INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august

Publicat de Rotar Mirela, 13 octombrie 2025, 13:43
Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august, fiind mai mic 130 de lei față de luna anterioară, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în transporturile aeriene, aproximativ 12.500 de lei, și în industria prelucrătoare, 11.600.
Cele mai mici câștiguri salariale au fost în industria textilă și în HoReCa, aproximativ 3.300 de lei.
În luna august, în majoritatea activităților economice, câștigul salarial mediu net a scăzut față de iulie în urma acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești. De asemenea, scădările au fost cauzate de nerealizările de producție, încasările mai mici sau ca urmare a concediilor de odihnă, când nu se acordă tichete de masă și alte drepturi salariale. În sectorul bugetar, în administrația publică, salariul mediu a scăzut cu 1,5%, în sănătate cu 1,3%, iar în învățământ cu mai puțin de 1%.
Sursa: RADOR