Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Azi s-a lansat cooperativa agricolă SicLand Natura în Covasna

Azi s-a lansat cooperativa agricolă SicLand Natura în Covasna

Publicat de radiomures, 4 iunie 2015, 15:13

Asociaţia crescătorilor de bovine din localitatea Ilieni, împreună cu un procesator de lapte din localitate, un lanţ de magazine din municipiul Sfântu Gheorghe şi câteva persoane fizice au constiuit cooperativa agricolă SicLand Natura, propunându-şi să vină în sprijinul fermierilor care au avut de suferit în urma liberalizării pieţei laptelui.
Preşedintele cooperativei, Benko Arpad Jeno a declarat joi, în cadrul festivităţii de lansare a SicLand Natura, că preţul de achiziţie al laptelui a ajuns la un preţ derizoriu, de aproape 50 de bani, iar mulţi fermieri vor da faliment dacă nu vor fi ajutaţi. Aşa s-a constituit această cooperativă, care cuprinde, practic, producătorii de lapte, procesatorul şi comerciantul şi va funcţiona pe principiul “producem local, procesăm local şi consumăm local”.
Laptele va fi preluat de la producători la preţul pieţei, în schimb după vânzarea brânzeturilor aceştia vor mai primi încă 50 sau 60 de bani pe litru. Dacă experimentul de la Ilieni va funcţiona atunci va fi multiplicat şi în alte localităţi din judeţ.
Cooperativa agricolă a fost lansată la o zi după ce aproape o mie de fermieri din judeţul Covasna şi judeţele limitrofe au protestat în faţa sediului Prefecturii din municipiul Sfântu Gheorghe, nemulţumiţi de preţul mic al laptelui, de blocarea exporturilor de ovine şi bovine şi neplata subvenţiilor pentru zonele defavorizate.

Mara Deleanu

Foto: www.gazetadambovitei.ro

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:33

Jandarmii mureșeni, în misiune la meciul de fotbal dintre A.F.K. Csikszereda și F.C. Voluntari, care are loc azi, la Miercurea-Ciuc

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Regele Ferdinand I’ Târgu-Mureş vor asigura ordinea și siguranța publică, alături...

Jandarmii mureșeni, în misiune la meciul de fotbal dintre A.F.K. Csikszereda și F.C. Voluntari, care are loc azi, la Miercurea-Ciuc
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:31

România trece la noapte la ora de iarnă: ora 4:00 va deveni ora 3:00

Astfel, ziua de mâine, 25 octombrie, va avea 25 de ore şi va fi cea mai lungă din an. Reprezentanţii CFR au transmis că schimbarea orei nu va...

România trece la noapte la ora de iarnă: ora 4:00 va deveni ora 3:00
Social vineri, 23 octombrie 2026, 19:30

Tânăr atacat de urs la Viișoara

Un tânăr de aproximativ 25 de ani a fost atacat de un urs, în timp ce se afla cu oile la pășunat, în extravilanul localității Viișoara, au...

Tânăr atacat de urs la Viișoara