Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Concurență record la Facultatea de Medicină din cadrul UMFST din Târgu Mureș

Radio România Mureș
Foto: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie

Publicat de APETRI MARGARETA, 25 iulie 2024, 14:17

Aproape cinci candidați s-au luptat pentru un loc în această instituție de învățământ.

Concursul de admitere a avut loc duminică, iar viitorii studenți au putut confirma până astăzi, locurile obținute.

La Facultatea de Medicină, ultima medie de admitere, la buget, a fost de 7,95; la Medicină Dentară, 6,16, iar la Medicină Militară, de 7,14.

Rectorul UMFST, dr. Leonard Azamfirei.

Acest lucru s-a întâmplat, probabil, prestigiului în creștere pe care universitatea în are la nivel național. Fiind o concurență foarte mare, sigur că este și așteptarea ca acei candidați care au fost declarați reușiți să fie candidați foarte buni și care să facă față studiilor universitare.

Continuă admiterea la programele facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior”, Economie și Drept, unde listele finale, după confirmarea locurilor și contestații, se vor publica în 1 august.

Autor: Raluca Creț

S-a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026
Cultură-educaţie vineri, 4 septembrie 2026, 15:58

S-a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026. Peste 700.000 de...

S-a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026
„Romeo și Julieta“ după William Shakespeare deschide stagiunea la Compania ”Liviu Rebreanu” la Teatrul Național din Târgu Mureș
Cultură-educaţie vineri, 4 septembrie 2026, 15:49

„Romeo și Julieta“ după William Shakespeare deschide stagiunea la Compania ”Liviu Rebreanu” la Teatrul Național din Târgu Mureș

Cea de-a 65-a Stagiune a Companiei Liviu Rebreanu va debuta cu un spectacol după un text celebru, care s-a jucat până în prezent cu săli pline:...

„Romeo și Julieta“ după William Shakespeare deschide stagiunea la Compania ”Liviu Rebreanu” la Teatrul Național din Târgu Mureș
Șase unități de învățământ din Covasna încep anul școlar cu lucrări nefinalizate
Cultură-educaţie vineri, 4 septembrie 2026, 15:00

Șase unități de învățământ din Covasna încep anul școlar cu lucrări nefinalizate

Noul an școlar începe în județul Covasna cu lucrări de reabilitare încă nefinalizate la șase unități de învățământ. În majoritatea...

Șase unități de învățământ din Covasna încep anul școlar cu lucrări nefinalizate
Școala din Vânători, singura din Mureș încă neautorizată sanitar
Cultură-educaţie vineri, 4 septembrie 2026, 13:00

Școala din Vânători, singura din Mureș încă neautorizată sanitar

Unitatea se află în proces de obținere a autorizației din partea Direcției de Sănătate Publică Mureș, care monitorizează în această...

Școala din Vânători, singura din Mureș încă neautorizată sanitar
Cultură-educaţie vineri, 4 septembrie 2026, 12:54

24 de unități de învățământ din Mureș vor începe anul școlar în alte spații

Noul an școlar începe cu relocări pentru mai multe școli din județul Mureș. 24 de unități de învățământ din 16 localități vor...

24 de unități de învățământ din Mureș vor începe anul școlar în alte spații
Cultură-educaţie joi, 3 septembrie 2026, 18:12

Filmul „FJORD”, de Cristian Mungiu, este propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar de anul viitor

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, este propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar de anul viitor, la categoria „Cel mai...

Filmul „FJORD”, de Cristian Mungiu, este propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar de anul viitor
Cultură-educaţie joi, 3 septembrie 2026, 15:39

Prima sesiune de admitere din România la programul de licenţă în limba engleză „Ingineria Dronelor şi Informatică Aeronautică”

Universitatea Politehnica Timişoara a deschis, în această toamnă, prima sesiune de admitere din România la programul de licenţă în limba...

Prima sesiune de admitere din România la programul de licenţă în limba engleză „Ingineria Dronelor şi Informatică Aeronautică”
Cultură-educaţie joi, 3 septembrie 2026, 13:27

România are peste 6.700 de locuri noi în creşe şi aproape 2.000 de locuinţe noi pentru tineri şi specialişti din sănătate şi învăţământ

România are peste 6.700 de locuri noi în creşe şi aproape 2.000 de locuinţe noi pentru tineri şi specialişti din sănătate şi...

România are peste 6.700 de locuri noi în creşe şi aproape 2.000 de locuinţe noi pentru tineri şi specialişti din sănătate şi învăţământ