Baschetbalistele tricolore, învinse de Slovacia
Publicat de Rotar Mirela, 18 martie 2026, 08:19
Naţionala feminină de baschet a României s-a clasat a treia în grupa C preliminară a Campionatului European din 2027, întrecându-se cu Cipru, Polonia și Slovacia. Tricolorele au ratat astfel accesul în faza a doua a calificărilor.
Etapa a 6-a, ultima, a avut loc marți, 17 martie, cu jocurile: Slovacia – România 79-55 (FOTO), la Bratislava și Cipru – Polonia 48-90, la Limassol.
Grupa a fost câștigată de Polonia (cu 12 puncte), după care au urmat Slovacia (cu 10 puncte), România (cu 8 puncte) și Cipru (cu 6 puncte).
Primele două din cele opt grupe și cele mai bune trei echipe de pe locul al treilea și-au asigurat prezența în faza secundă a calificărilor.
Autor: Septimiu Cioloboc