Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cel mai mic salariu mediu net, în Harghita

Cel mai mic salariu mediu net, în Harghita
Foto: jurnalul.ro

Publicat de radiomures, 25 septembrie 2015, 14:21

Salariul mediu net în cursul anului trecut a depăşit 3.700 de lei în domeniul intermedierilor financiare, în timp ce câştigurile salariaţilor din hoteluri şi restaurante au fost mai mici de 1.000 de lei.
Conform datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică, la nivelul întregii economii salariul mediu net anul trecut a depăşit 1.700 de lei, iar cheltuielile angajatorilor pentru un salariat au fost de aproape 3.000 de lei.
Femeile au avut anul trecut, în medie, salarii mai mici decât bărbaţii cu aproximativ 150 de lei, a anunţat astăzi INS.
Diferenţe salariale importante s-au înregistrat nu doar în funcţie de domeniul de activitate sau de sex, ci şi de la o zonă la alta a ţarii.
Salariul mediu net în judeţul Harghita a fost de 1.250 de lei, în timp ce în Bucureşti salariul mediu net a fost practic dublu, de 2.440 de lei.
Conform datelor publicate de INS, costurile cu forţa de muncă au crescut în anul 2014 cu peste 6% faţă de anul anterior, ajungând la aproape 3 mii de lei pe lună pentru fiecare salariat.

Foto: jurnalul.ro

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră