Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cadavrul unui bărbat, posibil ucis de urs, a fost găsit într-o pădure din Harghita

Cadavrul unui bărbat, posibil ucis de urs, a fost găsit într-o pădure din Harghita
Foto: Directia Silvica Harghita

Publicat de APETRI MARGARETA, 6 mai 2026, 13:57

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 65 de ani a fost descoperit într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Lupeni, iar autorităţile încearcă să stabilească circumstanţele exacte ale decesului.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a susţinut într-o postare publică, atât pe Facebook cât şi pe site-ul personal, faptul că bărbatul ar fi fost ucis de un urs, menţionând că trupul ar prezenta urme de muşcături. Acesta a cerut promulgarea urgentă a legii privind reglementarea populaţiei de urşi, adoptată recent de Parlament.

Ipoteza că bărbatul găsit decedat a fost atacat de urs este susţinută şi de primarul comunei Lupeni, Kovacs Lehel. El a susţinut că, potrivit informaţiilor de la faţa locului, în timp ce poliţiştii aşteptau echipele de cercetare, un urs ar fi apărut în zonă, fiind ulterior alungat prin zgomote.

De asemenea, pădurarul ar fi confirmat că în zona respectivă există un exemplar de urs care îşi are teritoriul acolo. El şi-a exprimat îngrijorarea că ursul ar putea ataca din nou, mai ales că în zonă se află o poiană cu narcise, care este vizitată anual de un număr mare de persoane.

Sursa: AGERPRES

Ucrainean, reținut de polițiștii mureșeni pentru complicitate la înșelăciune
Social vineri, 25 septembrie 2026, 15:43

Ucrainean, reținut de polițiștii mureșeni pentru complicitate la înșelăciune

Vizată a fost o femeie de 43 de ani din Târgu Mureș, care ar fi fost contactată de persoane care s-au prezentat drept reprezentanți ai unei...

Ucrainean, reținut de polițiștii mureșeni pentru complicitate la înșelăciune
Elevii protestează față de uniforma obligatorie
Social vineri, 25 septembrie 2026, 15:00

Elevii protestează față de uniforma obligatorie

Senatul a adoptat proiectul de lege care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. Propunerea...

Elevii protestează față de uniforma obligatorie
Pagube importante provocate de ciori culturilor agricole din Covasna
Social vineri, 25 septembrie 2026, 12:00

Pagube importante provocate de ciori culturilor agricole din Covasna

Agricultorii din judeţul Covasna se confruntă nu doar cu problemele cauzate de urşi, ci şi cu pagube importante provocate de ciori, afirmă...

Pagube importante provocate de ciori culturilor agricole din Covasna
Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost din nou ridicate vineri dimineaţă
Social vineri, 25 septembrie 2026, 08:26

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost din nou ridicate vineri dimineaţă

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost din nou ridicate în această dimineaţă să monitorizeze situaţia după ce radarele...

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost din nou ridicate vineri dimineaţă
Social joi, 24 septembrie 2026, 19:17

Un nou centru pentru victimele violenței domestice în Mureș

Consilierii județeni au aprobat astăzi un proiect ce vizează participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului...

Un nou centru pentru victimele violenței domestice în Mureș
Social joi, 24 septembrie 2026, 18:31

Braşov: Peste 100 de mame au participat la un protest faţă de reducerea personalului din creşe

Peste 100 de persoane, majoritatea femei, au protestat, în această după-amiază, în faţa Prefecturii Braşov, faţă de reducerea personalului...

Braşov: Peste 100 de mame au participat la un protest faţă de reducerea personalului din creşe
Social joi, 24 septembrie 2026, 16:00

Un nou dosar de pornografie infantilă, în Mureș

Polițiștii mureșeni, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 49 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de...

Un nou dosar de pornografie infantilă, în Mureș
Social joi, 24 septembrie 2026, 15:59

Consiliul Elevilor protestează față de inițiativa parlamentară de introducere a uniformei obligatorii în școli

Reprezentanții elevilor spun că și-au exprimat deja opoziția față de acest proiect, dar nu au fost ascultați. Ei afirmă că uniforma...

Consiliul Elevilor protestează față de inițiativa parlamentară de introducere a uniformei obligatorii în școli