Protestatarii, printre care s-au numărat şi câţiva pacienţi imobilizaţi în cărucioare, au parcurs în coloană distanţa dintre spital şi...
Numărul consumatorilor care ajung la urgenţe este din ce în ce mai mare. În acelaşi timp creşte şi numărul celor care ajung la clinica de...
Sistările au început la jumătatea lunii pentru că 79 de asociaţii deservite de Aquaserv aveau datorii ce depăşeau 5 milioane de lei, unele...
Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat şi Asociaţia Română pentru Locuinţe Casa Plus au organizat, zilele trecute, un eveniment aniversar...
În acest an, Comisariatul Judeţean Mureş al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat 500 de controale, cele mai multe fiind neprogramate şi...
Declaraţia îi aparţine comisarului şef al Gărzii Financiare Mureş, Valeriu Baziotis, în legătură cu proiectul de hotărâre de Guvern...
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, unde a rămas internat pentru investigaţii medicale şi...
Societatea a fost amendată cu 20.000 de lei. Decizia de închidere a pescăriei vine ca urmare a unor reclamaţii făcute în decurs de o...
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, locotenent colonel Daniel Hermeniuc, grupul de elevi, însoţit...
Poliţia şi Organizaţia Salvaţi Copiii trag un semnal de alarmă cu privire la acest aspect, astăzi, când în întreaga lume se marchează Ziua...
Cazul Andreei, fetiţa dispărută în urmă cu aproape şase ani, rămâne, însă, nerezolvat. Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe...
Secretarul executiv al Partidului Conservator, Silviu Morariu, l-a atacat dur pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care, prin ultimele sale...
După perioada serenadelor pentru profesori, obicei care s-a păstrat în municipiul Sighişoara, absolvenţii de liceu vor parcurge mâine...
Comisarul şef Lucian Diniţă, şeful direcţiei Poliţia Rutieră din cadrul IGPR, a declarat astăzi, la Sfântu Gheorghe că din luna septembrie...
Scrisorile sunt semnate de pedagogi, mame, reprezentanţi ai ONG-urilor sau politicieni şi au fost puse în cutia poştală în prezenţa presei,...
Conservatorii mureşeni s-au întrunit, ieri, pentu a stabili cine ocupă provizoriu posturile de conducere, până la Conferinţa judeţeană din...
Prezent astăzi la Sfântu Gheorghe, Paul Milodin a declarat că, potrivit statisticilor, doar un procent de 0,23 la sută dintre lucrătorii din...
Aşa a declarat, azi, ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo. Potrivit datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu, după două luni de...
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române roagă şoferii să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri şi semnificaţia indicatoarelor...
Mai puţin de 24 de ore au rămas până la deschiderea oficială a Zilelor Târgumureşene, dar evenimentele sunt în toi. În urmă cu mai puţin...
Două firme bucureştene vor realiza în perioada 2011 – 2012 un documentar pentru prezentarea siturilor Natura 2000. Proiectul, în valoare de...
Cerul va fi variabil, temporar noros după-amiaza când, local la munte şi izolat în rest, va ploua în averse, însoţite de descărcări...
Autorităţile de la Berlin au anunţat închiderea aeroporturilor din nordul Germaniei începând astăzi ora locală 5.00 (6.00, ora României),...
Ieri, la sediul din Bucureşti al Companiei Naţionale de Investiţii a avut loc licitaţia pentru modernizarea bazinului de înot de la Sala...
Conducerea Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov pune la punct în aceste zile o strategie privind recensământul câinilor şi al...
Potrivit Biroului de presă al ISU Harghita, primul punct din scenariul simulării vizează stingerea unui incendiu produs la fondurl forestier de pe...
Protestul va avea loc între orele 12 şi 13 , iar la acesta vor participa şi aproximativ 35 de pacienţi imobilizaţi în cărucioare, care sunt...
Cerul va fi predominant noros şi, pe arii extinse, va ploua în averse, însoţite de descărcări electrice şi, izolat, de căderi de grindină....
Cea de-a 73-a finală a Cupei României la fotbal se va disputa miercuri, de la ora 21,15, pe stadionul Tineretului. Protagonistele finalei au ajuns...
Este cea de-a XV-a ediţie a festivalului organizat de Institutul Cultural Român . Festivalului Filmului European a început la...
Aşa a declarat, azi, directorul general al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian, Bogdan Donciu. Potrivit acestuia, în România...
Au fost înregistrate 150 de voturi "pentru", faţă de 167 necesare pentru aprobare, la şedinţă asistând, de la balcon, şi sindicalişti, iar...
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita, Dorin Male, a declarat că ieri, la composesoratul din Păuleni-Ciuc, au fost identificate 11...
Controalele au fost efectuate în perioada 16-20 mai şi au fost verificate 58 de unităţi. Mai mult de o treime dintre aceştia au fost...
Direcţia Generală Anticorupţie Covasna menţionează că flagrantul a fost organizat în urma denunţului făcut de agentul de Poliţie căruia...
Procurorul Cătălin Borcoman din cadrul DIICOT Braşov a precizat că este vorba despre un grup criminal organizat care în anul 2010 a înşelat...
După miezul nopţii, pompierii au fost alertaţi în legătură cu producearea unei explozii la o casă din municipiu. Explozia a distrus...
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare spun că în judeţul Mureş au început demersurile pentru identificarea...
În plus, potrivit politicii de restructurare a CFR Marfă, din iulie vor fi reduse încă 3.000 de posturi, prin concedieri colective. Măsura a...
Dacă în 2009 s-au înregistrat în fiecare lună 240 de cazuri noi, în 2011 vin lunar să îşi depună dosarele doar 65 de bolnavi. Scăderea se...
În această săptămână au început lucrările de modernizare a Căminului de bătrâni de pe strada Evreilor Martiri, o clădire veche de peste...
Ordinul ministrului Sănătăţii privind Normele metodologice referitoare la încadrarea şi activitatea medicului cu competenţe limitate a fost...
Astfel, semestrul I va începe luni, 12 septembrie şi se va încheia în data de 23 decembrie 2011. Prima vacanţă va fi între 22 şi...
Aceasta trebuie depusă anual de către persoanele care realizează venituri din contracte de drept de autor, activităţi independente,...
Potrivit proiectului de hotărâre postat astăzi pe site-ul Consiliului Judeţean Covasna, cele două instituţii se angajează să contribuie cu...
Reprezentanţii Uniunii Social Liberale Mureş au început deja campania electorală şi se pregătesc să anunţe candidaturile la toate primăriile...