216 posturi au fost scoase în şedinţa publică de astăzi în Mureş, pentru care au concurat 476 de dascăli, care au obţinut note peste 7 la...
Ei vor putea ocupa, însă, doar un post de suplinitor întrucât la centrul la care s-au înscris nu există posturi titularizabile. Potrivit...
Începând cu anul şcolar 2012 - 2013, vor fi incluse, în premieră, în sistemul de învăţământ românesc şi clasele...
Inspectoratul Şcolar Harghita a început pregătirea pentru detaşarea cadrelor didactice în interesul învăţământului. Responsabilii...
20 dintre candidaţii la titularizare care au contestat notele au reuşit să obţină note peste 5, care le dă dreptul de a obţine măcar un post...
Tabăra de artă contemporană „Pădurea Rotundă” de la Reghin va începe săptămâna viitoare. În perioada 13-19 august,...
Luni, 13 august, de la ora 19.00, Naţionalul târgumureşean îşi deschide porţile pentru cel dintâi spectacol din această vară, care...
Astăzi la prânz s-a încheiat depunerea contestaţiilor pentru notele obţinute la examenul de titularizare. Din cele peste 130 de...
Braşovul dispune în acest moment de şapte creşe, cu un total de 635 de locuri disponibile, toate ocupate, în timp ce există o cerere de peste...
Aşa arată notele de la Titularizarea în învăţământ afişate ieri la Braşov. Faţă de anii trecuţi, dascălii au obţinut note...
14 noi biblioteci publice din judeţul Mureş au fost echipate pentru a deveni centre de informare. Ele se adaugă altor 30 de astfel de biblioteci,...
Studenţii din toata ţara îşi pregătesc priorităţile pentru noul an universitar, la Cluj Napoca. Pînă vineri, 10 august, are loc cea de-a...
Potrivit ISJ Mureş, rezultatele afişate astăzi arată că majoritatea dascălilor au venit pregătiţi la examen, având în vedere că au...
Mai mulţi elevi harghiteni au participat, în această săptămână la o tabără de vară, în cadrul unui proiect derulat de Inspectoratul...
Chiar în ziua concursului de titularizare în învăţământ, aproape 300 de dascăli au preferat să abandoneze. Astfel, din cei 1.071 de...
Examenul care le poate oferi cadrelor didactice un post în învăţământ pe perioadă nedeterminată a început la ora 10 şi a durat 4...
Numărul participanţilor este mai redus decât anul trecut, din cauza modificării condiţiilor de organizare. Inspectorul responsabil cu...
Leonard Azamfirei a declarat că, deşi numele său era trecut pe lista vorbitorilor de la cursurile Universităţii, nu a fost invitat şi nici...
Ministerul Educaţiei a trimis avizul de legalitate al Cartei încă din luna iunie, însă Universitatea doreşte să o modifice. Motivul îl...
Universitatea caută asistenţi universitari, şefi de lucrări, conferenţiari şi profesori. La concurs pot participa atât actualii...
Rectorul Leonard Azamfirei a declarat că, deşi în ultimul an Universitatea a fost în mijlocul unor diferende legate de înfiinţarea unei...
Inspectoratul Şcolar Harghita consideră că este nevoie de campanii de informare la nivel judeţean, privind oportunităţile de finanţare a unor...
Sunt 6 candidaţi pe un post. Pe cele 216 de posturi concurează 1351 de dascăli faţă de aproape 2500 de candidaţi pe aproximativ 160...
20 de tineri din România şi Republica Moldova vor participa, timp de două săptămâni, la un curs de formare profesională în domeniul...
Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu, care a deschis o sectie in Fagaras, face înscrieri până pe 5 august, doar pentru studii de...
Aproximativ 35 de cadre didactice au depus contestaţii la rezultatele examenului de definitivat de săptămâna trecută. Contestaţiile au...
IŞJ Mureş a organizat centre de pregătire în fiecare şcoală pentru cei care nu au promovat examenul de bacalaureat şi pentru elevii...
Este vorba despre cei care nu au promovat prima sesiune a examenului de bacalaureat, cât şi de cei care dau examenul de mai multe ori. Cea...
Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Ştefan Someşan, a declarat pentru RTM că mulţi absolvenţi şi părinţii lor nu cunosc faptul...
Şeful Inspectoratului Şcolar Harghita, Ferencz Salamon Alpar, a fost înlocuit din funcţie, iar până la sfârşitul anului şcolar...
Aseară au fost afişate rezultatele examenului de admitere la UMF Tîrgu-Mureş. 1.300 de candidaţi s-au înscris pentru cele 960 de locuri, iar...
Braşovenii sunt invitaţi mâine, de la ora 17, la o întâlnire cu poeţii americani Michael Waters şi Mihaela Moscaliuc. Serata...
Acolo va avea loc a V-a a ediţie a Salonului Naţional de Artă Plastică ,,Atitudini Contemporane". Manifestarea se desfăşoară în perioada 27...
Aproape 80% dintre elevii covăsneni care au picat examenul de bacalaureat din luna iulie îşi vor încerca din nou norocul în sesiunea de...
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş a scos la concurs 960 de locuri, pentru care s-au înscris 1.300 de absolvenţi de...
Tabăra, co-finanţată prin proiectul POS MEDIU şi derulată în perioada 16-21 iulie, a antrenat 27 de copii din 11 localităţi din judeţele...
Pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat s-au înscris peste 3.000 de candidaţi din Braşov. Potrivit inspectorului şef al...
De mai bine de un an, Primăria Braşov a achitat o chirie lunară de 15.000 de euro Ordinului măicuţelor franciscane, cel care a...
Profesorii din judeţul Covasna care au susţinut examenul de definitivat au picat pe capete, promovabilitatea fiind de aproape 54%. Potrivit...
Concursul pentru ocuparea postului de inspector şcolar general ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20 iulie- 15 septembrie 2012. Inspectoratul...
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Harghita, Bartolf Hedvig, a declarat că s-au înscris 1608 candidaţi, chiar dacă numărul...
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Harghita, inspectorul Bartolf Hedvig, a declarat că în zilele de 8 şi 9 august, cei care nu...
După prima repartizare, în Mureş au rămas neocupate aproape 800 de locuri. Elevii care nu şi-au găsit un loc în prima etapă au depus cereri...
Mai puţin de jumătate din profesorii înscrişi la definitivat în judeţul Mureş au promovat examenul. La examenul de definitivat de...
Examenele au început astăzi cu probele practice eliminatorii şi vor avea loc până în data de 28 iulie. Decanul Facultăţii de Teatru a...
162 de profesori din judeţul Braşov au fost înscrişi pentru a susţine proba scrisă a examenului de definitivat la 34 de discipline. Ca şi...
La Universitatea Transilvania din Braşov doar candidaţii cu note mari la Bacalaureat au intrat pe un loc bugetat. Toate cele 18 facultăţi ale...
Sindicaliştii au alcătuit un set de propuneri pentru modificarea Legii educaţiei, pe care le-au înaintat Ministerului de resort la...