Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cel puţin 16 persoane au fost ucise şi 59 rănite, în atacul rusesc cu rachete care a lovit ieri un centru comercial din oraşul ucrainean Kremenciuk

Publicat de Rotar Mirela, 28 iunie 2022, 08:18

Echipele de salvare au continuat peste noapte să caute supravieţuitori, la lumina reflectoarelor, sub resturile de metal ale clădirii, afectate şi de incendiul provocat de explozia proiectilelor.

Autorităţile cred că numărul victimelor ar putea creşte, iar preşedintele ucrainean a declarat că în mall se aflau peste 1.000 de oameni în momentul atacului.

Volodimir Zelenski a spus, în mesajul său de noapte, că atacul nu a fost accidental şi că forţele ruse şi-au calculat lovitura. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se reuneşte astăzi, la cererea Ucrainei, în urma acestuia atac descris drept deplorabil de un purtător de cuvânt al ONU.

Liderii Grupului celor şapte mari democraţii, aflaţi în Germania, la întrunirea lor anuală, au condamnat ceea ce au numit un atac abominabil. Ei au spus, într-un comunicat comun, că sunt uniţi, alături de Ucraina, în doliul pentru victimele nevinovate ale unui atac brutal. Preşedintele Putin şi cei responsabili vor fi traşi la răspundere – se mai arată în comunicat. Rusia nu a comentat lovitura, dar ambasadorul său adjunct la ONU, Dmitri Polianski, a acuzat Ucraina că foloseşte incidentul pentru a câştiga simpatie înaintea summitului NATO de la Madrid, care începe astăzi. În schimb, Ministerul rus al Apărării a vorbit despre recentul atac asupra Kievului.

Potrivit corespondentului RRA la Moscova, un purtător de cuvânt a spus că patru rachete de mare precizie au lovit uzina de rachete Artiom din capitala ucraineană.

El a negat că una dintre ele ar fi lovit un bloc de locuinţe din apropiere, susţinând că distrugerile ar fi putut fi provocate de una dintre rachetele de interceptare lansate de apărarea ucrainiană. La summitul G7 din Germania, Statele Unite au anunţat că finalizează încă un pachet cu ajutor militar pentru Ucraina, care ar include sistemele de apărare aeriană cu rază lungă, cerute special de preşedintele Zelenski în apelul său video de ieri adresat liderilor. Cei şapte s-au angajat să ajute

Ucraina cât va fi nevoie. Imaginaţi-vă dacă i-am permite lui Putin să scape după confiscarea violentă a unor bucăţi uriaşe din altă ţară suverană şi independentă, a declarat premierul britanic, Boris Johnson, într-un interviu pentru BBC.

Avertizare de călătorie în Franţa, transmisă de MAE
International sâmbătă, 17 octombrie 2026, 16:58

Avertizare de călătorie în Franţa, transmisă de MAE

Ministerul de Externe îi avertizează pe românii care călătoresc astăzi în Franţa să ţină cont de protestele antiguvernamentale planificate...

Avertizare de călătorie în Franţa, transmisă de MAE
„Papa şi-a reluat activitatea”, le-a anunţat jurnaliştilor Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun
International joi, 15 octombrie 2026, 18:01

„Papa şi-a reluat activitatea”, le-a anunţat jurnaliştilor Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun

Potrivit medicilor săi, recuperarea postoperatorie a Papei Leon „evoluează, în ansamblu, normal”, iar Suveranul Pontif a concelebrat...

„Papa şi-a reluat activitatea”, le-a anunţat jurnaliştilor Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun
În Turcia a fost descoperită cea mai veche epavă din lume
International joi, 15 octombrie 2026, 15:02

În Turcia a fost descoperită cea mai veche epavă din lume

În apropierea țărmului insulei Kekova, situată în regiunea Antalya din sudul Turciei, a fost descoperită o epavă care, potrivit arheologilor,...

În Turcia a fost descoperită cea mai veche epavă din lume
Medicii au confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar în cazul Papei Leon al XIV-lea
International miercuri, 14 octombrie 2026, 08:48

Medicii au confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar în cazul Papei Leon al XIV-lea

Papa Leon al XIV-lea suferă de cancer la plămâni, a anunțat ieri echipa de medici care i-a extirpat o parte dintr-un plămân. La cei 71 de ani...

Medicii au confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar în cazul Papei Leon al XIV-lea
International luni, 12 octombrie 2026, 14:43

Americanii Robert Hall şi Michael Woodford au câştigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, azi (luni), profesorilor americani Robert Hall şi Michael Woodford pentru studiile lor cu privire la...

Americanii Robert Hall şi Michael Woodford au câştigat Premiul Nobel pentru Economie
International luni, 12 octombrie 2026, 13:00

Coridor de transport strategic între România, Bulgaria și Grecia

La sfârșitul lunii trecute, la Bruxelles, s-a desfășurat o reuniune la nivel înalt intitulată „Prietenii Europei de Sud-Est – Reducerea...

Coridor de transport strategic între România, Bulgaria și Grecia
International duminică, 11 octombrie 2026, 14:18

Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump

Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile asupra infrastructurii...

Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
International duminică, 11 octombrie 2026, 09:43

Autorităţile din Rusia au confirmat decesul unei angajate a unui laborator de cercetare a ciumei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat ieri că autoritatea rusă de reglementare din domeniul sănătăţii a confirmat decesul unei...

Autorităţile din Rusia au confirmat decesul unei angajate a unui laborator de cercetare a ciumei