Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Criza adusă de pandemie accelerează schimbarea la nivelul aptitudinilor angajaţilor

Criza adusă de pandemie accelerează schimbarea la nivelul aptitudinilor angajaţilor

Publicat de Corina Muntean, 30 iulie 2020, 11:15 / actualizat: 9 august 2020, 11:58

În doar doi-trei ani, sute de mii de locuri de muncă ar putea necesita abilităţi digitale, arată într-un studiu o renumită companie de consultanță, care activează și pe piața românească.

Dacă în urmă cu un an studiul Workforce Disruption Index al companiei de consultanță PwC România arăta că, în următorul deceniu, 275.000 angajaţi români ar trebui să înveţe abilităţi digitale noi ori superioare (upskilling) pentru a-şi menţine sau găsi locuri de muncă, estimările în contextul pandemiei – care a accelerat digitalizarea – devansează termenul cu cel puţin cinci ani. Transformarea digitală a fost grăbită în ultimele luni odată ce multe activităţi s-au mutat în mediul virtual mai rapid decât se anticipa. În aceste condiţii, însușirea competenţelor trebuie să aibă loc mai urgent, pentru că tot mai multe activităţi economice şi sociale se desfăşoară online, dar şi pentru că automatizarea va înlocui mai curând decât se prognoza unele locuri de muncă. Aceasta nu este o ameninţare, este un îndemn pentru angajaţi şi angajatori să fie pregătiţi pentru realitatea pe care trebuie să o gestionăm, se subliniază în studiul menționat. Acesta semnalează că, dacă urmărim industriile puternic afectate de criza pandemică, putem anticipa că multe activităţi se vor face diferit. HoReCa sau transporturile încep să adopte treptat digitalizarea.

În acelaşi timp, angajaţii aflaţi în pericol să-şi piardă locurile de muncă sau care şi le-au pierdut deja, trebuie să se reorienteze și să înveţe altceva. Un mare impact au resimţit şi vor resimţi tot mai puternic, industriile unde digitalizarea şi automatizarea preiau treptat din locurile de muncă. În industria manufacturieră, de exemplu, roboţii sunt tot mai prezenţi. Presiunea asupra costurilor, mai ales ca urmare a crizei, va grăbi acest proces. Chiar şi în serviciile publice, se vede o tendinţă de digitalizare, mai ales după ce perioada de lockdown, adică de reducere și închidere a unor activități, a pus autorităţile în situaţia de a găsi soluţii de funcționare. Alte servicii, cum este telemedicina, care au fost utilizate mai ales de entităţi private, încep acum să fie preluate de spitalele şi clinicile de stat. Şcoala online, un experiment cu totul nou pentru România, deşi a funcţionat cu sincope, este începutul unui proiect care, cu siguranţă, va continua.

În opinia experţilor PwC, investiţia este de timp şi energie, mult mai mult decât de bani, având în vedere multitudinea de instrumente accesibile mai ales online. Pregătirea forţei de muncă a viitorului va necesita investiţii mari, dar costul inacţiunii va fi şi mai mare, avertizează experţii PwC.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:37

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi resincronizată la sistemul energetic naţional, vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma...

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:04

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate

Potrivit datelor platformei de recrutare eJobs, de la începutul anului au fost publicate peste 170.000 de oferte de muncă, dintre care aproape...

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
black-friday
Economic luni, 2 noiembrie 2026, 15:12

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediţiei din acest an a ‘Black Friday’, iar peste o treime vizează...

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026
Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:28

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025

A fost eliminată aplicarea de două ori a procentajului corespunzător gradului de calamitate, iar sprijinul va fi calculat în funcție de...

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:25

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie

Ministerul Finanțelor lansează o nouă oportunitate de investiție pentru populație. În perioada 6-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a 11-a...

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:48

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni, până la 1 februarie anul viitor, a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor...

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 16:53

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană

Preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici au crescut în România cu aproape 52 la sută în prima jumătate a anului față de...

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 08:00

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an

Guvernul aprobă astăzi prima rectificare bugetară din acest an, cu suplimentări de fonduri pentru sănătate, agricultură, pensii, salarii,...

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an