Premierul României, Mihai Răzvan Ungureanu, le-a transmis, astăzi, prefecţilor prezenţi la întrunirea de la Odorheiu Secuiesc că le...
Liderul deputaţilor social-democraţi, Mircea Duşa, şi-a exprimat, astăzi, nemulţumirea faţă de faptul că premierul Mihai Răzvan Ungureanu...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat azi că parlamentarii Opoziţiei vor cere luni revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei...
PNL şi PSD au stabilit că vor da în judecată Guvernul pentru adoptarea hotărârii privind înfiinţarea unei noi facultăţi la...
Prefectul judeţului Covasna Gyorgy Ervin şi subprefectul Valentin Ionaşcu nu vor candida la alegerile locale din acest an. Răspunsul vine după...
Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania lansează în cursa pentru Primăria Târgu Secuiesc un tânăr în vârstă de 33 de...
Plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL reprezintă „un semnal puternic de destructurare a acestui partid”. Aşa a declarat azi, într-o...
El a făcut această precizare după ce ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, le-a transmis prefecţilor, la ultima...
Obreja l-a catalogat pe Frunzăverde ca fiind un „personaj politic inteligent", dar a menţionat că uşile acestei formaţiuni politice nu...
Ministrul Administraţiei şi Internelor a solicitat prefecţilor din ţară să transmită până mâine dacă decid să candideze la...
Preşedintele departamentului de sănătate al PNL Mureş, Ovidiu Butuc, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că următorul...
Întrebat dacă nu va da niciun răspuns ministrului Gabriel Berca, care a cerut prefecţilor să anunţe dacă vor candida la alegerile locale...
Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, nu va candida la alegerile locale care vor avea loc în iunie, iar subprefectul judeţului, Valentin Ionaşcu, nu...
Ion Gonţea a răspuns evaziv privind o eventuală candidatură a sa la alegerile locale din iunie, spunând că el nu se află în situaţia de...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a declarat astăzi pentru RTM că, în conformitate cu Legea învăţământului, Guvernul a făcut ceea ce...
Acesta consideră că decizia de astăzi a Guvernului României este o "palmă dată şcolii româneşti". Valeriu...
Secretarul executiv al PSD Mureş şi candidatul USL la Primăria Târgu Mureş, Cornel Brişcaru l-a acuzat azi, într-o conferinţă de...
El urmează să participe la alegeri ca independent. Papp Attila a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că printre motivele pentru care a...
Actualul edil-şef al municipiului harghitean va fi candidatul oficial al Uniunii la alegerile locale, pentru al treilea mandat de...
Actul normativ prevede că universitatea va avea linii cu predare în limba maghiară la specializările Medicină, Farmacie şi Asistenţă...
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov s-a întâlnit, ieri, cu ambasadoarea Republicii Populare Chineze în RomâniaÎntr-o...
Prim-vicepreşedintele UNPR Braşov, 20 de vicepreşedinţi şi 80% din organizaţiile judeţene, împreună cu preşedintele organizaţiei...
Borbely Laszlo va avea o întâlnire, începând cu ora 12.00, în sala de protocol a Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, cu...
Candidaţii la alegerile locale vor fi prezentaţi la lucrările Congresului extraordinar al Partidului Conservator, coroborate cu lucrările...
Preşedintele UDMR Târgu Mureş, Benedek Istvan, a dat asigurări că fratele său, Benedek Imre, candidat al Coaliţiei Civice Maghiare,...
Este opinia preşedintelui PSD Covasna, deputatul Horia Grama. Acesta consideră că UDMR apreciază partidele româneşti după „gradul...
Deputatul PSD Covasna, Horia Grama acuză conducerea Consiliului Judeţean că a alocat fonduri preferenţial, pe criterii politice,...
Preşedintele PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că ar putea face înţelegeri electorale cu...
Alexandru Petru Frătean a făcut această declaraţie astăzi, într-o conferinţă de presă. Preşedintele PSD Mureş a reamintit, azi, poziţia...
Preşedintele PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, consideră că aceasta este o 'încercare electorală'. Preşedintele PSD Mureş a mai...
Consilierul local şi-a anunţat astăzi candidatura. El va candida sub sigla PNL, cu susţinerea PSD. Mădălin Guruianu a făcut marţi...
Deciziile se vor lua în urma unor sondaje de opinie iar nominalizările vor fi făcute în circa o săptămână, spune co-preşedintele USL...
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a anunţat că va demara o campanie de strângere de semnături pentru a-şi putea...
Conducerea UDMR Braşov a decis pe cine va propune pentru funcţia de subprefect al judeţului, după ce Carol Ambrus a fost eliberat din funcţie...
Vor face acest lucru pentru a creşte şansele ca românii să fie reprezentaţi cât mai bine în Consiliul Judeţean şi Consiliul Local...
Dobre a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că proiectul de hotărâre de Guvern, prin care se încearcă înfiinţarea, la UMF...
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, Nicolae Ţucunel, şi-a anunţat, azi, candidatura ca independent la funcţia de preşedinte...
Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, a declarat azi, la Târgu Secuiesc, că a avut recent o întâlnire cu conducerea...
Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, acuză conducerea UDMR de trădarea intereselor comunităţii maghiare. Prezent azi, la...
Co-preşedintele Ligii Pro Europa a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că Ungaria s-ar putea opune intrării României în...
Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania şi Partidul Civic Maghiar au revendicat la Primăria Târgu Mureş locul de la statuia...
Nici politicienii din coaliţie nu sunt mulţumiţi de soluţia găsită. HG nu respectă paşii legali pentru că Senatul Universităţii de...
Deputatul PSD Covasna, Horia Grama le solicită liderilor comunităţii maghiare să aibă mai multă grijă la mesajele pe care le transmit cu...
Politicienii maghiari şi români din judeţul Harghita au făcut un apel pentru ca manifestările programate pentru 15 Martie, când se...
Preşedintele Partidului Civic Maghiar Mureş, Laszlo Gyorgy, a declarat astăzi, într-o cinferinţă de presă, că până acum au fost...
Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras, a declarat, aseară, că proiectul de hotărâre de guvern privind UMF Târgu Mureş se află pe...
El reclamă poziţia permisivă a Uniunii privind investiţia de la Roşia Montană, comportamentul unor deputaţi UDMR ce încearcă să...
El a mai spus că USL cere demisia ministrului educaţiei Cătălin Baba, pentru permiterea "ingerinţei" unui partid politic în comunitatea...