Blog PPI cu Radu Florea-23 August. Muncitor sau proletar?
Publicat de RADU FLOREA, 22 august 2016, 21:06
23 August muncitoresc
Sărbătoare națională în timpul comunismului, ziua de 23 august marca istoric, momentul întoarcerii armelor împotriva Axei și a Germaniei hitleriste și ralierea la trupele aliate în cel de-al doilea război mondial. După instalarea comuniștilor la putere și abdicarea regelui, ideologia de partid a plasat ziua de 23 august și 1 Mai-ul muncitoresc sub o umbrelă comună. Clasa muncitoare, proletariatul, era sărbătoritul fiecărei zile libere din calendar.Prin muncă și mai rar, cu zile libere. Puține erau, e drept și toate începute cu odă partidului, cu defilare și spectacole omagiale pe stadioane și abia ceva mici și bere la iarba verde acasă, întotdeauna insuficiente pentru proletariatul aflat la coadă.
Atunci, cu toate lipsurile, clasa muncitoare avea o identitate bine conturată că trebuia să există eexploatați și exploatatori.Măcar exista, chiar dacă era manipulată în numele unei doctrine care avea să ne încoloneze către o epocă iluzorie de aur. Utopia s-a risipit în realitatea frigului de la bloc, a sărăciei raționalizate științific pe cartel, la alimentara de cartier, între două pene de current. După 89, liberalizarea economic și democrația întâmplătoare fără reguli sociologice de respectat, la pachet cu capitalismul de cumetrie, legea junglei de piață și mai apoi, domnia băieților deștepți, au aruncat în aer clasa muncitoare la salopetă. Despre ingineri, ce să mai vorbesc, oricum erau prea mulți…Cu bască sau fără, cu lămpaș sau lipsă, omul de rând s-a văzut… pe rând… comasat, disponibilizat, asistat, și mai puțin reorientat către muncă, pentru ca în cele din urmă, dezorientat , să ia drumul străinătății. Primii ne-au plecat acei căpșunari, muncitorii necalificați. Au urmat muncitorii calificați, apoi specialiștii, medicii, asistentele și mai nou, tinerii chiar după absolvirea unei facultăți. Rămân că nu mai au de ales, bătrânii și bolnavii, pensionarii și asistații sociali defavorizați de soartă dar și de lene, de obișnuița de li se da, fără a li se cere nimic în schimb.
23 august muncitoresc a fost dezbrăcat de istoricii postdecembriști, prin condamnarea publică a comunismului, de acele semnificații proletare. Dar nevoia unei clase muncitoare, de mijloc, astăzi e mai acută ca oricând. Toate guvernele iau bani de oriunde, de la orice minister, din orice sector economic, numai ca să aibă cu ce plăti lunar pensii, ajutoare sociale și salarii la stat.Așa cum se întâmplă și în toate celelalte domenii, am distrus clasa muncitoare dar nu am pus nimic în locul ei. Am lăsat-o la voia întâmplării, cică așa e în economia de piață, fără un plan B. Cu ce și cu cine să o înlocuim ca să avem și mâine o țară, nu una doar de asistați?
Întreb și eu, că nu dau cu parul…
