Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Competițiile fotbalistice juvenile din România, anulate de FRF

Competițiile fotbalistice juvenile din România, anulate de FRF
Foto: Foto: frf.ro

Publicat de Corina Muntean, 30 aprilie 2020, 18:29

Federația Română de Fotbal a decis să încheie toate competițiile naționale rezervate copiilor și juniorilor din sezonul 2019-2020. Este vorba despre nu mai puțin de 31 de campionate de fotbal, fotbal feminin și futsal, începând de la cele școlare și până la cele rezervate juniorilor cu vârstă sub 19 ani. Excepție face Liga Elitelor Under 19, care rămâne suspendată, urmând să se găsească o soluție pentru a se stabili echipa ce va reprezenta România în competiția UEFA Youth League.

În ceea ce privește Cupa Satelor, Cupa Tymbark Junior și ” Fotbal și feminitate”, întrerupte și ele în urma deciziei Comitetului de Urgență din 9 martie, se amână pentru toamnă, datele de disputare urmând să se stabilească ulterior, în funcție de evoluția situației în ceea ce privește epidemia COVID-19.

Federația Română de Fotbal a avut marți și miercuri consultări cu reprezentanții Ligilor II și III, precum și cei ai cluburilor de futsal și fotbal feminine.
În cadrul acestor discuții au fost abordate problemele cauzate de epidemia de coronavirus, modul în care fotbalul a fost afectat, situația la nivelul fiecărui eșalon în parte și s-au prezentat diferite scenarii în ceea ce privește finalizarea competițiilor.

Urmează ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă serie de discuții, inclusiv cu reprezentanții Asociațiilor Județene de Fotbal, când e de așteptat să existe mai multe informații de la nivelul autorităților în ceea ce privește posibilitatea reluării evenimentelor sportive.

Valeriu Voaideș

Corona Brașov, scorul rundei în Liga a III-a de fotbal
Sport duminică, 25 octombrie 2026, 11:13

Corona Brașov, scorul rundei în Liga a III-a de fotbal

Etapa a 10-a din Liga a III-a de fotbal Superscore s-a desfășurat vineri și sâmbătă, 23-24 octombrie, cu echipele din zona noastră în...

Corona Brașov, scorul rundei în Liga a III-a de fotbal
Corona a învins pe Csíkszereda în Erste Liga de hochei
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:48

Corona a învins pe Csíkszereda în Erste Liga de hochei

În campionatul româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, vineri, 23 octombrie, s-au disputat două jocuri, numai între formațiile din...

Corona a învins pe Csíkszereda în Erste Liga de hochei
FK Csíkszereda vizează primul succes în SuperLiga de fotbal
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:45

FK Csíkszereda vizează primul succes în SuperLiga de fotbal

Etapa a 13-a a SuperLigii de fotbal a început vineri, 23 octombrie, cu întâlnirile: FC Botoșani – Petrolul Ploiești 1-3 și Corvinul Hunedoara...

FK Csíkszereda vizează primul succes în SuperLiga de fotbal
Handbaliștii din Ghimbav îi așteaptă pe buzoieni
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:44

Handbaliștii din Ghimbav îi așteaptă pe buzoieni

Etapa a 6-a a Ligii Naționale de handbal masculin a început vineri, 23 octombrie, cu partida din Capitală, dintre CSM București și CSM...

Handbaliștii din Ghimbav îi așteaptă pe buzoieni
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:42

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei

Vineri, 23 octombrie, în Campionatul Național de hochei pe gheață au fost programate două partide, care au contat și pentru Erste Liga: Hockey...

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:29

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1

CSU Medicina Tg.Mureş primeşte, sâmbătă, 24 octombrie, vizita formaţiei CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti, într-un meci din cea de-a doua...

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:27

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României

Sportivii secţiei de arte marţiale a Clubului Sportiv Universitar Tg.Mureş s-au numărat printre performerii Campionatului European de Karate...

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:25

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România

Naţionala feminină de fotbal a ţării noastre, alcătuită din jucătoare cu vârsta sub 15 ani, a surclasat echipa similară a Albaniei cu scorul...

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România