Instituția Prefectului - Județul Brașov, în parteneriat cu Garnizoana Braşov, a organizat în Piaţa Tricolorului, o manifestare specială...
Autoritățile au pregtit o ceremonie militară şi un spectacol aviatic. Festivitatea a culminat cu arborarea tricolorului românesc, adus de...
Notele evaluării naționale s-au afișat astăzi, iar promovabilitatea la nivel de județ se ridică la 75,79%. Cel mai mare procent de...
Adolescentul de 15 ani, din Băile Tuşnad, a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri pe mai bine de jumătate din suprafaţa...
Preotul a ajuns la sediul Arhiepiscopiei la scurt timp după miezul zilei, fiind însoţit de o persoană, cel mai probabil avocatul său. Întrebat...
În această zonă, care se inunda la fiecare ploaie torențială, a fost montat un nou sistem de scurgere. Viceprimarul Brașovului, Lazslo Barabas...
Academicianul Nicolae Manolescu, preşedintele One Health România, a declarat astăzi, la Tîrgu Mureş, că noul concept medical global 'One...
Ceremonia de astăzi a început cu sfințirea drapelului în Catedrala Mare din centrul municipiului. Apoi, o gardă de onoare l-a înălțat pe...
În toată lumea este marcată astăzi, Ziua împotriva Consumului şi Traficului de Droguri, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite. La...
Nouă persoane mai erau internate, în această dimineaţă, înspitalele din Brașov, din cele 36 care au fost transportate la unităţi...
Piața Sfatului se transformă în cinema în aer liber, dar și în scenă în aer liber pentru spectacole oferite de Opera şi Filarmonica din...
Un medic expert în asigurări sociale de la Casa de Pensii Harghita a fost prins când primea 200 de lei pentru verificarea încadrării în grad de...
Corpul B al celui mai mare spital din Brașov va intra în reabilitare. În această noapte, UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență din...
În toată lumea este marcată astăzi, Ziua împotriva Consumului şi Traficului de Droguri, o iniţiativă lansată în 1987 de Organizaţia...
Rezultatele la Evaluarea Naţională, înainte de depunerea contestaţiilor, au fost publicate luni pe site-ul evaluare.edu.ro. Contestaţiile vor...
Românii de pe Valea Gurghiului au și ei poveștile lor cu prinți și domnițe, dar îmbrăcate în costum popular. O asemenea poveste a revenit...
FR informează, printr-un comunicat, că viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă, astăzi, în anumite intervale de timp, cu 20-30 km pe...
21 de jurnaliști de la redacții din întreaga țară au luat parte, azi, la festivitatea de închidere a cursului pentru jurnaliștii care transmit...
Consilierul local Radu Bălaș a declarat astăzi că, din cele 14 proiecte depuse, 9 au fost aprobate, 4 au fost notificate de Prefectură și unul...
Momentul apariției iei românești - acest articol de îmbrăcăminte, simbol al identității naționale - este atestat încă în perioada...
În calea extinderii Partidului Oamenilor Liberi stau atât legile care fixează pragul electoral și numărul minim de semnături pentru a candida,...
Acesta a fost transportat, azi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc. Potrivit managerului Spitalului, dr. Demeter Ferenc,...
În vârstă de 15 ani, acesta are mâna stângă afectată, de la care a pierdut două degete, fiind operat în această dimineaţă, a declarat...
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu a declarat că alimentarea cu energie electrică...
Din datele oferite de dr. Camelia Ciobanu, de la Unitatea Primiri Urgențe, la Spitalul Județean au rămas internate 17 dintre cele 28 de persoane...
O piele bronzată frumos şi uniform pe timpul verii este importantă mai ales pentru reprezentantele sexului frumos care doresc să fie frumoase şi...
Este un amplu proiect internațional de cercetare a fenomenului fumatului în România , derulat în ultimii cinci ani de Universitatea de Medicină...
Zilele trecute s-a semnat, la Alba Iulia, finanțarea a două obiective de patrimoniu, respectiv capela ”Inima lui Isus” din Odorheiu Secuiesc...
Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș prin secția Școala Populară de Arte, în parteneriat cu Muzeul de...
Este cea mai spectaculoasă reducere înregistrată statistic în țara noastră, a declarat, la Tg. Mureș, preşedintele Societăţii Române de...
Deși administratorii lacului au anunțat că deschiderea oficială va avea loc azi, în urma unei furtuni apa nu a mai fost potrivită pentru...
Ieri seara, polițiștii mureșeni au fost sesizați că în incinta unui magazin de articole sportive dintr-un complex comercial din Tîrgu Mureș,...
Evenimentul are peste 100 de ani de când este organizat, fiind așteptat cu nerăbdare atât de iubitorii de folclor, cât și de locuitorii Văii...
Alteța Sa Regală va fi prezent la întâlnirea cu cititorii brașoveni și va oferi o sesiune de autografe. Curtea Veche Publishing și Muzeul...
Manifestarea va avea loc mâine după-amiază, începând cu ora 16, în Valea Zânelor din staţiune. În program sunt cuprinse, printre altele, o...
De asemenea, nici izolaţia exterioară nu a trecut de testele de siguranţă, a anunţat poliţia, precizând că ia în considerare formularea de...
Peste 100 de copii și tineri instituționalizați în centre de plasament din 9 județe vor încânta publicul prezent la unul dintre cele mai...
Animalele au început să intre în gospodăriile săcelenilor și să omoare tot ce le iese în cale. Locuitorii municipiului Săcele, din județul...
Concursul de romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 50-a, jubiliară, se va desfășura în perioada 19-21 octombrie, la Târgoviște. Cei care...
Trenul circula pe ruta Braşov-Întorsura Buzăului, iar exercițiul tactic a fost organizat astăzi de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă...
Aceasta ar urma să se ocupe de întreţinerea drumurilor, fiind create astfel cel puţin 30 de noi locuri de muncă. Primarul municipiului Sfântu...
Sondajul a fost lansat pe pagina aeroportului și va ajuta conducerea acestuia să vină în întâmpinarea cerințelor pasagerilor. Chestionarul...
De la începutul anului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” Mureș a fost solicitat la aproape 10.000 de situații de...
Ei au lipsit la diferite probe, astfel încât au pierdut șansa de a se înscrie în liceu. În 19 iunie, la proba de limba și literatura română...
Au fost afectate peste 300 de hectare de măr, prun, vișin și cireș. Cultura care a avut cel mai mult de suferit de pe urma frigului din...
Un fermier și-a depus cererea pentru a primi suma de 3 mii de euro, iar alți doi sunt pregătiți să aplice pentru acest program. Acest lucru a...
Condiția este ca tinerii să se înregistreze la AJOFM. AJOFM Braşov readuce aminte absolvenţilor promoţiei 2017 faptul că, se pot înregistra...
Echipa JCI Tîrgu – Mureș organizează, astăzi, Clubul Oamenilor de Afaceri, un eveniment business unde oamenii de afaceri se întâlnesc și...