Declaraţia a fost fãcutã de ambasadorul britanic la Bucureşti, Robin Barnett, la Tîrgu-Mureş, cu ocazia inaugurãrii unei companii britanice....
Trupul sãu a fost descoperit de salvatori, dupã îndelungi cãutãri, la circa zece kilometri de oraşul braşovean Victoria. Deocamdatã, nu se...
Centrul va avea trei trambuline de 15 m, 35 m şi 64 m, costã în total 3 milioane euro şi urmeazã sã fie gata la 15 mai 2010. La noul centru,...
„În consecinţã, suspendarea contractelor individuale de muncã ale salariaţilor afectaţi de restrângerea temporarã a activitãţii de...
În cadrul şedinţei Consiliului de dezvoltare regionalã Centru, care a avut loc miercuri la Arcuş, s-a discutat despre declinul demografic sever...
Este vorba despre oraşul Victoria, din judeţul Braşov, şi municipiile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, din judeţul Covasna. La Târgu...
Mitingul de protest din faţa sediului Ministerului Justiţiei a fost organizat de Sindicatul Naţional al Lucrãtorilor din Penitenciare şi de...
În judeţ au fost scoase la concurs peste 500 de posturi titularizabile şi aproximativ 2.100 de posturi netitularizabile. La examenul de miercuri...
Inspectorul şcolar general adjunct, Elena Mândru, a afirmat cã au fost scoase la concurs 796 de posturi,pe care au candidat 927 de persoane. Cea...
Evenimentul este organizat de Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria şi de Consiliul Tineretului Maghiar din România. La deschiderea oficialã a fost...
Potrivit datelor publicate de Ministerul Mediului, la ora actualã, în România, sunt în operare 165 de depozite municipale neconforme şi doar 26...
Dificultãţile financiare prin care trec agenţii economici din cauza crizei financiare, se regãsesc din ce în ce mai mult şi în nivelul de...
Centrul Internaţional de Educaţie pentru Sãnãtate şi Institutul de Sãnãtate Publicã Bucureşti au organizat miercuri în localitatea...
În prima jumãtate a acestui an, au fost depuse 5.800 de cereri la Casa Judeţeanã de Asigurãri de Sãnãtate Mureş în vederea obţinerii...
Duminicã a fost ultima zi în care cei doi au fost vãzuţi în viaţã. De atunci echipele de salvare, care îi cautã în continuu nu au reuşit...
Mai mult inspectorii spun cã pepenii scoşi la vânzare în pieţe nu sunt nici pe departe din Oltenia ci din Turcia şi Grecia. Nu au scãpat de...
La UAT a început înscrierea şi pentru cursurile de master, etapã care se va încheia în 18 iulie, iar examenele vor avea loc în perioada 20-23...
Ea a luat fiinţã în acest an, la iniţiativa a 7 asociaţii de proprietari. Acum a ajuns la 16 000 de membri, prin afilierea a încã 11...
Preşedinţii de asociaţii de locatari se confruntã zilnic cu problema instalaţiilor de apã şi canalizare învechite, iar tarifele practicate de...
Potrivit unui comunicat de presã, municipiul Târnãveni se aflã într-o situaţie criticã din punct de vedere economic, iar scutirile de la...
"Candidaţii de la «Spiru Haret» care s-au prezentat la noi au venit fie de la specializãri autorizate, fie au dat licenţã la...
Numai anul acesta peste 2000 de firme şi-au oprit activitateaiar alte peste 1000 de societãţi au fost radiate sau dizolvate. Cea mai mare...
Fondurile pot fi accesate şi de firmele care organizeazã cursuri de calificare dar şi de ONG- rile care au astfel de domenii de activitate....
Congregaţia Surorilor Maicii Domnului a câştigat, printr-o sentinţã definitivã, procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva...
Potrivit conducerii Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, în primul semestru din acest an au fost înmatriculate un numãr de 29 de firme...
ªeful Serviciului de Ordine Publicã din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, comisarul Gheorghe Roghinã a declarat cã printre...
Oamenii legii considerã cã aceste comentarii vizeazã interese personale ori de grup. Poliţiştii harghiteni, reuniţi în douã organizaţii...
Grupul de lucru a fost înfiinţat la finalul unei dezbateri de aproximativ patru ore, organizatã de Prefectura Harghita, Asociaţia Romani Criss...
Discuţiile dintre pãrţi, purtate în prezenţa reprezentanţilor primãriei Sâncrãieni, Prefecturii şi Consiliului Judeţean Harghita,...
La o zi dupã sistarea furnizãrii apei potabile cãtre 33 de agenţi economici şi 100 de case particulare din Târgu Mureş, din cauza datoriilor...
Reprezentanţii agenţiilor de turism din Tg Mureş spun cã ofertele turistice pe care le promoveazã în acest an sunt, în linii mari, la acelaşi...
Atât medicii de medicinã primarã cât şi medicii specialişi şi, nu în ultimul rând, managerii unitãţilor sanitare declarã, la unison, cã...
Inspectorii secţiei Fitosanitare a Direcţiei Agricole Mureş împreunã cu Inspectoratul de Poliţie Mureş, Garda Financiarã şi Comisariatul...
Acest lucru a început deja sã fie promovat în unitãţile şcolare de reprezentanţii Inspectoratului ªcolar Judeţean Mureş iar motivul este...
Participarea la festival a inspirat şi declanşarea unui proiect cultural, susţinut de Primãria Tîrgu-Mureş.Primarul Dorin Florea a declarat cã...
Este vorba despre proprietarul unui imobil situat în zona Piaţa Armatei , care a depus documentaţia, dar nu a aşteptat termenul legal pentru a...
Dupã patru ani, Vasile Filimon pãrãseşte funcţia de inspector şef la Administraţia Pieţelor, dar nu a dorit sã dea detalii despre noul...
Acesta este primul concert susţinut în cadrul unui festival dupã operaţia la care a fost supus solistul Cristi Minculescu. Potrivit unui...
Proiectul cuprinde trei etape. În prima etapã, care va începe în acest an, va fi construit un lac de acumulare între Poiana Micã şi Poiana...
Agenţia Judeţeanã pentru Ocuparea Forţei de Muncã Mureş a anunţat, marţi, cã Azomureş Târgu Mureş va organiza o bursã a locurilor de...
Controalele au fost fãcute în perioada 11-12 iulie, în Braşov, Fãgãraş, Codlea şi Râşnov . În urma controalelor au fost descoperite...
Într-un comunicat remis presei, reprezentanţii celor douã instituţii susţin cã legislaţia şi competenţele le permit, în momentul de faţã,...
Întâlnirea, care va avea loc la sediul Palatului Administrativ, va încerca sã rãspundã la întrebarea „Escaladarea actelor de violenţã...
Consilierii locali târgumureşeni susţin cã e vorba de o afacere ilegalã atâta timp cât firma în cauzã aparţine unui angajat al Poliţiei...
Aceştia au acumulat datorii extrem de mari cãtre companie, totalizând 300 de mii de lei. Reprezentantul Aquaserv spune cã decizia sistãrii a...
Dacã în momentul înscrierii, la Inspectoratul ªcolar Judeţean Mureş au fost întregistraţi aproximativ 2.700 de candidaţi, luni mai erau doar...
Elevii care nu au reuşit sã prindã un loc în liceu la prima repartizare, fie din cauza mediei mici, fie pentru cã au completat prea puţine...
Din pãcate nu toatã lumea deosebeşte ciupercile bune de cele „nebune”, iar în judeţul Covasna douã persoane din localitatea...