Întrunirea va fi urmată de o declaraţie de presă a preşedintelui Klaus Iohannis, a anunţat, azi, Administraţia Prezidenţială. Subiectul...
Această situație se datorează retrocedării imobilelor în care funcționează. CJ Brașov a pierdut toate procesele prin care a încercat să...
Guvernul a decis, în ședința de ieri, numirea unor noi prefecți în județele Brașov și Sibiu, a anunțat purtătorul de cuvânt al...
Mai multe deficiențe au fost găsite de Corpul de control al primului-ministru care a efectuat zilele acestea verificări la 12 structuri...
Lucrărilor de închidere a iazurilor de decantare din sectorul minier ar fi trebuit finalizate până la începutul acestui an. Fiindcă nu s-a...
Datele deschise şi transparenţa îi responsabilizează atât pe politicieni cât şi pe funcţionarii publici, fiind un element fundamental în...
Documentul recomandă autorităţilor să se concentreze pe trei domenii prioritare: relansarea investiţiilor, continuarea reformelor structurale...
Prefectul a semnat azi ordinul privind demararea acțiunii de verificare dispusă de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Controlul se va...
Fostul viceprimar al Tg.Mureșului, Claudiu Maior, a declarat astăzi pentru RTM că decizia a fost luată de primarul Dorin Florea. Claudiu Maior...
Acesta a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Documentul a fost semnat prin delegare de...
Consilierul local Răzvan Popa a solicitat primarului să convoace de urgență Consiliul Local. Doi brașoveni morți la finele anului trecut și...
Noul pod ce traversează râul Timişul Sec va fi finalizat la până la sfârșitul lunii septembrie. Podul de la Zizin, ce leagă Brașovul de...
Săptămâna trecută a fost depusă la Instituția Prefectului Mureș o contestație privind Hotărârea Consiliului Local din 25 februarie privind...
Deşi municipalitatea a atacat cu recurs sentinţa care o obliga să avizeze Marşul Secuilor din data de 10 martie, acţiune ce ar trebui să...
Primarul din Tg.-Mureş crede că legea ar trebui să definească mai clar situaţiile de incompatibilitate. Dorin Florea a declarat azi, într-o...
Lucian Goga a avut astăzi o întâlnire informală cu ”jurnalistele” din Tîrgu-Mureș, cărora le-a adresat, anticipat, urări pentru ziua de 8...
Vor fi aproape 140 de asemenea dispozitive de urmărire, montate pe cele mai importante străzi din comună. Primarul Sofalvi Szabolcs a explicat că...
În acest scop, Primăria Tîrgu Mureş şi Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Mureş invită reprezentanţii categoriilor profesionale cu...
Începând din 3 martie timp de două săptămâni, cetățeni voluntari, angajații Primăriei și elevi au invadat străzile comunei. În ultimele...
Utilaje de curăţenie au fost inscripţionate cu sloganul „Împreună, pentru un Sîngeorgiu mai curat!”, iar ieri au parcurs 17 străzi din...
Fostul Liceu de Alimentaţie Publică va fi complet reabilitat pentru viitorii sportivi braşoveni. Clădirea fostului Grup Şcolar de Alimentaţie...
Edilul Gheorghe Hermeneanu, aflat sub control judiciar, a lăsat Primăria Bran cu datorii de 970.000 lei către Ministerul Culturii. Primarul...
Consilierul a luat decizia de a părăsi organizația Mureș a PNL și de a se retrage din toate funcțiile ocupate în cadrul administrației...
Ministerul Apărării Naţionale îşi prezintă, de la această oră, bilanţul de activitate pe anul 2015, un an în care a continuat schimbarea...
Guvernul a decis, azi, schimbarea prefecţilor judeţelor Bacău, Constanţa, Neamţ şi Sălaj, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului,...
Primăria a semnat săptămâna trecută contractul de finanțare pentru înființarea acesteia. Finanțarea este de peste 1,4 milioane de lei, și...
Deocamdată cazurile sunt în faza în care se fac popriri pe venituri și se pun sechestre pe bunuri, după ce proprietarii de autovehicule și...
Asta după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, ieri, recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei...
Ioan Jors a fost condamnat de Curtea de Apel Tg-Mureş în octombrie 2013 la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, decizie...
Conducerea spitalului a prezentat public Studiul de Fezabilitate pentru extinderea unității sanitare, proiect propus spre finanțare prin Programul...
Regia Publică Locală a Pădurilor „Kronstadt“ va tăia peste 58.000 de mc de lemn din pădurile Braşovului. CL Braşov a aprobat propunerea...
Locuitorii de pe 45 de străzi din Luduş şi 15 străzi din Iernut beneficiază de servicii civilizate de alimentare cu apă potabilă şi de...
Este vorba de aproape două milioane de lei. 600.000 lei au fost alocati pentu proiectele sportive, 125.000 lei pentru cele de tineret, 700.000 lei...
Anul acesta se vor executa lucrări de reparații pe o porțiune de peste 6 kilometri, pe raza localităților Beica de Jos, Chiheru de Sus și...
Decizia vine după numeroase demersuri eşuate de a determina Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să desfiinţeze parapetul...
Bugetul societății de termoficare a municipalităţii brașovene rămâne în aer, după ce reprezentanții societății și consilierii locali nu...
Jandarmeria Română are în derulare, din 2013, un proiect elveţiano-român, în valoare de peste 1.800.000 franci elveţieni care are ca obiectiv...
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, susţine că pompierii, dar şi alte categorii de personal care intervin în...
Ioan Cindrea, nu va demisiona şi spune că nu poate fi demis, în replică la solicitarea liberalilor adresată prefectului. PNL a solicitat...
Consilierii locali au luat ieri această decizie, după discuții aprinse în plen. Viceprimarul Peti Andras susţine că este necesară o...
Acest lucru l-a subliniat astăzi consilierul județean Eugen Bândea, la ședința Consiliului Județean Mureș, unde a prezentat raportul...
Hotărârea Consiliului Județean Mureș de astăzi, privind derularea procedurii de acordare de finanţări nerambursabile din bugetul public al...
Decizia a fost luată azi de consilierii municipali după ce Primăria a preluat aceste linii de la societatea Tudor Trans. Aceasta a anunțat că nu...
Este vorba de două proiecte de hotărâre adoptate în şedinţa de astăzi. Primul se referă la mansardarea a cinci blocuri de locuinţe care au...
Ștefan Răducu – Cherecheș a depus astăzi jurământul, după ce mandatul său a fost aprobat de plenul Consiliului Județean Mureș. Noul...
Decizia a fost luată astăzi în Consiliul Local după zeci de minute de discuţii între consilierii UDMR şi primarul municipiului. Asta deoarece...
Aceştia trebuie să analizeze astăzi nu mai puţin de 45 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără transformarea Grădinii Zoologice...
Deși HG nr.215 a apărut în 2012, reprezentanții administrației județului Brașov o semnează de abia acum, după 4 ani. Vicepreşedintele CJ,...