Centura Floreşti – Cluj începe să devină realitate

Drumul de Ocolire SUD a ajuns în faza premergătoare a licitaţiei pentru execuţie. Proiectul tehnic a fost finalizat şi predat Primăriei Floreşti. Urmează angajarea unei firme de consultanţă şi apoi realizarea licitaţiei pentru execuţia centurii.

Primarul comunei, Horia Şulea, vrea să vadă centura finalizată în anul 2015. Drumul, care va porni din strada Tăuţiului şi va face joncţiunea în Cluj-Napoca cu drumul Sfântul Ioan, va avea o lungime de 2,685 km, dintre care, aproximativ 150 de metri sunt pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, administraţia locală a municipiului luându-şi angajamentul de a realiza această parte a drumului precum şi o reabilitare a drumului Sfântul Ioan.

Drumul de Ocolire SUD va avea 11 podeţe şi 2 poduri, precum şi două giraţii (din care una la începutul drumului pe str. Tăuţiului), o intersecţie în T (la ieşirea în Sfântul Ioan), una în Y (pentru asigurare acces zona rezidenţială Razoare) şi una cu trei ramuri.

Vor fi incluse şi două bretele de legătură cu DN1,  una în zona Metro şi una în zona Polus.

Carosabilul va fi de 2×3,5 metri, pe o parte trotuarul va fi de 1,5 metri, iar pe cealaltă parte va fi inclusă şi o pistă de biciclete, lăţimea ansamblului trotuar – pistă de biciclete, fiind de 2 metri.

Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea: „Suma estimată de realizare este de aproximativ 7 milioane de euro. În ceea ce priveşte fondurile există două posibilităţi, un credit bancar sau un credit furnizor. În cea de-a doua variantă, care presupune execuţia şi apoi plata de către Primărie a sumelor investite de executant pe baza unui grafic de rambursare, am avea avantajul timpului mai scurt al formalităţilor. Oricum sper ca întreaga lucrare să fie gata în şase luni. Asta bineînţeles după contractarea unei firme de consultanţă care ne va îndruma în realizarea licitaţiei. Astfel, sunt şanse reale ca drumul de ocolire să fie finalizat anul viitor pe vremea aceasta”.

 

Monitorul de Cluj

 

 

Sursa: monitorulcj.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Pasionați de muzică și limba engleză, pr...

Parteneri