru marşul Consiliulului Naţional Secuiesc, iar primarul...
Medicii Institutului au intervenit în cazul unei paciente în vârstă de 29 de ani din judeţul Braşov, însărcinată în 36 de...
Primarul comunei, Dalnoki Lajos, a declarat azi pentru AGERPRES că reprezentanţii companiei au deschis un punct de lucru la Sfântu Gheorghe,...
Prezenţa a fost mai bună decât la proba de limba română. În Harghita există şapte centre de evaluare, numărul lor...
L ucrările de construcţie a parcării de lângă Spitalul Militar Braşov au început deja. Proiectul beneficiază de o...
L ucrările de construcţie a parcării de lângă Spitalul Militar Braşov au început deja. Proiectul beneficiază de o...
Decanul, prof. Stela Drăgulin, a pregătit, de Ziua Universităţii Transilvania, un concert extraordinar, susţinut în Aula Sergiu T. Chiriacescu....
El a precizat că se află în Parlament în baza articolului 85 din Constituţie privind strict schimbarea compoziţiei politice a Guvernului şi...
Aşa crede preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară Mureş, Petru Başa. UDMR a fost invitată la guvernare şi are toată...
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Şerban Brădişteanu, medic şef secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca...
Parlamentarii din Comisiile pentru politică externă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor redacta o rezoluţie cu privire la dinamica...
Partidul Mişcarea Populară Mureş nu are nimic împotriva înfiinţării unei linii de studiu în limba maghiară la UMF. Problema trebuie...
Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea şi fostul impresar Ioan Becali au fost condamnaţi definitiv, azi, de Curtea de Apel Bucureşti, la...
Declaraţia a fost făcută în urmă cu puţin timp de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului crede că forţarea unui vot în Parlament...
Curtea de Apel Bucureşti a decis, azi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, în...
Preşedintele PDL Mureş, Dorin Florea, spune că acest protocol are la bază interese personale, nu de partid. Îl puteţi asculta mai...
Municipiul Braşov va avea stand de prezentare în cadrul Tîrgului de Turism de la Berlin, care începe mîine şi va dura pînă pe 9 martie. La...
Interesul elevilor pentru simularea examenului de BAC este mare la Brașov, din moment ce s-au înscris la această utilă repetiție un număr...
Mai mulţi ascultători au reclamat, în emisiunea „Părerea ta", că factura le este încărcată şi în lunile de vară...
În urma acestuia au murit aproape 1.600 de persoane, 11.300 au fost rănite, 32 de blocuri şi clădiri mari au fost distruse. Cele mai...
„Brașovul ar putea arăta și altfel", susțin arhitecții brașoveni care au prezentat viziunea lor de dezvoltare urbană a orașului pe...
Ministerul Educaţieia a anunţat, ieri, că până acum s-au înregistrat aproape 100.000 de cereri. Judeţele cu cel mai mic...
La acest protest au aderat în semn de solidaritate şi cadrele didactice. Directorul instituţiei, Bejan Andras, a declarat, pentru...
În tot judeţul ninge, dar din cauza temperaturilor pozitive, zăpadă se topeşte destul de repede. Reprezentanţii Prefecturii au precizat...
UPDATE Ministrii propuşi pentru portofoliul Transporturilor, Dan Şova, Sănătăţii- Nicolae Bănicioiu, respectiv, pentru Mediu, Korodi...
Seismul a avut loc la o adâncime de 125 kilometri şi a fost resimţit în mai multe localităţi din judeţul Vrancea. Oraşele cele...
„Nu mai abandonați câinii pe domeniul public!"Acesta este mesajul transmis brașovenilor de către Cristina Lapis, Preşedintele...
„Să contribuim împreună, la îmbunătățirea transportului în comun". Așa se numește campania de informare demarată recent de RAT...
Premierul Victor Ponta vine astăzi în Parlament pentru a cere votul de învestitură al noului Guvern, format din 25 de miniştri şi 4...
Cerul va fi noros şi pe arii relativ extinse în jumătatea sudică a Transilvaniei, local în rest va ploua, iar la munte precipitaţiile vor fi...
Tribunalul Mureş a respins, azi, ca inadmisibilă, cererea Asociaţiei Siculitas împotriva avizului negativ dat de municipalitate pentru...
Noul guvern va fi susţinut de USD, UDMR, grupul minorităţilor, grupul PP-DD care a anunţat o susţinere limitată pentru investirea în...
În urmă cu puțin timp preşedinţii PSD şi UDMR, Ponta şi Kelemen au semnat acordul privind intrarea UDMR la guvernare. Maghiarii vor avea...
Economie de 100.000 de euro la Spitalul de Urgenţă din Tîrgu-Mureş prin implementarea unui sistem european de porţionare a hranei . Sistemul a...
Economie de 100.000 de euro la Spitalul de Urgenţă din Tîrgu-Mureş prin implementarea unui sistem european de porţionare a hranei . Sistemul a...
În programele de formare profesională organizate de Agenţie în primele două luni au fost cuprinşi 465 şomeri. Aceştia reprezintă...
Pentru prima dată, la simularea bacalaureatului participă şi elevii din clasa a XI-a. Astăzi a fost susţinută proba la limba şi literatura...
Asa a spus, astăzi, la Braşov, purtătorul de cuvânt al BNR, Adrian Vasilescu. Banca Naţională a României continuă proiectul...
Oficialul a dat exemplul Chinei care a ajuns a doua mare putere în lume. În România nici oamenii de afaceri nu ştiu cu adevărat să...
Col. Marius Giurcă a fost învestit oficial în funcţie, în cadrul unui ceremonial care a avut loc azi în incinta unităţii militare, în...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, că el va deţine postul de vicepremier şi de ministru al Culturii, iar la Mediu va fi numit Korodi...
Consiliului Judeţean Mureş a anulat, astăzi, procedura prin care ar fi trebuit să se desfăşoare concursul pentru funcţia de manager la cele...
Sistemul a fost inaugurat azi de conducerea spitalului, iar beneficiari sunt cei aproximativ 1.200 de pacienţi internaţi zilnic. Este cea mai mare...
Sistemul a fost inaugurat azi de conducerea spitalului, iar beneficiari sunt cei aproximativ 1.200 de pacienţi internaţi zilnic. Este cea mai mare...
Sistemul a fost inaugurat azi de conducerea spitalului, iar beneficiari sunt cei aproximativ 1.200 de pacienţi internaţi zilnic. Este cea mai mare...
PP-DD Tîrgu-Mureş a atenţionat PSD, printr-un comunicat, că Victor Ponta a promis, la preluarea puterii, că UMF Tg.Mureş nu...