Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cluburi, discoteci şi baruri brașovene, verificate de poliţiştii locali

Cluburi, discoteci şi baruri brașovene, verificate de poliţiştii locali
Foto: Foto: NewsBV

Publicat de radiomures, 30 ianuarie 2017, 19:00

12 cluburi, discoteci şi baruri de noapte din municipiul Braşov au fost verificate, la sfârşitul săptămânii trecute, de inspectorii Serviciului Inspecţie-Control şi Disciplina în Construcţii, pentru a se constata dacă funcţionează legal, pe baza autorizaţiilor emise de primărie, a informat azi, printr-un comunicat, Biroul de presă al Poliţiei Locale.
Administratorii societăţilor care nu au fost prezenţi în momentul controlului au fost chemaţi, în această săptămână, cu documentele firmelor pentru a demonstra că funcţionează potrivit normelor.
Patronii locaţiilor respective riscă amenzi şi aplicarea de măsuri complementare în cazul în care nu vor putea dovedi că deţin acorduri/autorizaţii de funcţionare. Cu această ocazie, au fost avute în vedere inclusiv prevederile legii antifumat, dar nu au fost constatate încălcări în acest aspect, a precizat şefa Serviciului Inspecţie-Control şi Disciplina în Construcţii, Cristine Manolache, conform comunicatului de presă.

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:05

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române

Astăzi au loc mai multe manifestări dedicate Zilei Armatei Române. De la ora 10 a fost programată ceremonia la Mormântul Ostaşului Necunoscut,...

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române
Dunărea are în continuare un debit scăzut
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:02

Dunărea are în continuare un debit scăzut

Debitul Dunării la intrarea în țară va rămâne la 1.300 de metri cubi pe secundă în următoarele cinci zile, apoi va crește ușor până la...

Dunărea are în continuare un debit scăzut
România a trecut la ora de iarnă
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:00

România a trecut la ora de iarnă

România a trecut la ora de iarnă, ceasurile s-au dat înapoi cu o oră, astfel încât ziua de astăzi va fi cea mai lungă din an, de 25 de ore....

România a trecut la ora de iarnă
Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident