Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Centrul de la Brâncovenesti a devenit model naţional de bune practici

Publicat de radiomures, 24 aprilie 2013, 13:09

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a ales, din partea finanţatorilor europeni, 10 proiecte care reprezintă modele de succes şi care abordează problematica grupurilor vulnerabile.

Au fost analizate peste 1.560 de proiecte din toată ţara iar proiectul care a vizat extinderea şi reabilitarea Centrului de Recuperare Neuropsihiatrică de la Brâncoveneşti a fost declarat câştigător. El este în valoare de 3,5 milioane de lei şi a fost finanţat din fonduri europene.

La Centrul de recuperare de la Brâncoveneşti nu se face doar terapie cu medicamente, ci şi prin diverse activităţi vocaţionale. Este vorba despre design, pictură murală, dar şi gătit sau teatru, spune şeful Centrului, Vasile Pokorny. 

În momentul de faţă, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Brâncoveneşti sunt 310 asistaţi, dintre care peste 100 se mai află încă în vechiul Castel.

Pentru aceştia se construiesc două noi centre, fiecare în valoare de 750.000 de euro.

Cristina Bulbescu

BNS a sesizat mai multe instituţii europene în legătură cu implementarea programului SAFE în România
Social miercuri, 29 iulie 2026, 12:41

BNS a sesizat mai multe instituţii europene în legătură cu implementarea programului SAFE în România

Blocul Naţional Sindical a sesizat Comisia Europeană, Oficiul European de Luptă Antifraudă, Parchetul European, Curtea Europeană de Conturi şi...

BNS a sesizat mai multe instituţii europene în legătură cu implementarea programului SAFE în România
Exercițiu cu Plan Roșu și evacuări de urgență la Spitalul Toplița
Social miercuri, 29 iulie 2026, 12:00

Exercițiu cu Plan Roșu și evacuări de urgență la Spitalul Toplița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita va organiza joi, 30 iulie, un amplu exercițiu de intervenție la Spitalul Municipal Toplița....

Exercițiu cu Plan Roșu și evacuări de urgență la Spitalul Toplița
Federaţia SANITAS a anunţat că protestul se va desfăşura pe termen nelimitat în peste 480 de unităţi sanitare
Social miercuri, 29 iulie 2026, 10:48

Federaţia SANITAS a anunţat că protestul se va desfăşura pe termen nelimitat în peste 480 de unităţi sanitare

Potrivit legii, în timpul grevei este asigurată cel puţin o treime din activitate, însă gestionarea urgenţelor medicale nu este afectată....

Federaţia SANITAS a anunţat că protestul se va desfăşura pe termen nelimitat în peste 480 de unităţi sanitare
Harghita: Uşile împărăteşti de la biserica prăbuşită din Uilac, recuperate de pompieri
Social marți, 28 iulie 2026, 18:40

Harghita: Uşile împărăteşti de la biserica prăbuşită din Uilac, recuperate de pompieri

Uşile împărăteşti, uşile centrale ale catapetesmei bisericii ortodoxe din satul Uilac, comuna Săcel, monument istoric care s-a prăbuşit în...

Harghita: Uşile împărăteşti de la biserica prăbuşită din Uilac, recuperate de pompieri
Social marți, 28 iulie 2026, 18:36

Incendiu cu pericol de propagare în Harghita

Arde o anexă cu magazie, în localitatea Sânsimion și există pericolul ca focul să se extindă la două case de locuit. În urma incendiului, au...

Incendiu cu pericol de propagare în Harghita
Social marți, 28 iulie 2026, 17:42

Peste 30 de cetăţeni din Sfântu Gheorghe cer măsuri în cazul urşilor ce apar la Arena Sepsi

Peste 30 de cetăţeni din municipiul Sfântu Gheorghe au trimis conducerii Prefecturii Covasna o petiţie prin care solicită autorităţilor să ia...

Peste 30 de cetăţeni din Sfântu Gheorghe cer măsuri în cazul urşilor ce apar la Arena Sepsi
Social marți, 28 iulie 2026, 17:37

Accident rutier pe strada Secerei din Târgu Mureș

În accident au fost implicate un autoturism electric și o autoutilitară, iar în urma impactului au mai fost avariate alte două autoturisme...

Accident rutier pe strada Secerei din Târgu Mureș
Social marți, 28 iulie 2026, 17:35

Perioada de utilizare a primei de carieră didactică – prelungită până la finalul anului de învăţământ 2026-2027

Comisiile pentru buget şi învăţământ ale Camerei Deputaţilor au aprobat, azi, în unanimitate, prelungirea perioadei de utilizare a primei de...

Perioada de utilizare a primei de carieră didactică – prelungită până la finalul anului de învăţământ 2026-2027