Directorul adjunct la Administraţiei Serelor Târgu Mureş, Anca Teban, a declarat că dispozitivul ceasului floral va fi reamplasat în zona...
În urmă cu aproape 130 de ani, doctorul Robert Koch a informat oficial comunitatea ştiinţifică internaţională despre descoperirea sa, bacilul...
De Ziua Poliţiei Române, care se sărbătoreşte în fiecare an în data de 25 martie, sunt organizate o serie de activităţi menite să marcheze...
Membrii unei fundaţii pentru protecţia animalelor vor desfăşura în Braşov, pe parcursul a trei luni, programul “Copiii învaţă să...
Bunavestire este o sărbătoare a Mariei, a lui Iisus şi a noastră a tuturor, dar este şi un moment în care se aduce în discuţie etica...
La sfârşitul acestei săptămâni se vor întâlni bucătari din zona Ardealului, dar şi din Ungaria, care, timp de 3 zile, vor pregăti produse...
Cerul va fi variabil iar vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări locale. Mâine dimineaţă, se va produce brumă în estul...
Curtea a respins sesizarea opoziţiei. Premierul Emil Boc a apreciat că decizia Curţii confirmă că proiectul guvernamental a fost unul corect...
Decizia vine după ce peste 80% dintre medicii de familie au anunţat că nu vor semna noul contract pentru că nu sunt de acord cu anumite...
După oraşe din Suedia, Germania, Spania şi Franţa care au câştigat până acum titlul de „Capitala Verde a Europei”, municipiul Braşov...
Sâmbătă săcelenii sunt chemaţi în faţa Primăriei pentru a cere menţinerea Spitalului din localitate, unul dintre cele trei spitale din...
Aceasta, în condiţiile în care economia îşi va reveni. El s-a declarat însă îngrozit de perspectiva întoarcerii crizei în Europa şi a...
Ministrul transporturilor, Anca Boagiu, a cerut administraţiei să semneze noile documente numai dacă liderii sindicali demonstrează că nu au...
Potrivit Biroului de Presă al ISU Harghita, scenariul cuprinde evacuarea angajaţilor Primăriei din Odorheiu Secuiesc, în urma descoperirii de...
Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale. Meteorologii de la Centrul Regional Sibiu anunţă pentru astăzi temperaturi maxime,...
CSU Medicina Tg. Mureş a ratat prezenţa în semifinalele Diviziei A de Volei feminin, după ce-a pierdut, astăzi, pe teren propriu, cu 3-1, în...
Csibi Barna s-a prezentat la Parchetul instanţei supreme, unde a fost citat în dosarul în care este acuzat de instigare la disriminare, el...
Reprezentanţii Societăţii Cultural-Patriotică „Avram Iancu” consideră jignitor gestul lui Csibi Barna care a spânzurat un manechin...
În opinia acestuia, este condamnabil gestul extremistului Csibi Barna de a spânzura păpuşa cu chipul lui Avram Iancu, dar şi „gafa...
Managerul spitalului, dr. Demeter Ferenc, a declarat că nemulţumirile au fost generate de intenţia conducerii de a organiza un „examen...
Postul a devenit vacant după ce Horaţius Dumbravă a fost ales preşedinte al CSM. Decizia a fost luată luni de către conducerea Curţii de Apel...
După cinci luni, timp în care a fost înlocuit, prin ordinul ministrului Culturii, Kelemen Hunor, de la conducerea Naţionalului târgumureşean,...
Decizia a fost luată cu majoritatea voturilor judecătorilor Curţii Constituţionale. Din cei 9 judecători, Iulia Motoc a lipsit de la...
Este vorba despre un proiect cu finanţare europeană, intitulat „PERFECT PREGATIT PENTRU CONTROL”, prin care sunt organizate 8 întâlniri,...
Senatorii au respins, astfel, cererea de reexaminare solicitată de preşedinte, prin care se menţiona faptul că aplicarea unei cote reduse a TVA...
Marile companii furnizoare de gaz au cerut Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei majorarea preţului prin vocea...
Noul contract-cadru ar urma să intre în vigoare la 1 iunie. Astfel, din 1 aprilie vor fi întocmite acte adiţionale care vizează prelungirea cu...
Marius Obreja a precizat că membrii Comisiei de Sănătate din cadrul PNL, coordonată de fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu, se vor...
Propunerea stabileşte că depăşirea cu cel mult 20 km/h a vitezei maxime admise pe un sector de drum, folosirea telefoanelor fără dispozitiv...
Potrivit Directorul REMAT Harghita, Biro Jozsef, Programul Rabla a demarat, la Miercurea Ciuc, în data de 17 martie şi în doar patru zile s-au...
Iniţiativa organizării cursurilor pentru dobândirea calităţii de administrator de imobile şi atestarea administratorilor aparţine primarului...
Societatea Cultural-patriotică „Avram Iancu”, Uniunea Vatra Românească şi Filiala Mureş a P.R.M au atacat acum câţiva ani hotărârea...
Ultimele două acţiuni de acest gen au fost chiar ieri când echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenţă a fost solicitată...
Proiectul este derulat în parteneriat cu instituţiile similare (Camera de Comerţ) din Bucureşti şi Vâlcea, cu Universitatea Politehnică...
Aceasta este una din problemele discutate de specialiştii hidrologi şi meteorologi din întreaga ţară, reuniţi ieri la Arad pentru a serba Ziua...
Până în 15 aprilie se derulează, la nivel naţional, campania anuală de plantare a arborilor. În judeţul Mureş, pe lângă cele 270 de...
70 de persoane s-au înscris la screeningul gratuit care se derulează sâmbătă la Târgu Mureş pentru depistarea incontinenţei...
Kelemen Éva-Orsolya, unul dintre coordonatorii proiectului, a declarat că „Biblioteca vie”, a stârnit un mare interes, atât din partea...
Chiar dacă Ziua Poliţiei este în 25 martie, manifestările organizate pentru a marca evenimentul vor debuta de mâine la Tg.Mureş. Astfel,...
20 de studenţi de la Facultatea de Inginerie economică a universităţii au experimentat programe de pregătire din Spania, Italia, Germania,...
Peste 70 de edituri şi case de discuri cu standuri proprii alcătuiesc oferta celei de-a VIII-a editii a Târgului Internaţional de Carte şi...
Pentru cei mai mulţi dintre noi transformarea orei 3:00 în ora 4:00 va însemna mai puţin somn, dar pentru cei care suferă de anumite probleme de...
Cerul va fi variabil iar vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări locale. Mâine dimineaţă, în zonele joase, se va semnala...
Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Racz Karoly, a fost arestat preventiv pe 12 martie a.c pentru 29 de zile pentru luare de mită, la o zi după...
Bienala trebuia să aibă loc în această primăvară la Sfântu Gheorghe, dar dar din cauza crizei economice şi austerităţii bugetare conducerea...