Călin Georgescu nu este membru al Ordinului Suveran Militar de Malta, au anunţat oficialii organizaţiei
Publicat de Stan Lucian, 21 septembrie 2026, 19:04
Călin Georgescu nu este membru al Ordinului Suveran Militar de Malta și nu a fost emis niciodată un document care să ateste acest lucru, a transmis ambasada în România a organizației cu sediul la Roma.
În comunicatul de presă se mai arată că în România există mai multe ordine false, așa-numitele „ordine de imitație”, care au folosit în mod abuziv simbolurile Ordinului de Malta.
Precizările vin după ce în urma perchezițiilor efectuate de anchetatori la domicilul acestuia a fost găsită și o legitimație care indica apartenența la Ordinul Cavalerilor de Malta. De asemenea, în mașina lui Georgescu a fost găsit și un aparat de bruiaj care bloca înregistrarea convorbirilor.
Fostul candidat la președinție este audiat în prezent la DICOT într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro.
AUR nu se dezice și îl susține în continuare pe Călin Georgescu, a precizat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Ștefăniță Avrămescu. Acesta acuză autoritățile de abuz și dictatură în privința fostului candidat la președinție și spune că atenția ar trebui concentrată asupra crizei politice și nu asupra unor informații pe care le consideră secundare.
Sursa: RADOR